Ziua soarelui
soarele s-a ascuns după munte
cînd s-au cercetat porţile de ceară ale sufletului
lumina a topit furia
mîinile s-au înfipt adînc în pămînt
căutînd blestemul sîngelui
în oasele blînd mirositoare
ale căpeteniilor crucii
din nou soarele a apărut în mijlocul cerului
liniştea a cuprins ţarinile de la miazăzi
lanurile de grîu în bătaia vîntului
frîng mirosul pîinii din vatră
şi s-a însemnat această zi
ziua soarelui
Toujours bleu
acum mai bine de-un deceniu
cineva mi-a zîmbit
îngerul de pe Sainte-Chapelle
trîmbiţa a ploaie
nu m-a atins vreun înţeles
doar frumuseţea din surîs
mi-a împlinit visele
tu es bleu
cînd trec strada animată
privesc oamenii, chipuri…
le citesc tristeţea, desfătarea
mîhnirea sau plăcerea
rien de rien
furiile şi tăcerile
îşi au izvorul în acel zîmbet
întins pe spate privesc cerul
norii iau forme de ochi, buze
ce conturează feţe
Taine
astăzi
ne aparţin toate aceste momente
unice
munţii deapănă povestea lor
tu pui urechea pe o piatră
şi asculţi
cuvinte înţelese doar prin taina inimii
străbunii sădeau seminţe
cîntau rugăciunea soarelui
brazii creşteau înalţi
mult albastru
pieptul pămîntului deschide
vechile ruine
piatră sub piatră
taine sub rădăcini
deasupra vînt
Tăceri
aceste tăceri s-au făcut ploaie
şi au căzut pe mîinile noastre
mama scoate pâinea din cuptor
îmi spune să tac
face peste ea o cruce mare
eu nu trezesc cuvinte
sînt prieten cu vîntul, copacii, pietrele
e o zi de toamnă oarecare
tata mă sărută pe frunte
nu îmi spune nimic altceva
tăcerea nu doare niciodată
frunzele se fac covor
poate mîine va ninge cu fulgi mari
lumina ne înfăşoară palid
prin poarta deschisă ceaţa
ce cade încet
peste această zi de toamnă
Poarta
bătrînul
în genunchi în ţărâna aspră
cu mâinile calde
aplecat spre oasele strămoşilor
părea neclintit ca o stîncă
cerul poarta albastră de rugăciune
se contopea cu pămîntul
acolo unde ochii lui
nu mai puteau să străbată
era cald
căldura îi apăsa pieptul
ca o binecuvîntare
ridică uşor capul
de sus îl privea soarele