*     (Tours, Franţa)

Să deznozi invizibilul

Să deznozi iţele sufletului

Şi

Să laşi să zboare în vânt

Fiii Nopţii

 

*

Să scrii ca să încerci moartea

Între limbaj şi tăcere

Să scrii ca să ridici veşnicia

Între viaţa şi moarte

Să scrii ca să

Sfărâmi destinul

Destin,

al unui copil care în zorii vieţii sale

a fugit de nebunia oamenilor

barbaria…

*

Niciun cimitir

ca să întâmpine

lacrimile

unde să se înscrie

sufletul poetului

 

*

În licărirea nopţii

pe paşii zilei

m-am căţărat pe munţii uitării

 

În umbra crepusculară

dezbrăcată de existenţă

am îmbrăcat rochia lunară

 

În licărirea nopţii

sufletul s-a stins

am întâmpinat sfârşitul

 

 

*

Pe sub pana fugitivă

foşnetele infinitului

se ating uşor

pulsaţiile invizibilului

freamătă

 

Sub strălucirea penei

În foşnetele amurgului

se înseninează

imperceptibila lumină

a serii

 

*

În revărsatul de ziuă

iluzia visului

transcende

spulberarea nopţii

*

La umbra salbei-moale

Efemerul îşi înscrie lumina

 

Farmecul cenuşiu închis

Iluminează invizibilul

 

*

Sunetul morţii

a căzut în călimară

umbrind pagina

unei înăbuşite tristeţi

*

În zborul licuriciului

moare

strălucirea visului

*

În mănăstirea

suferinţei

 

nicio divină lumină

să îmi lumineze paşii

 

Numai strălucirea unui zâmbet

în care se ciocnesc

 

tânguiri şi desfătări

îmi iluminează drumul

 

spre celula

uitucă

 

În vacarmul

imposibilului strigăt

 

din străfundul corpului meu

ascult liniştită

 

vocea luminoasă

a lentei mele agonii

 

Rugă a unui corp în decădere

aştept cu ardoare

 

ultima licărire

a întunecatei nopţi

 

(din volumul: „À l’infini de soi”,  La petite edition, 2014)

 

Traducere: Cornelia Bălan Pop