De ce mă tem de toamnă…

Printre uşor arămite frunze de nuc,
Soarele cade cernut în petice de lumină.
E ultimă zi de vară, din vieţi se mai duc,
Nu aş păşi nicicum spre recea toamnă.

Masa de lucru e un şotron viu.
Sar ochii dintre slove-n petice de soare.
M-aş vrea copil, cum n-am să mai fiu.
De ce mă tem de toamnă oare?

Miroase a nedorit, rece apus
Al altei mult prea grăbite veri.
Cum zburda veselă inima, nespus…
Până mai ieri, printre miile de flori.

*

Primeşte

Primeşte paşilor tăi
Covor din petalele
Inimii ajunsă floare,
Petale
Una şi una.

Păşeşte, tu, fericire, fără teamă,
Le-oi culege petalele toate,
Purtând sărutul paşilor tăi,
Prea fericire,
Să le mângâi
Cu trupul,
Cu mâinile,
Cu ochii,
Cu buzele.

O, viaţă cum eşti!
Voal sau giulgiu
Mi-e totuna,
De veşmânt mi-e iubirea,
Singura fericire pe pământ.

*

Sună iubirea…

Sună iubirea,
Sună, răsună
A val spart de mal,
A munte mângâiat de ploi,
A trup scâncind de dor.

Sună, azi,
Sună, răsună
A noi,
Sună iubirea,
Sună, răsună
A viață,
O viață, una,
Împărțită la doi.