Livia MARCAN

 

Poem în proză

 

Pasăre de-o clipă

Vrînd să-mi omor pe nesimţite timpul, am luat oglinda şi am privit-o bine. Am rămas uimită văzînd că timpul, el mă omora pe mine. Era o crimă surdă, înfăptuită cu premeditare. Am azvîrlit oglinda la o parte, să nu-l văd cum înaintează. Dar ea s-a spart şi-n cioburile sale l-am văzut cum rîde şi înaintează. Se pare că lucrurile lumii acesteia sînt bătute de vînturi ca trestia, doar iubirile stau drepte în bătaia vîntului şi aşteaptă. Desfăcute de toate ispitele îşi închid cu grijă aripile; de acolo, din vîrful catargului, sînt stăpînele urgiei şi ale largului. Niciun val nu le abate privirile, niciun sunet le curmă rotirile. O frunză pluteşte în derivă, iar tu încerci să dai un înţeles iubirii absolute. Printre pîclele moi ce le scutură, numai părul de aur în vînt le flutură. Împrejurul lor toate furtunile răscolesc cu sete genunile. In zadar sînt cu toatele, pînă la urmă scad şi apele. Dacă vei trece, însă, pe cealaltă parte a sufletului, vei găsi păduri dormitînd sub spuza stelelor tomnatice. Înarmat cu vaste bolţi de linişti, nu vei pregeta să te laşi robit de armonia viilor incendiind colina. Frînturi de vise te vor cere ca pe un prizonier la curţile împărăteşti. Înarmat cu tăceri şi cuvinte, solstiţiul îţi va aduce-aminte de cereasca grafie a zodiacului.

Adumbrind marginile iazului, copaci înşiraţi ca şi arşicele, clatină acum zodiile. Pînă la ei, din străfunduri, răzbate un glas înlănţuit de legiunile vîntului. Pe cer se anunţă triunghiul migratoarelor. Ţipătul lor ne cuminică în zorii zilelor cu aurora apelor. Un soi ales de prefacere ne devoră, iar timpul se gudură la picioarele noastre, adulmecîndu-ne. Poate primăvara care va fi după iarnă, ne va răsplăti cu lumina şi blînda cădere a razelor, poate primăvara viitoare ne va acoperi cu flori oglinda timpului.:.

Haideţi să lăsăm încă luna să hoinărească după nestemate de stele. Boarea care mîngîie creştetul lumii este o inimă de vis.

Nu ştiu dacă m-am născut prea devreme sau prea tîrziu. E greu, tare greu, să fugi de tine, atunci cînd eşti pasăre de-o clipă!

 

Vrînd să-mi omor pe nesimţite timpul, am luat oglinda şi am privit-o bine. Am rămas uimită văzînd că timpul, el mă omora pe mine. Era o crimă surdă , înfăptuită cu premeditare. Am azvîrlit oglinda la o parte, să nu-l văd cum înaintează. Dar ea s-a spart şi-n cioburile sale l-am văzut cum rîde şi înaintează. Se pare că lucrurile lumii acesteia sînt bătute de vînturi ca trestia, doar iubirile stau drepte în bătaia vîntului şi aşteaptă. Desfăcute de toate ispitele îşi închid cu grijă aripile; de acolo, din vîrful catargului, sînt stăpînele urgiei şi ale largului. Niciun val nu le abate privirile, niciun sunet le curmă rotirile. O frunză pluteşte în derivă, iar tu încerci să dai un înţeles iubirii absolute. Printre pîclele moi ce le scutură, numai părul de aur în vînt le flutură. Împrejurul lor toate furtunile răscolesc cu sete genunile. În zadar sînt cu toatele, pînă la urmă scad şi apele. Dacă vei trece, însă, pe cealaltă parte a sufletului, vei găsi păduri dormitînd sub spuza stelelor tomnatice. Înarmat cu vaste bolţi de linişti, nu vei pregeta să te laşi robit de armonia viilor incendiind colina. Frînturi de vise te vor cere ca pe un prizonier la curţile împărăteşti. Înarmat cu tăceri şi cuvinte, solstiţiul îţi va aduce-aminte de cereasca grafie a zodiacului.

Adumbrind marginile iazului, copaci înşiraţi ca şi arşicele, clatină acum zodiile. Pînă la ei, din străfunduri, răzbate un glas înlănţuit de legiunile vîntului. Pe cer se anunţă triunghiul migratoarelor. Ţipătul lor ne cuminică în zorii zilelor cu aurora apelor. Un soi ales de prefacere ne devoră, iar timpul se gudură la picioarele noastre, adulmecîndu-ne. Poate primăvara care va fi după iarnă, ne va răsplăti cu lumina şi blînda cădere a razelor, poate primăvara viitoare ne va acoperi cu flori oglinda timpului.:.

Haideţi să lăsăm încă luna să hoinărească după nestemate de stele. Boarea care mîngîie creştetul lumii este o inimă de vis.

Nu ştiu dacă m-am născut prea devreme sau prea tîrziu. E greu, tare greu, să fugi de tine, atunci cînd eşti pasăre de-o clipă!