TINERI AUTORI: Alexandru CAZACU

 

Tîrziu

Este atît de tîrziu

încît un arheopterix

îmi bate cu aripile în fereastră

iar chipul meu capătă pe rînd

trăsăturile străbunilor

O linişte străină

îmi străbate sîngele

prin cuvînt se adună

urmele unor vieţi îndepărtate

şi-n ochii întredeschişi

lumina îşi arată vîrstele

 

Este atît de tîrziu

încît mă tem

de propriul zîmbet

 

August

Se termină şi vara aceasta

peste zăgazuri şi maidane

peste ţevăraia ruginită a construcţiei abandonate

la căpătui liniilor de troleibuz,

unde nu mai aşteptam nimic

unul de la celălalt

întinerind de dor

cu garoafe de jar

în mîinile ce au scris

nesfîrşite pagini despre

despre tăblia ce indică sfîrşitul oraşului

din care cineva a fugit

cu toate întrebările

prin desertul din noi

către margine

 

Aproape toamna

Car în spate

sfîrşitul acestei zile de August

ca pe un prieten rănit

în războiul rece

dintre iluzii şi nuanţele acestora

şi un perete de frunze

se zideşte în privirile noastre

lumina se şterge de oglinzi

iar amintirile altor vise

ne brăzdează inima

 

O linişte albă

macină miezul copacilor

păsări se strîng

înfricoşate la geamuri

şi dincolo de izbînzi

valurile mării

arată nisipului

cum dragostea

este

un anotimp vulnerabil

 

Demnitatea iernii

Ca un pumnal stă frigul

în inima acestei seri

ce ni se scurge printre lacrimile

ivite pe obrajii veseli

ai capătului de tinereţe

unde rămînem

prinşi în arhitectura unei

posibile provincii

ascunse în promisiuni

şi-n ţipătul de adio

al mereu altor clipe

refugiate printre ninsori

ce-şi refuză căderea

 

O cameră single

Singurătatea poate fi sinonimă cu limba engleză

într-un hotel de trei stele

auzind televizorul deschis

al vecinului de palier

rămaşi între mobilierul sărăcăcios

un paratrăsnet

al amorului modern

mai bătrîni cu un gînd

mai tineri cu o aşteptare

cu mîinile încordate în îmbrăţişări

şi Aprilie în zîmbet

cînd kilometrii de duminică

se aşează între noi

iar mica oglindă

ca o lamă de briceag

ne deformează chipul

gata să mergem cu propria vîrstă

pînă la limita suportabilităţii

hrănindu-ne cu tăcerea celuilalt

tulburata de ritmul lent al melodiei

No more I Iove you

Noiembrie

Ziua ni se ascunde în cearcăne

Frazele se înghesuie intr-un singur cuvînt

şi o ploaie măruntă

înlăcrimează geamurile

 

Prin lumina udă păsări

zboară în grupuri mici

peste depozitele de speranţa

de la bariera oraşului

Tandreţea se zgribuleşte

în abecedarele de anticariat

Crizanteme ne umplu liniştea

cu un parfum din veacul trecut

 

E o linişte alba peste acoperişuri

Frigul din containere se aduna

in gesturile celuilalt

Prin aeroporturile lumii

nimeni nu mai aşteaptă pe nimeni