,,Faceţi ceva cu inima asta!”

De dimineaţă alergi cu inima în palme

pe la tot felul de medici

care te studiază ca pe o bizarerie

în timp ce picioarele ţi se scurtează,

ochii se mută pe lateral,

mîinile zvîcnesc acoperindu-se cu pene aztece –

,,poate mă transform!” îţi zici delirînd

şi greaţa injectează neobosită

spasme la fiecare minut.

 

Ca într-un montagne russe

palierele se dau de-a dura, lucesc

în lumina uriaşelor floarea-soarelui

ce ţipă aplecate spre tine:

,,Faceţi ceva cu inima asta!”

 

Într-o tăcere apoasă,

greaţa pluteşte filosofînd

despre măruntele principii existenţialiste.

 

 

Într-un timp fără maluri

Pentru a nu dilua sensurile

sătule de atîtea cristalizări,

am ascuns povestea

în bulbii unei fucsii de apartament

şi-am învăţat să pictăm totul

cu cele şapte degete;

 

lumea ne-a devenit caleidoscop

în nuanţe de galben, albastru, verde ori roşu –

 

cam tot de atunci,

îndrăgostiţii lui Chagall zboară liberi

într-un timp fără maluri,

mereu mînă în mînă.

 

Nu se sapă niciun adăpost

Prin locurile pe unde durerile se poartă

precum melcii cochiliile,

nu se sapă niciun adăpost

pentru bătrînul care obişnuia

să culeagă în dimineţi aurii

sunătoarea –

o punea la uscat

la umbră, pe bucăţi de ziare vechi şi,

din tinda casei acoperite cu iederă,

clipea rar

învelind singurătatea în cîrpe.

 

Vaga respiraţie a mlaştinii

ghemuite sub biciul ploii

nu se mai simte în ceafă –

în ochii pustii ai trestiilor

s-a prelins azi

frigul lemnului ud.