„Poezia”, nr. 1 (79), primăvară 2017

 

PASSIONARIA STOICESCU

 

Către sus

Am fost nefericită când am fost obligată

să pun rouă şi scrum în poemele mele,

crezându-se că doar aşa spre stele

către sus, vor ajunge vreodată…

 

Asiduu Opera am frecventat

şi prin operă şi eu m-am înălţat

şi paralel, ca să pot comunica,

am frecventat şi Filarmonica,

ba, pentru un însufleţitor duş,

am vizionat şi teatrele de păpuşi,

pe apa sâmbetei şi la Chişinău am ajuns,

dar înălţarea nu-mi era de ajuns

 

De aici până la a fi profesoară de iluzii,

închisă în cuşca de aer a cuvântului,

n-a mai fost,să nu fac confuzii,

decât transformarea avântului

literar în peste 60 de cărţi,

multe dintre ele fără egal,

răspândite prin multe părţi

de-al cititorilor val.

Ca nişte fluturi mutanţi au zburat

peste acoperişurile lumii, îndată,

în lumea mare, o lume mic-au creat,

multicoloră şi binecuvântată.

Cele mai năstruşnice păţanii

hrană ochilor de copil au fost,

fără să se termine cu anii

ce, mai cu rost, fără rost,

au trecut pic cu pic în ideea

că  mă-nalţă prin scris, cum v-am spus.

Ei, dar gata, îmi ajunge şi de aceea

mă opresc. Nu mai vreau şi mai sus!

 

 

DAN MINOIU

 

Parcurs

N-o să mai merg cu trenul de-acum niciodată,

Că-n tristă amintire roţile lui mă poartă…

Eram pe-atunci puber, poet pornit la drum,

Din anonimat chiar ieşit cu un volum.

 

Bilet de clas-a doua aveam, ca de-obicei,

Când întâlnit-am fata, în drum spre Bucureşti,

Am tremurat de-emoţii, deşi printre femei

Eram  văzut „de gheaţă”, şi nu vă spun poveşti.

 

Gândeam să merg cu dânsa în gara fără nume

De-unde spunea că este, acasă, la peţit,

Simţeam că jumătatea-mi ea îmi va fi anume,

Dar nu ştiu cum se face că-n tren am aţipit.

 

Când m-am trezit, degeaba,iubirea mea departe

Era, în altă lume, dar sufletu-mi pustiu,

Mereu o cheamă-n versuri, scot carte după carte,

Că-n cârciuma din gară ades mă duc şi scriu.

 

 

IOANA DIACONESCU

 

ÎN RAZĂ

În cer şi pe pământ e ceaţă.

Nu văd să merg la piaţă.

Dumnealui,destinul,

Deasupra-mi se arcuieşte

Şi din ceţurile oarbe pândeşte.

Poemele mele cu părul alb toate

Îl văd ca pe-un om şi-şi dau coate.

Numai că eu ştiu bine

Cine e şi de unde vine.

Îi cunosc până şi umbra,încă de când furam trandafiri,

Tu,cititorule,te rog fierbinte să nu te miri!

Am despre el amintiri neverosimile

Şi dacă tu-mi vei spune: zi-mi-le!

Eu o să ţi le desfac în raze pe loc,

Trecute prin al lumii vârtej de foc,

Ca şi nevăzutul să se vadă în ele,fioros ca un leu,

Neîmblânzit decât de sunetul trupului meu.

Dar gata, ceaţa se ridică.

O să merg la piaţă, la o adică!

 

 

MARIN  IFRIM

 

Sufletul tău are nevoie de un pian acordat

Ţi se închidea o uşă de câte ori intrai pe o poartă. Te durea sufletul.

Toţi cei din jurul tău vedeau numai suprafaţa lucrurilor. Însă atunci Poetul

A ţâşnit din sufletul tău cu strunele gata acordate. Gata de cântat.

La început,după un alfabet de tranziţie. Dorurile şi lacrimile ce s-au adunat

Pe meleaguri buzoiene. Şi nu erau lamentaţii de mucava. Nici pe departe.

Erau poeme curate,savant asortate,cu porţii de suflet,demne de orice carte.

Acum ţi se deschid toate uşile. Încă înainte de a intra pe poartă,

Fiind o glorie locală. Niciodată nu eşti singur. Toţi se poartă

Cu tine cum nici într-un vis n-ai apucat să visezi

Fiindcă între timp, zi cu zi, ai învăţat şi piane să acordezi!

 

 

MARIAN HOTCA

 

poem la geam

la geamul meu dinspre grădină

nu e lumină

 

frunzele nucului se-ntind

şi o cuprind

 

eu stau cu o ceaşcă plină

de cafea în decor la geam,

aşteptând să-mi vină

muza la scris,după program

 

dar mă sună la telefon

muza mea cu suflet de rouă:

dragul meu, nu pot veni,ghinion!

afară prea tare plouă!

 

 

VITALIE  RĂILEANU

 

* * *

(fragment)

în acest remuu de acum

din poezia română

îndrăznesc să-mi asum,

cu cheile pentru labirint în mână,

misiunea de critic luminator

 

îmi fac o cruce

şi m-arunc în vârtejul năucitor

al literaturii caduce

şi ca poet ludic şi/sau ironic

 

vreau să editez cât mai multe cărţi pe motivu’

oricât ar părea el,în epoca internetului,de anacronic,

că trebuie să îmbogăţesc Biblioteca ”Onisifor Ghibu”!

 

 

IANOŞ ŢURCANU

 

METODOLOGIE

Chiar şi atunci când scriem poezii,

deşi nimeni nu ne obligă,

e bine s-o facem dup-o metodologie la zi,

verificată verigă cu verigă.

Am avut poate până acum

deprinderea inutilă de a versifica,

 

dar dacă vom merge pe al Europei drum,

e obligatoriu registrul de a-l diversifica.

 

Un poem, dacă vrea să existe,

necesită gânduri printre rânduri,

să înlăture imaginile şi cuvintele triste

şi să bată cu forţă în scânduri

(obligatoriu cu piroane

sau nituri bine fixate)

toate uşile ce dau spre prostie,

spre oglinzile stranii importate,

conform deprinderii, din est.

Acolo nu e nicidecum poezie,

chiar dacă vreo muză obosită,

te mai îmbie cu cioara vopsită.

 

Vorba aceea, apropo:

dacă vrei să înveţi carte,

nu te duce aşa departe,

că şi-n Chişinău ai parte!