Spaţii interzise

(poem descriptiv)

 

după  cîteva zile de boală mi-am învins frica.

azi am coborît de la etaj să văd lumea. uitasem cum arată

masa mea de scris

uitasem cum se păşeşte pe scări ca un om sănătos.

uitasem orele zilele nopţile

uitasem trupul cum tăia apa rece a mării vara tîrziu.

aşa că am tras aer în piept

am luat busola în mîini

şi am păşit afară cu stîngul sub un soare torid.

Spaţii interzise

(dulce amar)

 

nepăsător în lumina zilei aştepţi noaptea cu frică.

te întrebi ce cauţi aici cînd acasă în munţi

cineva a hotărît deja marginea lumii.

în acelaşi timp trăim toţi dar în camera mea

neliniştea îmi cotrobăie prin sînge

precum o colonie de furnici

într-o sală de mese.

de jur împrejur un timp dulce amar

freamătă lacom. pereţii camerei nu.

 

 

Spaţii interzise

(dimineaţă de mai)

 

nu ştii nimic. treci dintr-o cameră în alta.îţi trăieşti viaţa.

îţi faci planuri cu gîndul că ştii.

dar nu ştii nimic.închis în tine sufletul văzut de departe

pare o fereastră arsă de soare.

dar totul se tulbură atunci cînd pereţii camerei

acoperă şoaptele.eşti tot mai singur.

liniştea ta de aici nu are pace.

pari călător dar drumul pe care mergi

sfîrşeşte într-o dimineaţă de mai.acum ştii.

acoperi cu mîinile fereastra şi cauţi trist

prin dulapul cu haine ceva potrivit.

 

 

Spaţii interzise

(bucurii de o zi)

 

e duminică dimineaţa şi tu nu mai eşti de găsit.

în gîndurile tale amărăciunea ridică la cer

o casă din pămînt şi piatră

dar tu nu mai eşti demult înlăuntru.

îţi priveşti braţele cum înfloresc în spatele unui deal

îţi priveşti sîngele răscolind o pădure de brazi şi taci.

resemnat vîsleşti de la nord la sud într-o mare

plină de vorbe.

în urma ta nesfîrşite drumuri se înalţă ca nişte ferestre sonore.

Spaţii interzise

(tăcerea din jur)

 

încă o dată stau singur la o masă lungă şi goală.

tăcerea din jur seamănă tot mai mult cu o fotografie veche

din care timpul s-a scurs în afară.

 

Spaţii interzise

(neştiut de nimeni)

 

visez ploi uriaşe şi dulci care vin dinspre nord să-mi spele

sufletul atins de rugină. zilele trec

iar fereastra camerei clară şi luminoasă înmugurind

în aerul cald al amiezei

pare că visează o altfel de lume.

timpul meu de acum altădată transparent în lumina lunii

îmi jupoaie faţa şi mîinile pînă mi-e frig.

neştiut de nimeni

plimbîndu-mă în jurul casei

din cînd în cînd simulez veşnicia.

 

Din volumul în pregătire Călătorii amînate