*

Se-învălmăşesc răsaduri la tarabă,

Snopi verzi, pe-alese-n luna lui frunzar.

De varză, de ardei, de gogoşari,

Şi-un semn cu ochiul pentru cine-ntreabă!…

Ascunsă de lumina la vedere,

O-adîncitură cît un degetar

Şi-un fel de spin răsar dintr-un pahar:

De le plantezi cu sacră prevedere

În bărăganu-ngenuncheat sub soare,

Udînd cu rouă magică, de flori.

Cu aştri-n cer şi nouri călători

Va creşte o fîntînă cu răcoare…

Se mai găsesc răsaduri de-orice vrei

La piaţa-ntre mileniul doi şi trei…

 

*

În vîjîitul iernii, unde-i piaţa

De stînjenei cu aur praf în gură,

Dar crizantema unde-i, cu măreaţa

Şi-obraznica, pe creştet, coafură?…

Est ubi floarea prunului, săracă,

Dar samuraiul dintr-un clan de vază?…

Pios văzînd bujorii, se desbracă

Şi-ngenuncheat, la soartă meditează…

Ci unde-s floarea de lumînărică

De lîngă-oraşul cu periferie,

Ori cerceluşul din fereastra mică

Şi crinul, candelabru în pustie?…

Vor învia prin magică putere

Şi bucuraţi-vă de înviere!

 

*

Vechi, orologiul gării, decăzut

La teapă de rugină vinovată,

În miezul nopţii, de-amărît, arată

Că-i după-amiază fără un minut…

De jos în sus pereţii afumînd,

Un secol de războaie planetare

Şi revoluţii care mai de care

Pe linii moarte-au deraiat la rînd…

Secundă cu secundă, pas cu pas,

Peroane se preschimbă-n surpătură,

Si trenu-ntîrziat, cu steag în gură,

Şi-acarul cu nostalgicul macaz…

Doar vîntul scîrţîie, prin uşi se zbate

În flautul vagoanelor stricate…

 

*

Cu cărţile-n ghiozdan, de bucurie

Nu prea călcăm spre-un loc de viaţă-amară…

Mai bine să chiulim, fir-ar să fie

De clopoţel chemîndu-ne de-afară,

Căci nu găsim decît o magazie

De cataloage rupte, bănci stricate,

Iar Domnul Dumnezeu pe datorie

Ne-nvaţă crucea s-o purtăm în spate…

Oricîte constelaţii pe cununa

De spini promite pentru fiecare,

De leneşi ce sîntem, întotdeauna

Numai Iisus cîştigă premiul mare,

Iar noi, gălăgioşi, pe tabla goală,

Cu cretă mîzgălim „Adio şcoală!”

 

*

În coborîş pe scări interioare

De propria prăpastie mi-e groază…

Alunec, pe-ntuneric, la-ntîmplare,

Iar paşii cad, se-mpiedică, ratează

Şi-n rîpi mă nărui de-a rostogolişul…

E-o luptă-aici, alb îngerul se bate,

Vădindu-şi neprihana-n luminişul

Coroanei şi-al aripilor pe spate;

Nimic nu iartă celuilalt la trîntă,

Dar nici străinul cu nimic nu iartă…

Din cînd în cînd strident cocoşul cîntă

Şi-ncearcă pentru-o vreme să-i despartă,

Ştergînd oglinda cu-o amiază mare,

Dau peste neştiutul din coşmare…