O UMBRĂ ROSIE

 

Cu tălpile goale

am intrat într-un râu rosu –

o umbră rosie stătea lângă mine

ochii mi s-au închis

auzul mi s-a scurs prin timpanele sparte

un duh îmi luase si glasul

doar un gând mi-a rămas

acolo

în minte

în sânge

în trup –

râdeai

iar eu m-am agătat de râsul tău

ca un copil orb

am înteles că încă trebuie

să exist

 

AFORISMELE ZEILOR

 

Dragostea

o poveste ce-aleargă prin întuneric

descultă –

stă în camera goală

lângă un geam

înghetat

îsi ascultă bătăile inimii

îngropată

în tipătul pietrelor

în cenusa oaselor

în aforismele

zeilor

 

 

AM OBOSIT

Am obosit să le fac singură pe toate

am obosit să mai vorbesc

am obosit să mai ascult

am obosit să privesc

am obosit să trăiesc

mă uit la altii cum îmi trăiesc

viata

 

 

ANAPODA

De când nu mai umblă Dumnezeu pe pământ toate sunt anapoda viespile devin regi si regine pământul s-a umplut de cruci negre oamenii mor ne’mpărtăsiti râurile au secat

stejarii nu mai au brate iar arhanghelii sunt opriti la frontiere

azi n-au mai rămas decât un cer stins prunci reci în pântece flămânde un câine orb ce-si caută stăpânul pierdut în ruine si-un ochi divin ce tot timpul plânge

…cântecul privighetorii se aude doar sub pământ

 

UN SINGUR GEST

Un singur gest de-al tău îmi era de ajuns

ca să nu mă pierd

un singur gest de-al tău îmi potolea

dorul de tine

un singur gest si totul era bine

un singur gest si inima mea se umplea de fericire

un singur gest si toată singurătatea mea

s-ar fi putut umple de bucurie

un singur gest de-al tău si toate cuvintele

ar fi fost pline de iubire

un singur semn de la tine si iubirea noastră

ar fi fost o eternitate