MANOLITA  DRAGOMIR-FILIMONESCU

ALTĂ  PRIMĂVARĂ

Sincere regrete

diminețile de primăvară

când visele neîmplinite, cete-cete,

încep să doară.

Deși știam unde și când

puteam cu el să fiu,

în suflet curând

se face târziu.

Sincere regrete de-aici din Paris,

adio, draga mea Timișoară,

acum douăzeci de ani un vis

ți-am lăsat. Sper să nu doară.

Uite,acum,aici totul înflorește,

e o altă primăvară,

desigur, copacii înfloresc franțuzește,

dar cam în același timp

ca în țară!

 

 

ADRIANA  WEIMER

 Spre noi înșine

 

Eu m-aștern lugojenește la drum,

tu doar în gând la drum te-așterni

 

și iată că devenim drumuri acum,

dar numai al meu este etern

 

spre mine însămi pornesc

și nu te mai zăresc

 

Tu privești nedumerit

și profund intrigat

drumul meu spre infinit,

în iubire scăldat

 

și pe ambele părți

ale drumului meu

stau stive de cărți

și un cald curcubeu

mă-nsoțește mergând

pas cu pas către mine…

tu-ai pornit doar în gând

și nu-i bine!

 

 

OCTAVIAN  DOCLIN

(din ciclul Poeme libere)

Amantul

Chiar dacă ați fost vreodată ,

stimați cititori,prin Caraș Severin,

sunt sigur că nu v-a fost recomandată

comuna mea,Doclin—

ei bine, acolo m-am născut eu,curat

și nebiruit și acolo,să se știe,

în subteranele ei m-am bucurat

în eroare de copilărie—

nu mă plâng, eram ziua bună

cu gândul doar la metafore

și măcar o dată pe lună

le făceam în poeme patriotice să scapere

(ehei,ce mai scăpăram pe atunci!)

m-am ridicat totdeauna în apărarea

poemului scurt,cu riscul epuizantelor munci

la care chemarea

muzei mele era de nerefuzat—

doar acum,când sunt liber

să scriu poeme libere,recunosc ,împăcat

cu mine și sincer deplin,

că uneori zborul spre poemul visat

m-a făcut să-i devin

muzei amant!

 

 

GEORGE  ANCA

scriu aici

scriu din nou și la „Poezia” în loc să-mi văd de

traducerile mele din engleză și indiană,

însă nu sufăr din asta,orice s-ar crede,

 

 

se știe că eu,fără scris,măcar șapte cărți

pe an,aș muri de-a plictisului rană,

așa că scriu și românește în diferite părți

 

noaptea deschid fereastra și scriu despre doine în dodii

și ziua o-nchid și scriu doine cu variațiuni,

fiindcă se petrec,mai nou,multe fenomene literare în zodii

 

și departe de mine gândul că un geniu aș fi,

dar uneori mantrele mele fac minuni

și toată natura mă-ndeamnă să scriu zi de zi!

 

DAN MINOIU

 

PLÎNS

Focul vervei tale a ajuns la mine

Atingând sublimul de câteva ori,

Mi-ai reglat condeiul și mi-ai spus ce-i bine

Și cum la poeme să am cititori.

 

Mi-ai spus ce e luna,lacul și pădurea,

Ce este iubirea, teme pentru scris,

M-ai trezit la viață când visam aiurea

Și mi-ai spus că scrisul e realul vis.

 

Clopotul uitării însă de o vreme

Lumea ne desparte,văd că m-ai uitat,

Pixul nu-mi mai scrie și hârtia geme,

Spune-mi, chiar în șoaptă, ce s-a întâmplat?

 

Ce sfârșit de iarnă-i ăsta pentru mine

În care tu, muzo, nu m-ai vizitat?…

Intr-un primăvară, greu, printre suspine

Și-o să-ți scriu scrisoare din anonimat!

 

 

ION  GHEORGHE  PRICOP

Disoluţie

Auzi, auzi, iubite cititor, cu îi pocnesc poemului

metaforele din cauza presiunii cuvintelor și se

transformă în proză… Timpul doar

și-ngăduința sistemului

îl mai pot salva de o disoluție; va fi în zadar

însă totul dacă poemul nu va reuși din nou

să muște din caligramele destinului

și nu va reînvăța terapiile invocației —

Ehe, nimeni n-o să-i dea șansa aceasta cadou,

dar merită să-ncerce, oftând, de dragul creației

 

dulce desfătare apoi… Vuietul vieții cotidiene

nu va pătrunde până-n satul vasluian

unde i se va strecura poetului în gene

și va ști că zbaterea nu a fost în van,

dar apoi, desigur, de va da din nou de huzur,

intră-n disoluție… Pot să jur!