Alexandru ȘERBAN

SONET TRIVIAL

 

Toţi pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet pînă-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…

Mihai Eminescu : Scrisoarea a III-a

 

 

Cuprins  de o lehamite mortală,

A părăsit din zori salteaua

Și s-a pornit s-aleagă mangafaua,

Acolo, unde-s cabinele, la școală.

 

Oripilat de poze buhăite,

Crezînd că, iată, își alege Omul,

Împins din spate de domnul…

S-a pierdut printre babe apelpisite.

 

„Eu zic s-alegem rîtanul!”

Spune una, mestecînd o gumă,

„Că-i tot mai bun decît prostanul…

Va face și el figură bună –

Va scoate decrete cu toptanul,

Iar noi vom chirăi la Lună.”

 

 

SONET TRIVIAL II

 

„Fraţi Romîni! La Dumneafoastră

A zis meine Tante ca să vii

Şi am adus drept zestre-a noastră

Cinci case şi un farfuri.

 

M-au văzut că-s mare şi voinic,

Politica o ştiu cîte un pic;

A doua oară m-au votat cu carul,

Crezînd că le voi scutura amarul.

 

Dar eu sînt gospodarul pas cu pas,

Cu zece-otomobile jos la scară,

De călătorii săptămînale nu mă las!

 

Tuturor le las viaţa amară…

Mai scot de undeva cîte un cas

Să aibă unde sta cucoana mea sprinţară.