Alisa BAGHDASARYAN
Alisa Baghdasaryan s-a născut în 1985. A absolvit facultatea de jurnalism la Universitatea „Grigor Narekatsi” din Stepanakert în 2007, unde, de atunci, lucrează ca lector. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Artsakh şi din a Uniunii Scriitorilor din Armenia. A publicat câteva cărţi de poezie.
Copilul meu
Când te-ai născut
Fericirea mea s-a născut cu tine.
Şi acum eşti în braţele mele
Păşim pe cărările vieţii.
Şi mâine vom străbate mână în mână
Calea acceptabilă şi cea neacceptabilă.
Şi ziua următoare
Vei fi deja ales
Între calea bună şi cea greşită,
Şi o vei trece împreună cu altcineva.
Pe urmă vei lua mâna fiicei or fiului, cum fac eu acum,
Apoi vei afla cel mai frumos chip al fericirii.
Vei uita de ore
Dedicându-te veşniciei
Apoi ea (el) se va desprinde de mâna ta
Pentru a lua o alta
Şi aşa mai departe…
Până ce…
Am atins veşnicia cu naşterea ta.
Sona Hambardzumyan
Sona Hambardzumyan s-a născut în 1990. A absolvit cu rezultate excelente o şcoală secundară numită după A. Ghulyan[1]. Creaţiile ei au fost publicate în diverse periodice şi antologii poetice. A publicat două volume de versuri, Am două vorbe să-ţi spun, şi „În chipul Soarelui”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Artsakh şi din a Uniunii Scriitorilor din Armenia. În 2012 a primit premiul Uniunii Scriitorilor din Artsakh pentru poezie. Este lector, specializarea Drept, la Universitatea „Grigor Narekatsi” din Stepanakert.
Nu mă pune într-o cămaşă de forţă
E un punct galben
Lângă pietrele albastre
Mi-aş dori câinii să fi lătrat
Din înstrăinarea mea.
Moartea ne învaţă
Să îngropăm un corp
În loc de o sămânţă,
Pe care nimeni nu o poate mirosi
De partea cealaltă a pietrelor.
Moartea ne învaţă
Să ne temem de timp.
În cele din urmă, ascultă-mă
Acum n-am de gând să ţip.
Soarta e un râu cu fără de număr curenţi
Care ne hrănesc şi ne poartă cu aceeaşi apă.
Noi toţi acumulăm clipe
Pentru a ne bucura de ele,
Şi ele vin aşa cum ne-am imaginat.
Sunt o albină
După somn şi înainte de a mă trezi,
Sunt o albină
Culeg nectarul din flori albastre.
Moartea ne învaţă constant
Să fim iertători şi buni
Şi suntem astfel doar cu moartea.
E un punct galben în albastru,
Niciodată să nu ştergeţi galbenul din albastru.
* * *
Mereu lumina mă găseşte cu întunericul.
Uneori prefer să trăiesc sub masă
Singură…
Mi-e frică să dorm fără pix şi hârtie,
Şi ce va fi dacă nu vii?
Când cumpăr un ruj prefer să-l aleg pe cel mai ieftin,
De parcă nu l-aş folosi…
Nu ştiu, ai remarcat?
Plec,
Şi nici un ruj scump nu poate şterge urma ta de pe buzele mele…
Prezentare şi traduceri de Marius CHELARU
[1] Numită astfel după Ashot Hmayaki Ghulyan (cunoscut şi drept Bekor; n. în 1959, la Baku, în RSS Azerbaidjan); mort în conflictele recente din regiune, în 1992, considerat erou în Artsaskh.