Oferim cititorilor, în colaborare cu, Menachem M. Falek, o selecţie de poeme unor autori contemporani din Israel.

Creaţiile sunt diverse şi în ce priveşte stilul, şi tematica/ motivele, dar şi ca nivel valoric (poate mai puţin dacă avem în vedere strict vocabularul). Majoritatea poemelor sunt în vers alb, unele au şi fragmente rimate dar, atât cât am putut vedea, în versiunea română a fost dificil de redat în unele situaţii muzicalitatea unor expresii cu specific în ebraică. Sunt autori pe care, prin aceste creaţii, îi poţi „plasa”, poate, oriunde în lume, pe alţii însă poemul îi leagă de Israel, de felul de a fi al oamenilor de pe acele locuri, uneori şi prin expresii ca „alarma de sâmbăta (înainte vreme se folosea alarma care anunţa că „începe sâmbăta, zi de odihnă”) – Pierre H. Lavi (Sâmbăta în Ierusalim), sau hoşen – pectoral cu pietre preţioase de pe pieptul pontifului (hacohen hagadol) – Chelly Avraham-Eitan (Aproape înger).

Aşadar, prezentăm cititorilor revistei un grupaj de poezie israeliană contemporană în selecţia şi versiunea română de Menachem M. Falek – un autor cunoscut şi dincolo de fruntariile statului Israel, plecat din România de ani buni, dar care a păstrat legătura şi cu ţara, pe care o vizitează de câte ori are ocazia, şi cu limba română.

 

Adelina KLEIN

Şi melcii 

 

Şi melcii se urcă încet

Câteodată oamenii se târăsc

Vor să obţină ceva

 

 

În coada mea 

 

În coada mea de păr sunt un milion de pânze

De gânduri

Fir de păr

Şi încă un fir de păr

 

Avigdor GONEN

Eu prefer fereastra mai mult decât uşa

                                

Eu prefer fereastra mai mult decât uşa

A veghea şi a rămânea nevăzut

A apărea fragmentar cu schimbul

A arunca priviri fulgerătoare

A cunoaşte realitatea noroioasă a străzii

Fără să mă murdăresc.

Eu prefer fereastra mai mult ca uşa

Îmi va fi dificil să-mi expun privirea deşteaptă, ochii mei frumoşi

Pântecul meu gelos, dezgolit-acoperit în faţa lumii

Ca în vitrină

Mă va anticipa la fiecare uşă

Va săruta indiferent peretele sub fiecare fereastră.

 

 

Firimituri de nimic

 

Toată lumea se ocupă de firimituri de nimic

Dar noi

Care voiam odată

Să mişcăm lumea

Ne-am suflecat mânecile

Târnăcoape, sape –

Şi am fost ca omul

Care în ziua de după inventarea roţii

O purta pe umeri –

Şi ne-am dus să ne ocupăm

Cu firimituri de nimic.

 

 

Aviv EKRONY

Toate râurile

 

Toate râurile curg spre mare

Şi marea nu se umple.

Toate florile îşi întorc capul spre soare

Şi soarele nu se ademeneşte.

Toţi îngerii îşi plutesc aripile

Spre Dumnezeu

Şi el nu vrea să  înţeleagă aluzia.

El încă îşi aminteşte

Cum cu degetul lui Dumnezeiesc

A cioplit cele zece porunci

Şi copiii lui s-au rugat la viţel.

Numai Moses a rămas

Numai el

Şi noi.

 

 

Cine s-a mirat

 

Cine s-a mirat

Toate nedumeririle

Într-o seară  purpurie

A  ştiut

Că  dimineaţa aurora îi va cânta

Doar un singur cântec posibil,

Cel ce e bobocul uimirilor noi

Ale altei seri purpurii

În altă ţară,

În alt timp

Ca în zilele trecute.

