Recviem lui Brâncuşi

Moto: “Priviţi lucrările mele până le vede-i.

                    Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut”.

                                                      (C. Brâncuşi)

La Masa Tăcerii, ultimul rămas,

aşteptat-am în zadar,

tăcerea să prindă glas.

În jurul ei, istoria neamului meu,

pulsează metronomic prin gâtul

clepsidrelor-scaune:

tic-tac, tic-tac, tic-tac…

La Poarta Sărutului,

îndelung am zăbovit,

în zadar aşteptând,

despietrirea sărutului… împietrit.

Sărutul săruturilor,

sărutul record –

cel mai lung sărut –

cel de la Poarta Sărutului!

Coloana Infinitului –

coloana vertebrală a neamului meu.

Lujer de crin, cu rădăcina-nfiptă

în cripte de voievozi şi sfinţi.

Un nesfârşit poem,

mai lung chiar decât Ramayana,

decât Mahabharata –

poeme-maraton.

Coloana Infinitului,

în teologia maestrului,

e mai înaltă decât Everestul.

Ea nu-i doar cât se vede.

Partea-i nevăzută continuă să urce.

E infinită.

Acel ce-o urcă, niciodată

nu-i va atinge piscul…