există nervi doar pe pământ

prea ocupat,

surescitat

și-acum în pat

re-sus-citat

la judecata de apoi…

să aibă și-altă viață –

această lume moartă

sau chiar aici se-ncheie

tulburătoarea soartă?

 

Sirena

Se apropie de maluri-n amurgul roșiatic

Și valul îl preschimbă în lanuri mari de spice

Cu coada ei solzoasă ea cată să despice

Real de ireal, doar printr-un joc fantastic.

 

Se-aude apoi și-un cântec, cândva, cântat la tropice

De-un matelot mulatru un pic cam fantomatic

Preluat de o făptură ce-noată acum molatic

Ca unduirea-n valuri să n-o strice,

 

Iar când amurgul serii încet învinețește

Dispar pletele-i blonde, subit, cu primul val

Și sânii ei ca piatra străpung ușor abisul.

 

A fost doar năluceală sau chiar femeia-pește

Ce-și doarme somnul lin pe patul de coral

Ori, dintre toate acestea-mi s-a risipit doar visul?

Talazuri de amintiri

Talazuri de amintiri se-nvrednicesc de zor

Să-mi răvășească truda de pescar

Aveam doar douăzeci de ani și-n Labrador

Primeam furtuni de gradul nouă-n dar.

 

Din plase, uneori, scoteam iluzii-n loc de pește

Și le triam rapid prin bocaporți

Acum, talazuri de amintiri mă țin ca-n clește

Și-un romantism rebel mă țintuie în porți.

Pași mici, din ce în ce mai mici

Fac azi din uliță-n pridvoare

Roi de amintiri și mușuroaie cu furnici

Îmi umblă-n creier și-n picioare…

 

Talazuri de amintiri cu pescadoare.

 

Pescar proletar

Val și lotci unde-mi sunteți?

Vă lăsasem ieri aici

Lingă limba de pământ

Legate c-un fir de vânt,

 

Dar crescând firul, zefirul

Creasta valului albind

Lotcilor le rupse șirul

De un țărmure zdrobind.

 

Unde-mi sunteți pescăruși

Blestemat fie-vă ciocul

Ați uitat că ați fost puși

Să-mi păziți averea, locul?

 

V-am hrănit cu peștișorii

Ce-au căzut în a mea mreajă

Însă voi ați dat uitării

Fapta mea plecând din streajă.

 

Unde-mi sunteți lotci și val

Și tu vântule-n colind

C-ați putea vedea pe mal

Pescar proletar… plângând!

Năvod de aripe

Întins-au pelicanii năvodul lor de-aripe

Sondând cu largul plisc balta de pești,

Când cercul se închide în doar câteva clipe

Ospăț pantagruelic începe ca-n povești.

 

Dispar crapi aurii și știucile suveici

În burțile flămânde, saci fără fund și goi

Întocmai ca haiducii ce-ngurcitează fleici

Din turma boierească, batalii ăi de soi.

 

Privesc al lor ospăț și-nghit în sec

Și parcă aud pe Iona în burta unui chit

E așa de cald pe-aici și n-am să plec

Cu peștii sunt de-acuma chit.

 

*

criticul versului alb

hotărât să trec la versul alb

m-am poziționat la tablă,

în mâna dreaptă

cu o cretă albă

am însăilat câte ceva…

despre gândurile mele negre,

despre scăderea drastică

a leucocitelor din sânge,

despre apa neagră din ochiul stâng,

despre deviația de sept

și durerea surdă din piept

ah! dar ce-am făcut Doamne?

am stricat totul

cu această nefericită rimă

noroc,

cu o mână nevăzută

ce m-a lăudat cu buretele;

acest critic verosimil

al versului alb

de pe tabla neagră

ca abanosul.