Enver ERCAN

Enver Ercan s-a născut la 21 ianuarie 1958 în Istambul. După absolvirea Şcolii de Înalte Studii de la Haydarpaşa, a coordonat mai multe publicaţii literare. Poet, eseist şi editor, autorul editează două dintre cele mai importante reviste literare din Turcia, revista „Varlîk”, din 1990, şi revista „Yasakmeyve” din 2001.

Din opera poetică: Viaţă imperfectă (1977), Timpul se clatină (1988), În trecere, timpul sărută totul (1997).

A primit premiul pentru literatură „Abdi İpekçi” în 1996. În 1997 a primit premiile pentru poezie „Cemal Süreya” şi „Yunus Nadi”. În 2014 i-a fost decernat prestigiosul premiu „Behçet Necatigil”.

 

MACUL ALB

 

Ceea ce ai găsit la mine căutam şi eu acolo

unde îmbrăţişările noastre ne transformau

într-un singur trup,

 

prinde-mi mâna între ulicioarele tale,

du-mă cu tine şi lasă-te surprinsă de ploaia mea

neaşteptată,

 

revii odată cu lăsarea nopţii

dumnezeu ştie ce-şi imaginează vecinii,

de lumina zilei te dezbraci pentru a te înveli cu mine

degetele tale domolesc luminile din jur…

 

*

Sărutul acesta se ridică din mâinile tale

când aripa lui îmi atinge gura

mă folosesc de toate cuvintele precum

de o batistă

 

dar acum îmi spun că trebuie să mă uiţi,

să mă uiţi înainte ca eu

să nu-mi mai pot aminti de tine

 

*

De fiecare dată când apărea la uşă

cuvintele se risipeau,

vocea ei făcea să-mi tresalte inima de bucurie,

plictiseala singurătăţii mă locuia până când

umbra se aşternea de-a lungul timpului

iar mâinile mele se îndepărtau

 

eram provocaţi cu blândeţe de un timp

tomnatic şi înţelept.

 

Era anul fecioarei şi ea era fecioară,

în răcoarea camerei toată noaptea am asudat,

 

era o porumbiţă ale cărei aripi sângerau

în timp ce cuvintele abia şoptite

se destrămau

ne-am trezit într-o noapte fără niciun vânat

cuvântul pereche al virginităţii

îi mângâia trupul

 

 

*

Erau câteva lucruri dureroase între noi,

toate cuvintele erau grav rănite,

cercetam un trandafir pentru o frunză moartă

în timp ce deasupra pielii noastre moţăia toamna

 

îi cunoşteam bine ortografia dar

încă silabiseam neîndemânatic această viaţă.

 

 

*

Gara din Sirkeci a salutat cu bucurie

momentul rezervat iubirii,

alte trenuri sosiseră deja

toată lumea era prezentă

 

aveam un creion să-i ofer,

ea nu avea decât acest poem

 

privirea ei era precum un cuvânt din trei litere[1]

iar zâmbetul îi era un adevărat peisaj,

 

dacă ea se foloseşte de o scrisoare

va trebui să scrie numele meu,

pregăteşte-te să-mi stăpâneşti mâinile

vârsta încă mi-o stăpâneşti,

 

în cântecele acelei nopţi

m-am aruncat cu bună dispoziţie

traversându-mi visele ţigara se împuţinează…

 

Amprentele noastre împreună arătau

atât de bine, am văzut lângă umărul meu

un mac alb, cu totul alb,

astfel am crezut în noroc fără

a cunoaşte paradisul când numele

îi era îngemănat cu mine asemenea

unui cuvânt miraculos.

Prezentare şi traducere de Niculina Oprea

 

 

 

Egemen BERKőZ

Egemen Berköz s-a născut la data de 13 aprilie 1941 în oraşul Ereğli aflat pe malul Mării Negre. Şi-a petrecut copilăria în oraşele Ereğli, Zonguldak şi Bolu. În anul 1963 a absolvit Facultatea de Filologie, specializarea Limba Italiană, la Universitatea de Litere şi Istorie Ankara. După terminarea serviciului militar, între anii 1968-1970 a început să lucreze la anumite ziare şi la Enciclopedia Cumhuriyet apărută la Editura Arkın. Între anii 1970 – 1997 a lucrat în domeniul publicitar, scriind reclame, îndeplinind funcţia de director al grupurilor de creativitate şi regizor de creativitate. În anul 1998 a început să lucreze la ziarul Cumhuriyet, în proiectul de editare a colecţiei Clasicii literaturii universale. Astfel între anii 1998 – 2001 a pregătit spre editare 157 de cărţi. Între anii 2001 – 2009 a condus paginile de cultură ale ziarului Cumhuriyet. În momentul de faţă lucrează la editura Cumhuriyet Kitapları.