 

 

Hedva RABINSON BACHRACH

 

*

Prostiile mici ce stau

În faţă, în drum

Ah cât aşi fi vrut prostii mari-cereşti

 

Din toate-deşteptările-regresive

Semnele

Mi-am dorit o prostie

Scânteind în rouă

 

*

Să fii singur

Uneori poate să fii printre alţii

 

Care privesc

Şi nu văd

 

Să fii singur înseamnă

Să strigi fără să spui

 

Şi gura îţi dispare mută

Şi nu spune nimic

 

Să fii singur uneori

Surâs fără răspuns

Să dai tuturor totul…

 

Nimicul să ţi-l donezi

 

Avihai KIMHI

 

A umbla

 

Am fost odată un mort umblând

Şi mă uitam la anunţurile celor ce au mers

Cine în bătrâneţe bună şi cine înainte de timp

Cine în suferinţă purificatoare

Şi alăturea de mine mergeau oameni vii.

Am fost invidios pe măturătorii de străzi şi gunoieri

Pe un bătrân şi pe ajutorul ce-l susţine

Şi n-am lăsat mâna cerşetorilor goală.

Pe ei am fost invidios.

Am vrut numai în continuare să umblu.

Au fost rătăciţi de vii

Cei ce au trecut în jurul meu,

Unii sub marmură şi alţii sub piatră

După spunerea cuvintelor de pe urmă

Cerând iertare de la cel ce ne-a părăsit,

„Binefacerea salvează de moarte” strigă un bătrân,

I-am întins mâna şi lui,

Şi am plecat

 

Pseudo poet

 

Am fost invitat la comitetul de certificare:

Stau acolo patru (la început au fost cinci)

Poet, traducător (şi în limba poloneză)

Poet – tânăr promiţător, cu previziune împlinită

Redactor de revistă literară cu o coloană pentru poezii

Selector care simte gustul cititorilor (şi cu nas de redactor)

Şi reprezentantul cititorilor (care ieşea din closet când am ajuns),

Şi mi-au spus:

Poeziile tale sunt deocamdată…

Metaforele sunt aproape…

Analogiile – ce să spun, goale…

Eşti prea obsesiv la viaţă…

Şi în general poeziile tale sunt prea personale.

Acum nu se mai scrie aşa.

Şi dragostea nu mai e…

 

Poftim

Comitetul te certifică ca aproape poet

Un grad înainte de poet

 

 

Aviva GOLAN

 

Flacăra veşnică

        

Mamei mele, Raize Şoşana Golan.

               Sufletul să i se odihnească în pace.

               Salvată din holocaust, România

 

Literele strigă spre cer

Flacăra veşnică din inimă ţine minte

Coardele buzelor, tremuratul

Cerând milă în cânt

Prea mici sunt cuvintele pentru a cuprinde

Atâtea lacrimi şi durere

Monument dăltuit în memorie

Făclie ce arde şi se mistuie

Identităţi evreieşti furate

Eroii epocilor iudaice

Smulşi în floarea vieţii

Să le fie sufletul binecuvântat.

Să trăiască, să fie

Pentru totdeauna.

Am crescut împreună

 

Mamei mele, Raize Şoşana Golan.

               Sufletul să i se odihnească în pace. 15.01.2013

 

Am crescut cu tine, din rădăcinile anilor noştri

Apărată de umbra ta, în dogoarea zilelor

Adiere proaspătă în clopoţeii frunzelor tale

Peisajul copilăriei încununat de ciripit de vrăbii

Când se schimba anotimpul ne povesteam una alteia,

Libere de cuvinte de prisos

La culcare şi la trezire îmi păzeai uşa

Singurul meu copac-prieten

Până ţi se va vesti soarta, până ţi se va hotărî ceasul

Până ţi se vor tăia ramurile pentru vecie!

Ai lăsat în urma ta

Patruzeci şi cinci de ani

Prietenii de nădejde

O fereastră orfană

Clar-văzând

Iluzii

Lacrimi înrourate

Şi implorări, implorări de milă

Care te caută.

