Cassian Maria SPIRIDON – Lirica şi limbajul de programare

Software este definit, conform dicţionarului, ca un set de informaţii necesare funcţionării unui computer (sistemul de operare, limbaje de programare, programare-aplicaţii etc.). Internetul ne oferă o descriere mai largă, incluzînd şi componentele şi sistemul de funcţionare al calculatorului în întregul său: „Softurile sînt programele pentru calculator care îi permit unui utilizator să folosească calculatorul pentru realizarea de activităţi specifice cum sînt editarea de text, prelucrarea grafică, etc. Un soft („software” în lb. engleză) este alcătuit dintr-un un set de instrucţiuni (numite cod sursă) scrise într-un limbaj special (numit limbaj de programare) care este înţeles de calculator şi interpretat în aşa fel încît utilizatorul calculatorului să poată desfăşura activitatea pe care o doreşte. Componenta software principală (de bază) a unui calculator se numeşte sistem de operare (SO). Sistemul de operare este programul (softul) care gestionează funcţionarea în mod unitar a componentelor hardware, adică le permite acestora să colaboreze unele cu celelalte în scopul funcţionarii optime a softurilor (programelor) instalate pe calculator. SO se interpune deci între componentele hardware şi cele software iar de aici rezultă rolul său esenţial pentru funcţionarea calculatorului. Fiecare soft (editoarele de text, programele de calcul tabelar, etc.) este specializat în realizarea anumitor sarcini şi de aceea se poate spune că fiecare soft este un fel de „creier” specializat în domeniul sau. Aceste „creiere” (diversele softuri instalate pe calculator) nu ar putea însă funcţiona optim dacă nu ar avea la dispoziţie un sistem de interacţiune cu componentele hardware. Aici intervine SO care pune la dispoziţie „reţeaua nervoasă” prin care softul intră în contact cu „muşchii” (componentele hardware) care trebuie să producă acţiunile dorite de soft (de ex. generarea de imagini, sunete, etc.). Rolul SO nu se limitează însă la asigurarea unei interfeţe intre hardware şi software, ci el are şi alte roluri extrem de importante, ca de exemplu gestionarea resurselor calculatorului alocate softurilor care rulează în acelaşi timp. Analogiile între corpul uman şi calculator sînt instructive şi în acelaşi timp destul de uşor de înţeles. Dacă lăsăm de-o POEZI A / iarnă 2015 6 parte analogia de mai sus putem să creem o altă analogie referitoare la relaţia dintre SO şi softurile instalate. Sistemul de operare poate fi asemănat cu scheletul uman care oferă stabilitate şi de asemenea puncte de fixare pentru muşchi. Muşchii sînt aceia care pun în mişcare diversele părţi ale corpului în aşa fel încît să poată fi efectuate acţiunile pe care le doreşte un om (mers, alergat, apucat, zîmbit, etc.). Softurile pe care le instalăm pe hardisc pot fi asemănate cu muşchii pentru că ele sînt acelea care ne permit efectuarea operaţiunilor pe care le dorim (editare de text, vizionare de filme, etc.). Muşchii nu ar putea însă funcţiona dacă nu ar exista punctele de fixare oferite de oasele scheletului şi în mod similar nici softurile nu ar putea funcţiona dacă nu ar beneficia de suportul (ajutorul) sistemului de operare care le pune la dispoziţie o parte din resursele calculatorului, în aşa fel încît softurile să-şi ducă la bun sfîrşit sarcinile impuse de utilizator”. Am putea decela o posibilă legătură între poezie şi diversele softuri aplicative; existenţa a multiple programe şi aplicaţii cu softuri de divertisment, gen: jocuri pe calculator, programe profesionale de creare de muzică, de grafică, de design etc. care au proliferat agresiv, nu exclude şi existenţa unor programe de scriere creativă, mai exact de scriere a unor pagini lirice. Recent, Boston Consulting Group preciza: pînă în 2025, la nivel global, un sfert dintre locurile de muncă din prezent va fi înlocuit de software inteligent sau roboţi. La scară temporală, mîine. Tendinţa este una exponenţială, roboţii vor înlocui oamenii cam în toate ramurile industriale, agricole, zootehnice etc. Nu va exista practic domeniu de activitate în care roboţii să nu ia locul oamenilor. Ne amintim care era programul dadaist propus de Tristan Tzara pentru scrierea poeziei. Cităm din Dicţionarul de termeni literari (Editura Academiei, 1976): „Renunţînd la orice structurare conştientă a actului artistic, dadaiştii optează ostentativ pentru jocul de loterie a hazardului. Tot Tristan Tzara este acela care vine cu o soluţie în acest sens, propunînd cum să se ajungă la o autentică poezie de asociere arbitrară a cuvintelor: «luaţi un ziar, luaţi o foarfece, alegeţi un articol, tăiaţi-l, tăiaţi pe urmă fiecare cuvînt, puneţi totul într-un sac, agitaţi!»”. Dadaiştii se vor converti la suprarealism, realizînd că textele lor, dezavuate şi de G. Călinescu în Principii de estetică, nu au legătură cu adevărata poezie. POEZI A / iarnă 2015 7 Un soft pe modelul propus de Tazara, cu alte ingrediente şi alte programe de aplicaţii este oricînd realizabil. Nu exclud să şi existe. Un robot liric ar putea, nu-i aşa, să înlocuiască pe poet. Poezia este definită la modul general şi cuprinzător, drept artă a limbajului care exprimă sau sugerează o emoţie, un sentiment, o idee, prin ritm, armonie şi imagine, altfel spus, prin metaforă. Ne întrebăm, e posibil, graţie performanţelor software, a limbajelor de programare, ca un astfel de robot să aibă acces la emoţie, să fie impresionat de căderea unei frunze, de ciripitul unei păsări, de moarte şi iubire?! Nu cred că e nevoie să dau răspunsul. Nici un sistem de operare nu va reuşi să exprime emoţia unei lacrimi de bucurie sau îndurerare, a despărţirii de cineva drag, a încîntării în faţa unei cascade şi cîte altele de care noi oamenii avem parte. Lirica poate fi limbajul de programare interior prin care omul îşi exprimă intimitatea naturii sale, una care nu poate fi cuprinsă de nici un soft, fie el şi superinteligent. Roboţii nu au sentimente şi nici emoţii, deşi sînt atîţia programatori care cred şi se străduiesc să realizeze sisteme de operare care să genereze umanizarea acestora, sărăcind, în fond, natura umană. Or, poezia este cea mai generoasă sursă de îmbogăţire a naturii umane. Apelînd la cuvintele pictorului grec Apelles – narate de Pliniu cel Bătrîn în Historia naturalis, Ne sutor ultra crepidam (Cizmare, nu mai sus de sanda!), am putea spune: Robotule, nu mai sus de sistemele de operare!