Prima poezie i-a apărut în anul 1959 în revista Yeditepe. Apoi au urmat revistele Dost, Yelken, Ataç, Devinim, Yordam, apoi Alan 67, Şiir Sanatı, Soyut, Papirüs, numărându-se printre fondatorii acestor reviste. În ultimii ani poeziile sale sunt publicate în revista Sözcükler.

Prima carte de poezii intitulată Çin Askeri Ah Devran’ı a apărut în 1966 fiind urmată de cărţile Yalnızlıklar! Yalnızlıklar!, Bu Kitapta Sen Nerdesin?, Yalnız ve Birlikte iar ultima carte intitulată Unutma!/ Toplu Şiirler 1960-1979 apărută în 2004 la editura Yapı Kredi Yayınları este o antologie de poezii.

A tradus o serie de romane, piese de teatru şi scenarii din limba italiană, fiind şi un critic literar şi eseist.

4 poezii despre Ereğli

 

Pe scurt

În trecut Ereğli era lung,

 

Mehmet al lui era lung aşa cum îi spune numele

Şi descoperise antracitul

Acum e doar statuia lui, dar nimeni care să-l cunoască

 

Plaja îi era întinsă,

Petrecerile pe barcă sub lună plină erau lungi

 

Acum are fabrica

 

E mult de povestit

 

 

Ai fost la Ereğli?

Nu ai putut să vezi sirena,

În trecut stătea pe o fântână

 

Nu ai putut să vezi nici fântâna

Le-au închis pe toate

 

Şi nici despre mitul ei nu ai putut să asculţi

Pe balconul lui Osman Oral

 

Nici pe el nu ai putut să-l vezi

Se zice că-i bolnav, dus la Ankara, la nepotul lui

 

Şi nici un coşuleţ cu căpşune

Roz, frumos mirositoare nu ai putut să iei

 

Nici casa în care te-ai născut nu ai putut să o vezi

Au dărâmat-o şi-n locul ei au ridicat un bloc

 

Nici pe plaja Uzunkum nu ai putut să te plimbi

 

Acum o numesc ca pe fabrică.

 

Am fost la Ereğli

Am fost la Ereğli, după cincizeci şi patru de ani

 

Oraşul industrial în care am ajuns semăna

Cu orăşelul de pe marginea mării de care mă despărţisem

Atât cât seamănă

Un bărbat trecut de şaizeci de ani

Cu copilul de şapte ani

Marea pe care copilul de şapte ani

Număra vapoarele era la locul ei

Dar unde este, balconul care îmbrăţişa marea de la un cap la altul?

Unde este casa aceea frumoasă cu două etaje?

 

Nu mai rămăseseră nici vecina noastră doamna tanti Melek

Nici păşunea Gülüç pe care ne strângeam la sărbătoarea Hıdırellez[2]

Şi nici bunicul meu care mergea la cafeneaua de la mal cu mine de mână

 

Când am urcat acelaşi drum pe lângă grădina de vară Çınaraltı[3]

Spunând iată strada mea, casa în care m-am născut

Ne-a întâmpinat un bloc

Cu multe etaje şi faţada murdară

 

Tot ce-a rămas din acel Ereğli este doar imaginea unei sirene

Văzută de o fetiţă într-o dimineaţă în drum spre şcoală

Despre care ascultasem o dată pe înserate

Pe balconul acelui pictor

 

În timp ce fumul de la fabrică înnegrea

Apusul de milioane de ani.

 

Bucurându-mă de soare

Venisem din ploi, din frig

 

Când am coborât în Ereğli

M-a întâmpinat primăvara

Îmbrăcată în straie de mac

Mi-a zâmbit roşie

De pe colţul caldarâmului

 

Eram parcă în copilărie

 

Ce bine că venisem

 

vara anului 2011 (Revista Sözcükler, nr. 34, noiembrie – decembrie 2011)

Poezia fără nume

Numele acestei poezii

Era mireasmă de crizantemă

 

Şi-a zburat

 

Aşa cum mi-a zburat

Copilăria

 

Aşa cum scările scârţâitoare

Ale şcolii mele generale Namıkkemal

Au zburat

 

Aşa cum omul de pe coperta abecedarului meu

Care privea printre crizanteme

A zburat

 

Aşa cum fiinţa atât de reală

Şi de frumoasă a lacrimii

A zburat

 

Tu de ce exişti

Copil fără nume?

 

Zboară şi tu!

octombrie, 2014

(revista Sözcükler, nr. 52, noiembrie – decembrie 2014)

 

Versiunea în limba română şi prezentare: Sunia Acmambet Iliaz

[1] Poetul se referă la cuvântul ,,aşk”, acesta însemnând în limba turcă iubire, dragoste.

[2]Sărbătoarea Hıdırellez se referă la ziua în care profeţii Hızır (Al-Khidr) şi Ilie (Ilyas/ Elijah) s-au întâlnit pe Pământ, marcând şi începutul primăverii, fiind serbată pe data de 6 mai.

[3] Çınar înseamnă platan, iar în acest loc se află un platan în vârstă de circa 500-600 de ani.