PARODII de Lucian Perţa

 

„Poezia”, nr. 3 (81), toamnă 2017

 

Ioana DIACONESCU

ZBURĂTOR

Am ştiut că va veni la mine

Planând din sferele de vis,

Cum zburătorul numai vine.

 

Din tinereţea-mi zbuciumată,

Din studenţie-l aşteptam,

Ca pe o taină ce deodată

Mi se destăinuie la geam.

Ţin minte chiar şi trandafiri

Furam din parcuri pentru el,

Tu, cititor, să nu te miri,

Iubirea-mi era unic ţel.

Fiorii gândului că va

Intra şi-n braţe o să-l strâng,

Aripi de înger îmi dădea

Şi mă făcea să râd, să plâng.

 

De-atuncea îl aştept să vină,

Trecut-au anii, rând pe rând,

Dar inima de crez mi-e plină

 

Şi ştiu că vine acuş-acuş…

Şi-adorm târziu, la piept strângând

Enormu-mi ursuleţ de pluş!

 

Mihai MERTICARU

SONETUL ÎNCEPUTULUI DE TOAMNĂ

Toamna îmbracă în veşmânt de rugină

Codrii, câţi sunt încă, tot mai puţini,

Norii, de ploaie se fac tot mai plini,

Şi-ameninţă lutul cu ploi ce-o să vină.

 

Vremea la fel e şi la vecini,

Toamna e-aceeaşi,doar mai puţină

Grijă şi teamă de ea,din pricină

Că ei pregătiţi sunt s-o ţină în mâini.

Pe lângă frunze, în plaiurile ţării

Toamna aşterne pet-uri şi hârtii,

Pe unde calci, din munţi la malul mării…

 

Dar nu dă rod sămânţa indignării,

Că-azi-mâine din văzduh, cad, argintii,

Fulgii de nea, ca un preş peste glii.

 

Monica ROHAN

CE(-MI) RĂMÂNE

Prin bibliotecă,

cercetătoare,

umbra mea îşi face potecă

şi apoi dispare

în dulcea lumină

a cărţilor de aici,

de pe rafturi şi din vitrină—

 

Odată,

trecând într-o dimineaţă,

printre cărţi,

am găsit una veche şi pătată,

aproape scoarţă,

pe care nici n-am îndrăznit

să o deschid,

dar prin ea am zărit,

translucid,

un tărâm,

o împărăţie de vis—

am luat-o cu grijă din drum

şi mi s-a lipit de piept,

ca un lucru firesc—

ce-mi rămâne acum,

decât spre pensie să mă îndrept

şi s-o citesc…

 

Constanţa NIŢĂ

RONDELUL CENACLULUI

Ne adunăm săptămânal

într-un cenaclu la şedinţă,

 

şi cei bătrâni şi noul val,

în primitoarea-mi locuinţă.

 

Şedinţele au scop final

a poeziei biruinţă,

ne adunăm săptămânal

într-un cenaclu la şedinţă.

 

Suntem vreo zece în total

şi eu mereu îmi dau silinţă

s-aduc discuţia la mal,

fără bătăi, de-i cu putinţă!

 

Ne adunăm săptămânal.

 

Ştefan AMARIŢEI

Surpriza timpului

Datorită remarcabilei acuităţi literare

Pe care o am încă din copilărie,

Poezia îmi este colac de salvare

În toate bătăliile ce-au fost şi o să fie.

Suspendat spre al gloriei chip

De aici, de la Iaşi, îmi cânt psalmii,

Fără să ţip…

 

Ştiu că asta poate dura veacuri—

Dar am o foame de timp pe măsură,

În faldurile nopţii înfăşurat,caut leacuri

Goanei cuvintelor spre impostură.

Simt lumina gloriei cum mă cheamă

Şi foamea de timp îmi e mare,

De-o surpriză a timpului doar mi-e teamă:

Să nu mai aibă răbdare!

 

ANGELA  BACIU

10.bătrânul

am ştiut totdeauna că o zi de vineri. e potrivită

pentru a-ţi aduna sentimentele. captive

şi să devii fericită…

azi, din economic motiv,

vinerea a venit mai repede

 

ora 3 a devenit ora 4,

desigur că m-a luat prin surprindere,

atât pe mine, cât şi pe mariana, marin şi virgil.

 

noi ca noi, dar săracii bătrâni,

cât le este lor de dificil,

ei vin dintr-o tinereţe cu o singură ieşire —

uite, domnul rotaru, cum, înconjurat de câini,

trece strada plin de uimire,

claxonat de maşini

 

ascultă,

mi-a spus când l-am întrebat, mie-mi convine

 

că e vinerea mai scurtă. e cu un rost.

eu în fiecare vineri obişnuiesc a ţine

negru post!