 

Palisandru Indian (Dalbergia sissoo)

A fost ciuntit în faţa ferestrei mele

 

Avivit LEVY KAPACH

 

Spiritele timpului 

                                     

Spiritele timpului

Încă mişcă

Roţile staţiilor justiţiei

În ritmul obişnuit

Dar în noile vremuri

A ajuns justiţia electronică

Şi nu e vreme de gândit

Da

Nu

Când

Acum? nu-i timp

La sentinţă sau la binefacere

Nici la drept

Agăţată între

Palmele învârtitoare

Ale morii vechi

 

 

Înregistrarea sfârşitului 

 

Când seara

Ţi-a mângâiat ochii

Ce priveau

Evaluând distanţa

Ce merge şi creşte

Şi timpul se micşorează

El nu a spus nici un cuvânt

 

 

 

Avraham (Avri) GELBERSHTAT

Vagoane 

 

În staţiile vieţii

Am schimbat trenuri.

Am modificat peisaje

Împreună am încărcat vagoane

Am fluierat mult

Am cunoscut pe cei ce erau pe şine.

 

Doar şinele le-am căutat

Fiecare singur

Cu ochii paraleli

Singuri în fum

Orbi ca şi ei.

 

 

Jocuri de basme

 

Am pavat cărarea ce ducea la casa ta cu flori

Rânduri-rânduri aranjate, fără a lăsa urme.

Ele au crescut şi s-au înmulţit şi ne-au acoperit cu culori.

Numai tu şi eu am rămas ascunşi de toţi ochii

Jucând eroii basmelor din copilărie

Îmbrăcând şi dezbrăcând înfăţişări.

 

Când am obosit am chemat calul zburător

Să ne ducă sus spre cer

 

La locul unde putem citi basmele liniştiţi

Fără să suferim durerile eroilor.

 

Şi noi ne-am scris basmul nostru.

 

  Ayala LEMEL BORTEN

 

Mască 

 

Cine ar cunoaşte paliditatea

Oaselor obrazului meu

Culoarea ochilor mei

Înainte să machiez faţa mea tristă

Ce se ascunde sub masca

Aleilor vieţii mele.

 

Semnalul străzii într-o singură direcţie

Merg mână în mână:

Una nefertilă

În a doua benzile de piele

Reci ale unei genţi

Cartea de identitate

Chei

Fotografiile oamenilor mei dragi.

 

O oglindă  mică şi culori de machiaj

Carte de rugăciuni.

Numai felinarele străzii

Îmi luminează  drumul

Şi eu – carte de identitate.

 

Înălţimea: dragoste.

Culoarea ochilor: dragoste.

Vârsta: dragoste.

Născută din dragoste

De la începutul şi până la sfârşitul ei.

 

 

 

 

Balfour HAKAK

 

Femeie, furtună umblătoare 

 

Când furtuna ta se apropie

Ea se urcă încet-încet

Creşte şi înaintează.

Aruncă ţiglele casei mele

Ordonă pomilor vestejirea.

 

Furtuna de cuvinte se urcă

Vijelie de fulgere, vifor de tunete

Înnegreşte orizonturi

Se stinge şi se aprinde

Din când în când.

 

Femeie, tu eşti

Furtună umblătoare, carne şi sânge

Dintr-o dată îţi uiţi pielea netedă

Frumuseţea sânilor, şoldurile moi

Şi privirea îndrăgostită din tot sufletul

 

Furtuna iese din corpul tău

Nu e refugiu de la puterea ei regală

Şi tocmai pe pragul

Distrugerii lumii

Furtuna dintr-o dată

Se potoleşte.

 

 

Soare 

 

Când măicuţa mea a trecut pe străzi învelită în lumină

Pomii şi crengile se întorceau spre ea

Ochii ei produceau căldură pentru toată lumea

Şi iarba sub picioarele ei recita poezii

 

În primele ore ale dimineţii

Am văzut-o întinzând rufe din geam

Eram încă învelit în visuri

Şi auzeam vocea ei  tremurată

 

„Soarele, măi băiete

E totdeauna de partea noastră”.

Şi de atunci soarele e cu mine

În fiecare zi.

 

            

              Dan ALBO

În ritm lunatic

 

Durerea principală e redusă în cuvinte

Care aruncă spaima pe tine

Te ia captiv legat în diferite legături încurcate

Ca acelea ce nu ştii cum să le dezlegi

Parcă-un cârlig de undiţă ce intră în carnea vie,

Frânge lacrimi şi sânge

Ca mirarea balenei muribundă ce urcă şi coboară în fulgerul cerului

Apare

Ca o poezie disperată

În ritm lunatic.

