STARE

Lipind obrazul de genunchi, mi-e bine

Se lasă-ntre noi cerul, tot mai jos

Şi toate-s mai departe, mai puţine

Şi timpul-timp mereu mai viforos….

Şi această mînă a nimănui, se lasă

Cît să ne-aşeze mai departe, hăt

Cu vorbe albe, -nalte, de omăt

Ţesîndu-ne-ndelung în cîte-o plasă…

ROMANŢĂ NAIVĂ

Ninge-n seara asta, printre felinare

De demult aprinse-n margine de drum

Ninge şi ninsoarea îndelung ne doare

Înainte de-a şti pînă cînd şi cum

Iar în podul palmei vin să se topească

Înflorind a moarte, a miresme, a ger

Tălpi care-au să lase o urmă îngerească

Întru-nsingurare, întru efemer…

Luminează-mi încă drumul de plecare

Precum o zăpadă pe sub paşii trişti

– Candelă aprinsă pentru fiecare –

Chiar dacă nu ştie nimeni că exişti…

POEM

În căldura cenuşei proaspete-a rămas

Ceva din nostalgia cailor de cărbune

Priviţi printre lacrimi înnegrite

De zgura sufletului celuilalt

Imagini ostenite de ninsoarea privirilor

Ne adaugă memoriei

Cu sfinţenia îndoielnică a gesturilor

Care cheamă.

PEISAJ INTERIOR

Foşnetul frunzelor-întotdeauna semn

Că păstrează fiorul urmelor cuiva

Desluşind acea linişte mănăstirească

A trupului de neatins care era…

Tăceri în formă de cruce rostim

În văzduhul din noi-încă amorţit

Se roteau fluturi diavoleşti, drept semn

Că nu-mi luasem dreptul de a fi murit…