Sonetul iernii

A venit iarna cu-a ei feerie,

Pămîntul tot în albastru se scaldă,

Adio, n-am cuvinte, vreme caldă,

Ni-era dor si de-o fantasmagorie.

De-asear ă s-au pornit din cer s ă cad ă ,

Ca într-o îndelungată betie ,

Vălătuci de p î nz ă alb ă strie,

C ă reia copiii î i spun z ă pad ă .

Pe ulite danseaz ă paparude,

Prichindeii nu se mai tem de papar ă

Cînd ajung acasă -n hăinu t e ude ,

C ăci stiu să spună minciunele crude

Precum cei conduc ă tori de tar ă ,

Care stau si ei mai mult pe-afar ă .

Sonetul cu buchet

Frumoas ă prim ă var ă odat’ erai!

Zîmbeai tu sau o org ă de lumin ă

Ploua cu funigei din lun ă plin ă

Ori cu aripi de înger c ă zuti din rai?

P ă seai prin rou ă -n bl ă nuri de hermin ă

Sau prin cîmpii cu flori din luna mai?

Urcai în ceruri sau tocmai coborai?

Rîsu-ti r ă suna sau o mandolin ă ?

Veneai din prezent sau din alte ere?

Te-am văzut aievea sau poate-am visat ?

Stiu c-am simtit în coastă o durere.

S-a-n ă ltat si un munte de mistere,

Pe culmi trona c ă psor aureolat.

Eu s ă fi fost treaz atunci? M-as fi mirat!

Sonetul recunostintei

Cînd zîmbeste ea, alt soare răsare ,

Trandafirii toti înfloresc în lună,

Pe bolta de azur fulgeră si tună,

Luceafărul s-aruncă iar în mare.

Pe unde trece ea, stele s-adună,

C-ar fi căzut cer pe pămînt se pare,

Munti si codri cîntă în cor tropare,

Toate melodiile saltă-n strună.

Plouă peste tot cu antonomaze.

Pe oceanul de lumină o navă

Pluteste burdusită cu topaze.

Universu-ntreg e scăldat în raze

Si răsună de cîntece de slavă,

Iar ea împarte cescute cu otravă.

Sonetul deznădejdii

Cu păsările-n zbor se duc toti anii,

Cu florile se spulberă iluzii,

Se încîlcesc prin ghimpi si zguri confuzii,

Zilele, în acorduri de litanii.

Viata – un dialog absurd cu surzii

De consemnat în cronici si pisanii.

Gălbejită, speranta la aman îi,

Îngerii strînsi de gît, de poti auzi-i!

Soarta nicicînd de tine nu se-ndur ă ,

Chiar de-ai fi tu un ales pe sprîncean ă

Ori ai sta zi si noapte în armur ă .

Asa intrat în lume printr -o rană ,

Ai înteles c ă viata-i o capcană

Si-ntreg p ă mîntul locuit de ur ă .

Sonetul unui chip de înger

Are mers usor si un chip de înger,

Stie s ă zboare pîn ă la Dumnezeu,

S ă se reg ă seasc ă -n tine mereu,

S ă -nghete si s ă se topeasc ă în ger.

Nu-i pas ă de esti credincios sau ateu,

Este cel mai profesionist str ă jer,

Încrustat cu diamante, giuvaer,

Lupt ă toare ager ă ca un aheu.

Se înconvoaie ca o trestioar ă ,

Si-n subtirime întrece zambila.

Pentru tine este gata s ă moar ă

Nu doar o dat ă , chiar si a mia oară .

In viteză întrece si torpila,

Dar niciodată nu stie ce-i mila.