 

 

Hamutal BAR-YOSEF

 

Cadou

 

Aveam numai de nouă ani când am hotărât să-i fac măicuţei un cadou de ziua ei,

Personal, deci în secret, ce e posibil pentru un copil,

Ceva ce am făcut singură, să fie o surpriză,

O dulce plăcere, să simte o bucurie.

 

În secret i-am cusut o batistă, un şerveţel, o cârpă de şters, ceva ce semăna cu un portofel.

În secret am tăiat pătura păpuşii în bucăţi de pânze colorate

Şi le-am cusut cusătură grosolană şi cusătură delicată aşa cum am învăţat.

 

Măicuţa a primit de la tata o broşă de argint făcută la „Beţalel”,

Făcută din filigran în formă de doi munţi gemeni

Ce a pus-o între sâni, pe rochia albastră.

 

Despre cadoul meu a spus: „Mai bine ar fi fost să faci ceva mare…”

Mai mult de cincizeci de ani am rămas uluită. Nu am avut ce să-i răspund.

„Mai bine ar fi fost să faci ceva mare”, am înţeles mai mult şi mai mult.

 

A murit înainte cu câţiva ani, fără să vorbesc cu ea de asta.

Dar astăzi am aflat dintr-o dată că ne vom întâlni în curând şi îi voi spune:

„Mamă, am făcut şi eu ce am putut.”

 

O batistă, un şerveţel, o cârpă de şters, ceva ce semăna cu un portofel.

 

 

Furtună

 

Să plouă!

Să plouă peste păcatele

mele

să plouă din plin

să mi le cureţe pe toate

– rele –

să-mi spele din spleen.

 

*

Mi-e frică!

Mi-e frică de zile cu soare

şi de sfârşit de săptămână

când oglinda-mi indică

mai tare

umbra din gând

iar conştiinţa-mi se deapănă

cu gândul – de-a rândul –

plângând…

 

 

Feuilles morts

 

Culori de toamnă ruginii

împrăştiate pe trotuare,

îngălbenite mărturii

de bucurie trecătoare…

 

*

…Atât de departe

atât de mult

ascult

Vuietul Valurilor

Vaietul Vremurilor

şi freamătul patimilor îngropate

atît de DEPARTE

atât de DEMULT…

 

 

Hava NATHAN

Viaţa 

 

Viaţa

Înainte la toate greutăţile

Pe deasupra lor

E purtată

Peste toate durerile şi tristeţile.

Loviturile timpului,

Nu vor reuşi chiar dacă ar încerca

Să o distrugă.

 

Sufletul

Se ţine

Cu toată puterea

Pe povârniş

Pe un fir de păr e spaţiul lui, sub el prăpastia,

Se ţine de marginea ascuţită

Ca să nu cadă în groapă, ce trage spre jos.

 

Viaţa e mai puternică

Chiar în slăbiciunea ei,

În timp ce e suflet în ea

Creşte rezistenţa

Peste întunericul permanent.

 

Îl voi spânzura cu o mică scânteie

Care va fi luminată de o lumânare subţire

Scântei de speranţă

Să nu se separe sufletul,

Deoarece

El e cântul lui, în el, înăuntrul e

Templul omenesc

 

Rachelly AVRAHAM-EITAN

 

Aproape înger – 13/02/1991

                            

Mi-am părăsit

Corpul

Am privit

Transparenţa lui

Pe patul de fier

În râul de sânge

Care îl trece.

 

Mâini roşii

Zidesc pod în corpul meu

Să oprească curgerea violetă

Şi faţa albeşte

Ca un halat

 

M-am uşurat

 

Corpul mi-a fost cusut

De o mână obosită

Durerea e îndepărtată de mine

 

Sus

 

Suspendată

 

Sus

În balonul de lumină

Colorată ca pietrele de hoşen[1]

Mă amestec în aerul lumii

Ca un strop clar de mare.

 

Vocea-clopoţel

A copilului meu născut

M-a tras înapoi

În corpul meu

Suferind

(13.02.03)

Herţel HAKAK 

Lumea există 

 

Mergeam printre cuvinte

Pribeag şi cântam, pribeag şi rătăcit

Încă un poet s-a dus, încă o conversaţie

Vezi, ei se apropie, ăsta e omul

Ce observă, el leagă sforile între inima oamenilor

Şi a lui Dumnezeu.

