Somn şi eliberare

Stăpînă-acum e Taina. Nici ea nu se cunoaşte.

E-un somn buimac cu visuri ce încropesc o lume

Străină sie însăşi, – şi fum e doar şi spume. Fără de capăt, Taina mereu din sine naşte.

Prin ce înşelăciune, în zori, jocul vieţii

Fu cîştigat de-o oarbă ? Iar ziua omenească

E-un somn lucid în care vedem doar faţa ceţii

Şi-apoi în somn ne-absoarbe, vecia  să-i hrănească.

Ci, prin mai ’naltă lege, în Om  zbucni trezirea. Şi el văzu absurdul că-ntregul e-o eroare.

Iar geniul lui încearcă în sfîntă căutare

Cu-o mai pură geneză să re-nnoiască firea.

Şi magica formulă o va găsi cîndva

Rezervele-abisale cu gîndul să străpungă.

Şi Marea Aşteptare ce-ncearcă să ne-ajungă

Din sus de Taină, Geniul o va elibera.

Căci peste şansă nimeni nu poate fi stăpîn. Avînt e Absolutul, suind fără-ncetare,

Iar somnul dublu, -al Tainei şi în al morţii sîn

Nonsens sînt ce dă àripi spre mai înaltă stare.

Prin nesfîrşitul număr de orice putinţă, Gîndirea sparge ciclul fiinţă-nefiinţă.

Şi Geniul se va smulge din orice măsură, Gonind prin timpi, extatic, în libertatea pură.