MAMA GEEA

Mama Geea se miră cum îi rabdă cerul

pe atîţia scriitori de legende şi ne spune

că atîtea lucruri vrednice şi ticăloase

au venit, vin din iubire şi ură,

atracţie şi îndepărtarea de

vremea mănoasă,

netrebnică, indiferentă,

puţin milostivă.

 

– Geea, bine, bine,

eşti nu doar mama mea,

eşti născătoarea binecuvîntată,

zeiţa pămîntului, naşti cerul,

minunea schimbării la tot pasul,

te însoţeşti cu Uranus şi vin zeii,

soţul îţi este fiul născut, Cerul – dar uiţi uşor

şi adesea te prinzi

de mînă cu ticăloşii, supuşii

nu-ţi iartă pildele tale nici azi,

atîtea războaie între sfere, urîtul trecut.

Naşti degrabă perechile de şase fete

şi tot atîţia flăcăi,

mama lupilor şi mieilor,

după travaliul cu munţii,

văile, îl pui pe primul născut

să scalde

pămîntul, eşti stivă

e bine, altfel ce-am mai povesti.

Zeus – zice Geea ce să mai spun,

dacă şi tu crezi în legende?,

Am vrut să-l fac fericit pe Tatăl vostru,

Timpul,

Pe el, atît de zgîrcit cu mine,

chiar că nu ştiu de cîte ori

m-am întîlnit cu marea iubire,

nu ştiu de ce aştepta Cronos

vremuri mai bune, le zicea virile,

purtate de însufleţite vînturi.

E adevărat că blîndeţea şi furia

se ciocneau la tot pasul,

iar cele veşnice au fost prinse-n

alte ceruri etajate, cum era să nu le primim,

casa era deschisă,

un panaceu şi un gram de venin,

se uită toţi la mine ca la destin,

a fost cineva mai tare înainte,

din aceeaşi plămadă voită, sînge,

un foc veşnic viu

virtute pămîntească, cerească, vrăjită

în datul cu zaruri,

sigur că apoi a venit oracolul lui Apollo…

Vezi cît sînt uneori de nehotărîtă,

am prea multe să dăinui, puse-n seamă,

nu aleg eu timpul, naşterea,

moartea, fericirea adusă

de suspinele iubirii.

Fetele tinere aveau dragostea

pe chipuri,

au cumpănit puţin, nesocotit mult păcatul,

mîine un chin, speţa pritocită,

ele au umplut cîmpurile cu plăcere,

privirile de acum sînt cunoscute

de atunci, adevăratul festin,

n-am fost o zvăpăiată.

atîţia monştri cunoscuţi pe lume

au fost porniţi de altcine,

cum puteam să nasc urmaşi nevrednici?

Fiii au avut purtări numărat bune

şi de lepădat,

se vedeau urmele părinteşti,

nu se ştia că actul natural poate fi păcat,

greşeli au mai fost, o nepoată îndepărtată

şi-a pus mezinul să-şi castreze tatăl,

a rămas părintele fără plăcerile lumeşti,

marile daruri cereşti şi pămînteşti,

nu-i strop de mîngîiere.

 

Nu crede întrutotul în oracole,

în avere,

în bunii şi străbunii tăi,

nu te exalta, desfată-ţi văzul, auzul şi mintea,

demult s-a trecut la marele plan,

au fost inventate ceasuri pline de boli,

înaintaşi închipuiţi monştri bolnavi,

altminteri nu veneai nici tu

pe lume nepoate,

tu Mare Zeu, primul dintre soli,

mama ta a fost o adevărată zeiţă,

două treimi apucături lumeşti

şi una nedecisă pînă azi.

Am trăit în zbucium cu toţii,

visînd cu ochii deschişi la dragoste

şi cînd am primit-o,

ne-a rămas cea mai înaltă icoană

de cînd vieţuim pe Pămînt,

e rostul pulberii din stele.