 

Merge pe drumuri, alege cuvinte

De unde o să aducă sfori, de unde aţă

Purpură, şi el se simte singur şi spart, singur învelit

Sărac.

 

Eu merg şi ştiu fiecare cuvânt ce se scrie

Stiloul de fier rătăcit zgârie în mine şi trăieşte

Toată realitatea în afară de mine, lumea există

În afara poeziilor mele?

 

 

Lumile copilăriei 

 

Amintiri despre lucruri, amintiri despre case

Amintiri despre viaţă

În pragul casei căutam, ne rugam

Copilărie adunată, fractură, riduri

 

Ce ne-a lipsit toţi anii

Ce ne-a rămas

Spirit căuta spirit, o lume care a fost

Şi corpul e bolnav de uitare, tot tremură

 

În acelaşi timp

Când inima se acreşte, mă simt pierdut, apare fulgerul

Lumini fosforescente, lumini

Amintiri hoinare, amintirile vieţii, minune

 

Cum ne-au lipsit toate acestea

 

 

Josef C. ELRAN

Dacă mai vrea

Nu te mai vreau numai aşa

Nu vreau să vin aşa la tine

Nu mi-e destul privirea ta fragedă

Nu mă consolez cu atingerea mâinilor tale

 

De fapt nu o dată  am aruncat cu ochii

Nu numai o femeie m-a atins

Nu o dată mi-am pus mâna

Nici una nu m-a răscumpărat

 

Ce am să iau de la tine

Deci aşa să te conformezi

Eu vreau înăuntru sufletului tău

Vreau să mă vrei

 

Cer

Sunt lumi aşa se spune

Ce nimeni nu le va întâlni

Diferite sunt şi numai Dumnezeu

Sălăşluieşte pe ele

Îşi întinde mâna şi cu suspinele lui

Curge printre ele

 

El şi surâsul între ceruri

Bucurie la acţiunile sale

Culcat ca să se calmeze

Dar suspina spre îngerii lui:

Dacă numai cu degetul

Aş atinge inima omului

 

 

Keren DOR

 

Fetiţă pierdută

                            

Coadă chineză de păr mumificat
atîrnată pe capul unei fetiţe pierdută

Îşi face drum spre porţi blocate.

Subţirică la corp, îşi cară onoarea, binecuvenită.

Rucsac conţinînd naivitate,

Se îndepărtează de umbra care refuză să se şteargă,

Rătăceşte ca orbită

Îşi ciufuleşte părul spre furtună!

 

 

Dansul perfect

 

Ta

Ce e dansul perfect?

Lume între pirueta şi piruete

 

Ta Ta

Unde e dansatoarea?

 

În dansul ei, pe sfărâmăturile reflecţiei sale

 

Ta Ta Ta

Dansatorul de balet îşi încetineşte paşii

 

Ta Ta Ta Ta

 

Duet!

 

                Menachem M. FALEK

 

Înarmat

 

Pe stradă am fost înarmat cu un pistol

În discuţii înarmat cu cuvinte

În birou înarmat cu litri de energie

Acasă cu intenţii bune

Şi totuşi m-am simţit vulnerabil.

 

La întâlniri am fost înarmat cu surâsuri

La cursuri înarmat cu informaţii

În străzi înarmat cu ochi curioşi

În sale cu urechi

Şi totuşi m-am simţit slab.

 

În convorbiri am fost înarmat cu iluzii

În faţa foii înarmat cu sentimente

În faţa ta cu speranţe

Şi de atâtea muniţii – gloanţele

Au devenit nefertile înainte de timp.

 

 

Tata

 

Tata

Mi-a apărut deodată în faţă

Cu un surâs real

Gras, butucănos, cu mâini de măcelar

Spunând cuvinte blânde, abia le auzeam

Încurajând un timp lipsit de încurajare.

Împrăştiind o înţelepciune simplă.

