Théophile Valéry LARBAUD (1881-1957)

SCHEVENINGUE, MORTE- SAISON / SEZON MORT LA SCHEVENINGUE,

(vol. Oeuvres/ Opere, 1957)

În micul băruleţ cu mobile cerate,

Băut-am îndelung la whisky-uri şi tării,

Ce nostim şi ce cald era-n intimitate…

Afară, vântul mării smulgea pălării.

Ai fi zis că-i o cală pe-un vas îndesat.

Mi-era inima strânsă ca-ntr-o călătorie,

Eram distant, cuminte, dar şi înduioşat,

Precum ar fi copilul trimis la datorie.

 

În jurul nostru totul era chiar minunat:

Comesenii distraţi îşi făceau confidenţe…

Şi totuşi, cât de mic şi de neînsemnat

Te simţi când pe aproape-s mari valuri în cadenţe!

 

Versiunea în limba română: Constanţa NIŢĂ