Archives by date

You are browsing the site archives by date.

Anastasia DUMITRU – Interferenţe

La Galeriile de Artă de la Tomis Mall din Constanţa, a avut loc recent, în 21 iunie 2016, lansarea cărţii Transmutatio Mundi, Editura Ex Ponto, 2016, semnată de Oana Cătălina Bucur. Am cunoscut-o pe autoare din paginile revistei Agora unde, cu ani în urmă, apărea cu un grupaj de poeme, alături de alţi  „muguraşi” de […]

Vasile DIACON – Lecturile poetului

Nu puţini sînt poeţii, mă refer mai ales la cei din peisajul liric ieşean, care să nu fi fost tentaţi să-şi exprime opinia, mai mult sau mai puţin critică, în legătură cu cărţile pe care, citindu-le, le-am reţinut într-un fel sau altul. Am putea exemplifica destul de convingător cu poetul Emilian Marcu, cel care în […]

Despre simbolistica poemelor lui Dumitru Tâlvescu

După Stăpân peste iluzii (2010), Observator nedumerit (2012) şi Altfel, poemele (2014), Dumitru Tâlvescu publică volumul de versuri Alb (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2015), confirmând astfel parcursul său de poet (alături de cel de eseist, nuvelist şi romancier). Recenta carte de poeme are darul de a sintetiza predilecţiile sale ideatice, nelipsindu-i nota de inedit, privind mai […]

Ladislau DARADICI – Poeme despre amurg

Noua carte de versuri semnată de Aurelian Sîrbu (Orologiu împietrit, Editura Emia, Deva, 2016) continuă un parcurs liric început în urmă cu patru decenii şi materializat, de-a lungul anilor, în nu mai puţin de treisprezece volume. Remarcat pentru truda migăloasă a şlefuirii versului, poetul îşi probează, acum, o dată în plus, în cele şaizeci şi […]

Ioan Holban – Paris, mon amour

În romanul Sindromul de panică în Oraşul Luminilor, Matei Vişniec imagina Mecca intelectualului român de aproape două sute de ani, ca un loc al sfîrşitului istoriei, unde se va fi petrecut extincţia modernităţii culturale europene, începută (şi) în cafenelele pariziene ale secolului XIX; în volumul de versuri Parisul nu crede în lacrimi (Editura Junimea, 2016), […]

Ioan HOLBAN – Mal du siècle

Esenţa lirismului din volumul de de­but al lui Cornelius Drăgan, Muşcătura fluturelui japonez (Editura Junimea, 2016), se regăseşte într-un motto din Neville Goddard pe ca­re autorul îl invocă, lîngă Plotin, în deschiderea cărţii sale: „Ori­ce schimbare în comportamentul sinelui interior va rezulta în schim­bări exterioare corespunzătoare”. Din acest joc al sinelui interior cu preajma sa […]

Ancuţa GURBAN DINU – Aspecte ontologice ale comuniunii în Psalmii lui Dorel Vişan: verticala şi orizontala Crucii

Moto: „Şi-atunci, atuncea îmi dau seama/ ce la-ndemînă-i Taina:/ cum că Iubirii/ îi e de-ajuns Iubirea//”. (Dorel Vişan, Psalm 154 [Dă-mi, Doamne, ochii înapoi – Un alt cîntec despre iubire])   Binecunoscutul intelectual român Dorel Vişan[1] debutează în 1995 cu poezii în revista Steaua. Pînă în prezent, a publicat următoarele volume de versuri: De vorbă […]

Leonida MANIU – Safo din Lesbos, romantica

Examinarea estetico-filozofică a artei a implicat, de timpuriu, o tot mai imperioasă tendinţă de generalizare, adică de depăşire a interesului pentru unicitatea şi implicaţiile istorice ale operelor de artă, cercetate cu precădere de criticii şi istoricii literari. Impusă de necesitatea de ordine a spiritului uman, o atare tendinţă a dus la apariţia conceptelor de specie, […]

Cristina RUSU – Mistică şi viziune în contemplaţia lucrării Sfîntului Ioan al Crucii

Juan de Yepes Álvarez, care în mănăstire şi-a luat numele de Sfîntul Ioan al Crucii, s-a născut la Fontiveros, în provincia Avila din Spania, în anul 1542, într-o familie săracă. Din ce ne povesteşte el mai tîrziu aflăm că la vîrsta de cinci ani a căzut într-o fîntînă şi numai datorită Preacuratei Fecioare Maria a […]

Leo BUTNARU – AVANGARDĂ VERSUS POSTMODERNISM

Astăzi, se poate spune cu certitudine că, după o sută de ani trecuţi, şi în Estul Europei a venit, în fine, timpul valorificării neconstrînse, necenzurate, şi al sistematizării istorice obiective a fascinantului fenomen de reînnoire a discursului literaturocreator, numit avangardă (avangardism), care este mereu supus discernerii, reevaluărilor, abordărilor din multiple unghiuri. Astfel, în ce priveşte […]