Era unul din cei pe care nu-i întâlneşti în cărţi

(Pentru că n-a cunoscut literele)

„Nu ascultaţi cuvintele

Ci doar pe cel care le spune.”

 

Apoi, a dispărut prin ziduri

N-am apucat nici să-l rog să stea

Nici ca să-i dau…

Ce?

Ce poţi să-i dai unui om mort?

Dorinţe?

Vorbe?

 

Oded GHIORY 

 

*

 

Te îmbraci în cămaşă albă

De ironie

Care acoperă

Sentimentele decente

Pe care ţi-e frică să le expui.

Ridici un zid

Înaintea dragostei

Care aproape te atinge.

Tu bei din paharele de vin

Poetic

Dar niciodată  nu te îmbeţi.

 

 

Poezia 

 

Poezia e săritul la distanţă

Durerea e rampa de lansare a

Poetului din care poezia urcă

La o înălţime destul de mică deasupra nivelului

Pământului şi trece puţin prin aer

Până la momentul căderii pe Terra

Şi criticii măsoară  distanţa.

 

 

Pierre H. LAVI

 

Sâmbăta în Ierusalim 

 

Sâmbăta intră în Ierusalim în vârful degetelor, în tăcere

Ca nimeni să nu o dezechilibreze

Între sfânt şi zilnic.

 

În alarma[2] care se aude prăvăliile se închid

Maşinile se răresc

Şi chiar şi păsărelele se strâng la odihnă pe topurile pomilor.

 

Fetiţa mea mică îşi împrăştie buclele

Pune degetul pe guriţă:

„Nu e voie de făcut gălăgie” spune ea.

„Ca sâmbăta să nu fie tristă.”

 

Aşa, pe o bancă, un tată şi fetiţa sa

Aşteaptă frăţiorul mai mărişor să ajungă

Să petreacă cu ei sâmbăta la Ierusalim.

 

Când răceala începe să hărţuiască

Şi toţi sunt prezenţi

Inima se încălzeşte în faţa unei perechi de lumânări aprinse

Înaintea unui colac care aşteaptă să fie gustat.

Numai atunci eu sfinţesc pe domnul meu

Şi sorb cu plăcere copiii mei

 

 

 

Pua SHALEV-TOREN

 

Porţile inimii  

 

Dimineaţa am văzut un rătăcitor cerşind la uşi

Şi toate uşile în faţa lui au fost încuiate.

Seara, în grădină, am auzit o pasăre

Bate cu ciocul ei pe arbore,

Bate şi nimeni nu răspunde la vocea ei.

Eu nu am venit să întreb sau să iau nimic.

Doar la poartă am bătut uşor, cu degetul

Şi s-au deschis în faţa mea porţile inimii.

Nu am venit să iau nimic.

Şi uite, mi s-a dat totul,

Mi s-a dat inima ta şi cu ea toată lumea.

Şi în lume, văd zi de zi

Un rătăcitor cerşind la uşi

Şi fiecare uşă e încuiată în faţa lui.

Şi pasărea mai bate cu ciocul deznădăjduită

Pe suprafaţa arborelui,

Şi nimeni nu răspunde la vocea ei.

 

 

Pune-mă pe inima ta

 

Pune-mă pe inima ta ca sigiliu

Sub piele

Între arteră şi venă

Să curg în tine ca sângele

Sub piele, ca pulsul cald

Pune-mă ca sigiliu.

Pune-mă cu toate lucrurile

Pe care le foloseşte omul zi de zi –

Aer, apă şi pâine caldă.

Cu toate cuvintele mici

Să nu le aflăm începutul, cu toate pasiunile mari

Să nu le aflăm sfârşitul.

Sub piele, ca pulsul cald

Pune-mă în inima ta ca sigiliu.

 

 

Rahel SAIDOF-MIZRAHI

 

Subtilităţi 

 

Merg

Pe subtilităţile trecutului

Păşesc pe

Iarbă sălbatică

Spinii de urzică

Tapiţează căile

Freamăt de frunze ofilite

Din toamna trecută.

Îmi trag drumurile

Între şisturi de timp.

Picioarele mele goale.

