LE TRÉBUCHEMENT DE L’IVROGNE / POTICNIREA BEŢIVULUI

… Dar nu ştiu cum se face că fără să observ,

A vinului putere slăbeşte al meu nerv,

Îmi simt chiar şi stomacul mai cald, de parcă-n sânge,

Vreun oarece cărbune tot jarul şi l-ar stânge.

Încep să mă-ndoiesc de tot ce văd şi capul

Mi se roteşte-ntr-una, cu el se-nvârte totul…

Gândirea-mi se-adumbreşte, cuvântu-i tot mai greu,

Eu văd un Soare dublu, precum un nou Penteu.

Aud prin nori, deodată, un tunet ascuţit,

Mă uit spre cer şi totuşi: nu văd parcă nimic.

Îmi tremură pământul sub tălpi şi, de aiurea,

Un praf negru ca norul îmi tulbură vederea.

Iar furia arzătoare îmi tulbură conştiinţa,

Şi-odată cu gândirea, îmi pierd şi cunoştinţa…

O, zei, cum mă cutremur, o, zei, ce mai frisoană,

Când vântul peste capu-mi clinteşte-a mea coroană…

Mă regăsesc deodată atât de tare-nvins,

Încât cad din picioare: din om, ajung de plâns !