TRECERE  DE  NOAPTE 

Culori de noapte coborîte în palma

unui vînt trecător. Este ora cînd păsările

se pun la adăpost. Nici un strigăt nu sfîşie timpul

acestui colţ secret. Nicăieri paşii nu răsună ca

sticla spartă. Sufletul se descoperă la sunetul unui instrument

care nu cîntă decît pentru singuratici. Sufletul se ridică mai apoi

către o dimineaţă posibilă. Este ora-n care nu-ţi mai ascunzi

lacrimile topite la liziera de sunete. Sîntem pe meterezele

unei fortăreţe pe care însuşi sufletul le păstrează

ca şi cum aripile unei alte păsări ar fi semănat calmul

pe piatra ce respiră şi ea încetişor.

LUCRURI  PIERDUTE RECENT

Pe jumătate căzută-n zăpadă o pasăre îşi uită grijile

pană după pană, încetişor ca pentru a pătrunde în

coridorul morţii. Acolo nu mai sînt vînturi aspre şi

amărăciunea ofilind albastrul cerului. Acolo se trăia

cu aer şi cu flori căci oxigenul nu mai aprindea somnul zborurilor.

Pe jumătate despărţită de aripi pasărea surîde şi-şi scoate

penele din celelalte bucăţi din soarele pictînd în galben

iarba şi privirile uscate. Sub cerul nopţii nimeni nu

revine ca să urmărească spectacolul neaşteptat al scenei

ridicate cu puţin în urmă. Pasărea zboară peste sîngele

ei risipit şi-şi lasă penele să cadă arse de poemele pe

care nimeni nu le va mai rosti vreodată.

SEMNE ȘI CULORI

Să revii pe urmele anotimpurilor la umbra

eternei catedrale. Semne şi culori

pe umerii copacilor ciudaţi. Revii

de fiecare dată pe urmele anilor fixaţi

în pragul amintirii celei vii. Să reuşeşti cu vocea ta

pînă în vîrful crengilor. Să laşi să curgă sîngele sevelor

îngreunate de căldură.

Să renaşti norii născînd mereu alte ploi.

Inutile demersuri, sălcii plîngătoare de-a lungul canalului

Bega adormit şi el. Somnul secolului.

Să-ţi refaci viaţa după modelul curajos al strămoşilor.

Să le retrăieşti luptele, să le retrăieşti iubirile. Totul

oferit mamei – pămînt totul asumat şi alte anotimpuri,

alte dureri sfîşiate ca ţesătura unui vis

încă refuzat.