PARODII de Lucian Perţa
„Poezia”, nr. 1 (79), primăvară 2017 PASSIONARIA STOICESCU Către sus Am fost nefericită când am fost obligată să pun rouă şi scrum în poemele mele, crezându-se că doar aşa spre stele către sus, vor ajunge vreodată… Asiduu Opera am frecventat şi prin operă şi eu m-am înălţat şi paralel, ca să […]
Însemnări: Florentina NIŢĂ – POEZIA DIASPOREI (III)
Fără de cer, convieţuind într-o limbă străină Cînd am aflat de existenţa şi rigoarea în selecţia editorială a colecţiei „Poeţi fără cer”, am ştiut că primul meu volum de versuri în italiană, aflat deja în pregătire, trebuia să apară sub astfel de auspicii. Demersurile ulterioare, sprijinul competent şi necondiţionat din partea celui care […]
Emanuela ILIE : RAFTUL CĂRŢILOR DE POEZIE
Maria Olteanu, Infinitul singurătăţii, Colecţia Opera omnia, Tipo Moldova, Iaşi, 2011 Cea mai recentă operaţie de selecţie şi implicit ierarhizare a poeziei Mariei Olteanu, avînd drept rezultat antologia Infinitul singurătăţii, dă seama de coerenţa unui întreg articulat pe cîteva mari teme: poezia şi logosul, singurătatea şi erosul, în sfîrşit, sacralitatea universului şi nevoia de […]
CRONICI ȘI RECENZII:Ionuţ CARAGEA-Cu trenul de marfă spre vămile cerului
Cel mai recent volum de poeme al constănţeanului Mircea Lungu, publicat în 2015 la editura Ex Ponto, poartă un titlu care stîrneşte din start curiozitatea: Trenul de marfă. Prima copertă elucidează un pic din mister, deoarece autorul, urcat într-un astfel de tren, priveşte undeva în urmă. Evident, ne întrebăm de ce trenul este […]
CRONICI ȘI RECENZII: Diana Dobriţa BÎLEA- Alchimii lirice
Volumul E plin de petale paharul uitat… (Editura Napoca Star, ediţia a doua, 2015) al cunoscutului scriitor Iulian Dămăcuş (născut la 27 iulie 1949, în satul Cătina, judeţul Cluj) se prezintă ca o îngemănare de alchimii lirice, gîndite cu nerv de samurai şi scrise după un popas prin esenţele tari ale tăcerilor. Profund, sensibil, […]
CRONICI ȘI RECENZII: Marius CHELARU – Paşi spre intrarea într-o „grădină japoneză”
În ultimii ani, crescînd şi posibilităţile de informare, şi, cel puţin în unele oraşe, şi activităţile în domeniu, s-au apropiat de lirica niponă un număr de autori români. Între aceştia îşi caută locul acum şi Mariana Cuşa, care, după cum ne mărturiseşte la finele volumului, a purces să scrie aceste texte după ce […]
CRONICI ȘI RECENZII: Mihai PĂSTRĂGUŞ – Iubire şi transcendenţă
Prin lecturarea volumului La porţile iubirii, semnat de teologul (preotul pofesor) Vasile Simon, putem afirma că sîntem pe terenul unei lirici diferite de cele cunoscute în general în literatura beletristică – lirica transcendentului cu accent pe divinitate. Mari teologi din perioade istorice mai îndepărtate, cît şi din perioada interbelică, au creat precedentul, pentru […]
CRONICI ȘI RECENZII: Christian W. SCHENK DANA BORCEA ŞI… UN BOB DE LUMINĂ – Un argument –
Fiecare nouă carte tinde spre frumos, încearcă să străpungă marginile esteticului, să le depășească asemenea unei raze de soare străpungând în zori de ziuă liniștea infinitului nopţilor. Biografia Danei Borcea poate constitui materialul unui roman întreg, prin atașamentul ei faţă de problemele sociale, sacrificiul personal pe care-l aduce faţă de nevoiași, faţă de […]
CRONICI ȘI RECENZII: Paul ARETZU -Influenţa tradiţiilor şi a obiceiurilor populare în poezia creştină. Zona Călan
Sunt numeroase localităţile din Ţara Haţegului ancorate în timp, unde descoperi la aproape tot pasul frumuseţea datinilor şi a obiceiurilor lăsate din străbuni, chiar dacă şi-au mai pierdut din farmec în ultímele decenii. Pe teritoriul comunelor Boşorod, Bretea Română, Băcia, Mărtineşti, satele Grid, Călanul Mic, Valea Sângeorgiului sau Streisângeorgiu continuă să se menţină […]
CRONICI ŞI RECENZII: Ioan HOLBAN -Poezia ca o rugăciune profană
Profesor la Cotnari şi în comuna botoşăneană Ungureni, absolvent al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, Vasile Simon este autorul unor cărţi de poezie-Îngerul cu o aripă (2011), Cîntec la porţile iubirii (2013) şi Iubirea îngerilor (Editura Vasiliana, 2014) – unde se vede distinct, aşa cum, inspirat, spune Nicolae Busuioc într-o caldă […]