Antonio Della Rocca s-a născut la Trieste în 1943. După ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Trieste, a desfăşurat o carieră prestigioasă de manager în cadrul unor cunoscute companii italiene, precum Alfa Romeo, Fiat şi Olivetti, în ţară, precum şi în străinătate. Graţie poziţiei sale profesionale, a trăit succesiv în Bogotá, Milano, Vicenza, Ivrea, Legnano, Moscova, Nüremberg şi Padova. Vorbeşte germana, engleza, spaniola şi franceza. Întors la Trieste în 1999, s-a concentrat asupra vocaţiei sale principale, literatura beletristică. Primul său roman, Profesorul, publicat la Ed. Ibiskos, în 2002, a câştigat premiul „Leone di Muggia. Alte volume: Desene în cărbune şi sanguine, poeme, 2006, Hammerle, Trieste, Broşa lui Janesici, roman, Mobydick, Faenza, 2008, Pentru o stea a Mareşalului, roman, Robin, Roma, 2008, Rivalul lui Cezar, nuvelă, 2010, Mi-am dorit o viaţă ca a lui Franz Kafka, proză scurtă, 2014. Începând din septembrie 2003, membru fondator al PEN-Clubului din Trieste, al cărui preşedinte este în prezent. Este membru în conducerea PEN-ului Internaţional. A primit numeroase premii pentru scrisul său, ultimul dintre acestea fiind cel acordat la Festivalul „Tudor Arghezi” de la Târgu Jiu în 2015.

 

 

Separare fără despărţire

A se uni fără a se lega

părea o înfăptuire disperată,

cam ca o ipoteză

a separării fără despărţire,

şi totuşi a reuşit

fără drame!

Mister al sufletului omenesc.

 

În metrou

După o zi

de proiecte şi de visuri

face bine-o călătorie cu metroul,

furnică lângă furnică –

însă valoarea reală

se-afirmă

de unul singur.

 

Amurg

Într-o frumoasă zi de iarnă

soarele e jos la orizont

umbrele trecătorilor

fug îndărăt alungite,

în scânteierea luminii razante

un scurt fior de frig

înrămează această fază a vieţii,

sângele curge mai lent

pe când apusul

îşi întinde roşia capcană.

 

Nu se poate

Înainte de a pleca-n

îndepărtata Etiopie, Albuna mi-a zis

că se prea poate să nu-mi fi aflat fericirea în Europa,

dar asta n-ar fi trebuit să mă facă invidios.

La fel i-a spus imamul lui Yussuf,

care lucrează lângă mine.

Iulia, fata ucraineană

pe care o-ntâlnesc la piaţă,

repetă aceleaşi lucru, auzit de la iubitul său Papă.

Totuşi, atunci când încercăm

să vorbim între noi

cu acele patru cuvinte pe care le avem în comun –

familie, copii, bani, casă –,

înţeleg că nu se poate

să nu râvneşti

la ceea ce nu ai.

 

Un viitor mai compact

Percepţia durerii

îţi dă conştiinţa propriului trup,

acea conştiinţă

pe care nu ai dori s-o încerci,

fiindcă îţi aduce aminte

de fragilitatea existenţei

şi totodată

îţi face viitorul mai compact,

limitându-i orizontul.

Calitate, nu cantitate.

Va fi asta soluţia?

 

Sau una sau alta

Un lucru pe care n-o să-l ştii niciodată

e dacă ar fi mai bine

să nu dormi noaptea

gândindu-te la fiii pe care nu i-ai avut

sau să nu dormi

din pricina gândului la aceia

de care ai avut parte –

alegeri întâmplătoare,

vieţi diferite,

ireconciliabile.

 

Mă tem de ciori

Porumbeii îmi sunt familiari

de când mă ştiu,

şi totuşi, s-au schimbat

din vremea când copilul

le-arunca grăunţe,

sunt mai înfigăreţi,

o luptă între cerşetori, dacă te gândeşti bine.

Acum partea leului şi-o iau pescăruşii,

noua generaţie de postulanţi

cu mult mai agresivi,

lipsiţi de scrupule

să controleze teritoriul,

să prade lanţul trofic,

mulţi porumbei le-au cunoscut

puternicele ciocuri.

Acum câteva zile plimbându-mă pe dig

m-am pomenit alături

de neverosimile ciori lacome, robuste,

ivite din senin.

Mă duce gândul la noi migraţii de oameni,

străine închipuirii încă,

şi mă întreb

dacă acesta-i un model natural

sau o metaforă poetică.

 

Nu e-n zadar

Frig înţepător

într-o pădurice de mesteceni,

miros de lemn

arzând pe-un drum,

un ram cedează

sub greutatea zăpezii.

 

Rŭs,

mamă a Rusiei,

ogor distrus, neroditor,

 

spaţiu infinit

peste care planează Omul Negru

al lui Esenin.

 

Nu e-n zadar –

ne naprasno,

ar spune Serghei Alexandrovici,

sufletul meu

s-a unit cu al tău.

 

Cărămizi de singurătate

Depărtare

oarbă şi surdă,

experienţa de-a fi doi,

nu unul.

 

Refuz al trecutului

oboseală-a prezentului,

dincolo de omenesc

nesiguranţa viitorului.

 

Cărămizi ale unui

zid de singurătate.

 

Prietenii ce se-ndepărtează

şi teribila certitudine-a

abandonului.

 

Nu este viaţă-adevărată

în această căutare de sine,

ci doar absenţă.

 

Cărămizi de singurătate

înalţă un bastion al tristeţii.

 

Conştiinţa propriului sine

şi a celuilalt,

doar trupurile vorbesc

limbi pe-nţeles.

 

Presimţire

În noaptea fără lună

focuri de artificii

iluminează portul.

 

O navă de lux

plină cu pasageri

va pleca nepăsătoare-n vacanţă,

în vreme ce cadavre de luptători

putrezesc departe cu miile

sub moloz.

 

O fracţiune de secundă

m-am gândit

la un bombardament

era însă numai o vagă presimţire,

nălucă abătută asupra mea de

vana prostie omenească.

 

Prezentare şi traducere din limba italiană de Simona-Grazia Dima