Poet sârb de origine română (29. 06. 1922, Grebenaţ – 7.  01. 1991, Belgrad). Studii de filozofie la Belgrad, Bucureşti şi Viena. Licenţă în romanistică la Facultatea de filozofie din Belgrad (1949). Este redactor responsabil al revistei „Libertatea literară” (1946), apoi al revistei „Lumina”, al cărei prim număr apare în limba română în 1947 la Vârşeţ. Secretar general al Societăţii de colaborare culturală „Iugoslavia-Franţa” (1951), redactor al Editurii „Nopok”/„Nolit” din Belgrad (1954-1979). Volume: „Scoarţa” (1953), „Câmpia neodihnei” (1956), „Cerul secund” (1968), „Ţara verticală” (1972), „Sare de lup” (1975), „Carne vie” (1975), „Casa din mijlocul drumului” (1975), „Incizie” (1981) etc. Poezia lui Vasko Popa a apărut în traducere la importante edituri din întreaga lume.

 

DE-A V-AŢI ASCUNS              

Cineva se ascunde de altcineva

I se ascunde sub limbă

Acela îl caută în pământ

 

I se ascunde pe frunte

Acela îl caută în cer

 

I se ascunde-n uitare

Acela îl caută în iarbă

 

Îl caută cât îl mai caută

Unde nu îl mai caută

Şi căutându-l se pierde pe sine

 

DE-A SEDUCĂTORUL

Unul mângâie piciorul scaunului

Până când nu se mişcă scaunul

Şi nu-ncepe să facă un semn dulce cu piciorul

 

Un altul sărută gaura cheii

O sărută o tot sărută

Până ce broasca uşii nu-l sărută şi ea

Al treilea stă deoparte

Se holbează la cei doi

Şi dă din cap tot dă

Până ce nu-i cade capul

DE-A NUNTA 

Fiecare îşi dă jos propria piele

Fiecare îşi descoperă propria constelaţie

Pe care n-a zărit-o nicicând noaptea

 

Fiecare îşi umple propria piele cu pietre

Fiecare începe să danseze cu ea

Luminat de stelele proprii

 

Cine / Cel care nu se opreşte până în zori

Cine / Cel care nu clipeşte şi nu se prăbuşeşte

Acela îşi câştigă propria piele

 

(Acest joc este jucat rar)

 

DE-A HOŢII DE TRANDAFIRI      

Unul este o tulpină de trandafir

Alţii sunt fiicele vântului

Alţii hoţi de trandafiri

 

Hoţii se furişează spre tulpina de trandafir

Unul dintre ei fură trandafirul

Îl ascunde în propria inimă

 

Apar fiicele vântului

Văd frumuseţea furată

Şi-i fugăresc pe hoţii de trandafiri

 

Le deschid pieptul

La unii descopăr o inimă

La alţii chiar nu

 

Le spintecă pe rând pieptul

Până nu descoperă la unul inima

Iar în inimă trandafirul furat

 

DE-A PRINSELEA

Unii le retează celorlalţi

Mâna sau piciorul sau orice

 

Iau lucrul acesta-ntre dinţi

Şi încep să alerge cât mai iute posibil

Ca să-l îngroape-n pământ

 

Alţii aleargă în toate direcţiile

Amuşină caută amuşină caută

Scormonesc tot pământul

 

Dacă îşi găsesc norocoşi mâna

Sau piciorul sau orice

E rândul lor să muşte

 

Jocul continuă cu vioiciune

 

Câtă vreme există mâini

Câtă vreme există picioare

Câtă vreme există orice

 

DUPĂ JOC

În cele din urmă se prind de burtă cu mâinile

Pentru ca burta să nu crape de râs

Când acolo nici urmă de burtă

 

O mână de-abia se ridică

Să-şi şteargă sudoarea rece de pe frunte

Nici fruntea nu există

 

A doua mână se întinde spre inimă

Pentru ca inima să nu sară din piept

Nici inimă nu există

 

Amândouă mâinile cad

Cad fără nicio treabă în poală

Nici poala nu e

 

Acum într-o palmă plouă

Din cealaltă creşte iarbă

Ce să-ţi mai povestesc

 

Prezentare şi traducere de Lucian Alexiu şi Slavomir Gvozdenovici