Nu contează cine cîştigă

Savanţii beau bere

cu bărbile lor uşor cărunte

cu mersul aplecat uşor înainte

ca şi cum atenţi în orice privinţă

cu burta peste curea

în semn de îndelungată şi grea nevoinţă

Savanţii au voie să catalogheze orice

dar pe ei înşişi cine-i cataloghează

în faţa lor nici nu mai poţi pune

semnul întrebării

nici cînd scrii despre ei nu poţi folosi

semnele de punctuaţie

că nu ştii cum fiecare va fi interpretat

şi nu vrei o explozie pe planul teoretic

al vieţii

căci şi practica vine din teorie

chiar dacă şi invers

Savanţii se joacă la computer

şi beau bere

nu contează cine cîştigă, cine pierde

cine trăieşte şi cine piere.

 

Luaţi aceste pastile, ne spun doctorii

„Fie mie după cuvîntul tău”

căci tot nu ştiu cum se face

că în plină noapte

Darwin bate la poarta lui Moise

toate problemele noastre sînt nelămurite

lumea e ca o casă incendiată

şi alergăm care încotro

încercînd toate ieşirile, toate ferestrele

tatonăm panicaţi pereţii să vedem

unde sînt mai subţiri

dar cine ne-a spus că ar fi undeva

mai subţiri

luaţi aceste pastile, ne spun doctorii, şi

veţi trăi

noi vrem să trăim

dar nu luăm pastilele

înainte să plece

fiul a cerut tatălui său şi un sac

ca să-şi pună în el zilele.

 

Logodire

Fîntînile există

doar să ne facă sete

să le vedem gurile

cu şi fără obloane

rotunjimile agitîndu-se-n cumpănă

adîncurile

cu ochi limpede şi ispititor

logodindu-l în moarte

pe călător.

 

Istoria între sfere curgînd

Îmi place să admir

cei patru poli ai pămîntului

aşa cum stau ei faţă în faţă

doi cîte doi

egali

dar care mai de care mai frumos

deschişi pentru a cuprinde

oaspeţii ce stau la coadă

pentru a intra la masa stăpînului.

Un pol mai frumos ca altul

unirea face puterea, se zice

unirea şi frumuseţea

mai ales cînd cerul este

trupul constitutiv al piramidei.

Poate de aceea viaţa îşi scrie istoria

între sfere curgînd

pentru că iese din piramidă

cu moartea pe moarte călcînd.

 

 

Iordanul curge şi înapoi

Se mai deschid cerurile

şi mai cade rouă pe lînă lui

Ieftaie

o rouă pe care soarele o creşte

şi luna o spulberă

Noroc că izvoarele cerului

nu se încuie niciodată

că la nevoie

Iordanul curge şi înapoi

că albia sa nesătulă şi generoasă

ca o bufniţă umblă

prin oasă

ne munceşte şi ne răsfaţă

ca gaura acului pe aţă

ca gura de rai

întotdeauna fulgerînd

dar niciodată

trăsnind piciorul pe plai.

 

 

Între un pustiu şi o femeie

Parcă-mi aduc aminte de

Maria Egipteanca

de pe vremea cînd duhul meu

sălăşluia în pustie

probabil că duhul meu

mai hălăduieşte încă pe acolo

de aceea o văd în minte

o nălucă umblînd pe nisip

ca pe norii cerului.

A zis “Effrata” şi

pustiul s-a deschis

ca să intre

cine pe cine

o luptă ce nu s-a mai dus vreodată

un pustiu şi o femeie

desigur pustiul este mai tare

gîndeau tîrîtoarele

dar ele nu ştiu că egipteanca

ascundea în inima ei un pustiu

şi mai mare

îngerul pămîntesc a înghiţit

pustiul lumii acesteia

l-a înghiţit pentru că l-a cunoscut

pre dînsul

l-a înghiţit pentru că nu s-a temut

l-a înghiţit pentru că de Cel vechi de zile

nu s-a lepădat…

Îmi aduc aminte de Maria Egipteanca

cea care s-a luptat cu pustiul

şi l-a biruit

aşa cum îmi aduc aminte

de locul de unde-am uitat c-am venit.