 

Brazde

 

Lasă-ţi mâna pe inima mea

Şi voi atinge inima ta

Până când apa va atinge mările

Şi inima mea va atinge existenţa ta

Şi amândouă nu vor şterge

Ceea ce a atins inima.

Numai timpul

Va grava cu pensula lui

Brazde.

 

 

Rahela HARPAZ

 

Câteodată sunt casă nouă

                            

Ca o rochie strălucitoare de mireasă, ca o maşină ultimul model

Ca o marmură nespartă într-o bucătărie fără mirosuri

Poate eu sunt

Colibă copilărească încetoşată, grinzi de lemn şi basme de pădure

Sau poate

Clădire de multe etaje, zgârie-nori

Şi chiar

Casă de iarnă, casă de vară, casă de schi, vilă pe lac,

Bancă pe bulevard, saltea în pivniţă, închisoare cu lacăt.

 

Şi acuma

Casă bătrână sunt eu

Pereţii ca o carte deschisă,

În spaţiul camerelor se învârte inteligenţa

 

Acum

Casa mea e goală

 

Briză

 

Pământ

 

 

Depozit

 

Tatăl meu a smuls stânci

Muşchii mâinilor sale s-au încordat şi au slăbit

S-au jucat sub pielea lui ca nişte bile minuscule de fier.

Tatăl meu a pus temelia casei

Care a crescut, s-a lărgit şi răspândit ca afluenţii râului.

Tatăl meu a depozitat chiparoşi în pământul muntelui

A invitat corbul din vârful copacului

Să-i citească un roman serial.

 

Mama mea i-a adus lui râul Iordan.

 

 

Shoshana VEGH

Prinţul mic    

Dacă mi-aş fi putut cere un prinţ mic

Aş fi cerut să vină cu chipul tău

Să coboare de pe Lună

Să-mi aducă stelele

Aş fi cerut să aibă zâmbetul tău

Să aibă vorba ta

Rimele tale

Să fii tu!

Dacă mi-aş fi putut cere un prinţ mic

Aş fi cerut să aibă

integritatea ta

Să fie în el

Omul ce este în tine

Să mă alinte

Şi să mă topească exact ca tine

Să-mi absoarbe puterile mele spre el

Şi să-mi dea puterile lui

Să-mi lumineze ziua

Să mă trezească din somn

Să acopere buzele mele

Cu praful lui magic

Prinţul meu

 

 

 

Tal IFERGAN

 

Capucino fără spumă

Asta a fost o zi

De capucino fără spumă

Dimineaţă caldă

Ceas ce nu s-a trezit

Şi o solniţă care sa spart.

Vîntul cald

A risipit cristalele

Pe oameni

Le-a sărat dispoziţia sufletească.

 

Unul după altul au comandat

Capucino fără spumă

Şi eu am tremurat

Nu am plîns

După laptele vărsat

Şi nici după toate lucrurile

Pe care le-am pierdut.

 

Pîna s-a întîmplat

Şi un matur

Mi-a cerut mie, chelnerul

Cafea rece, apă de zahăr

Covrig

Ah, am suflat greu, m-am bucurat,

Mie mi-a amintit lucrurile uitate,

Mi-a amintit de tine.

 

 

                Rivka TIERET HAKAK

 

Tatăl meu şi hainele lui

Tata

Care a fost croitor la kibuţ

Îşi cosea hainele harnic

Una după alta

Să facă îmbrăcăminte copiilor lui

Să se îmbrace fiecare copil din kibuţ.

Cînd hainele au avut pe ele

figura lui

Zîmbea, fiind mulţumit.

Fericit era desenînd pînza

Fericit era sculptând pânza

Cu chipul fiecărui om iubit

Şi avea haine şi suflete create

Create pe pămînt.

 

Cînd s-a dus tata pe cealaltă lume la părinţii lui

Nu s-a uitat ceea ce a făcut.

Hainele lui se mai plimbă

Se mai plimbă în lume

Ca nişte creaturi

Din carne şi sînge.

 

Ţin minte ce înseamnă să fii tînără

 Eu mai ţin minte cum e să fii tînără

Mai ţin minte cum e să iubeşti

Aşa spune ea.

 

Mama şade în faţa albumului de fotografii

Trece pagină după pagină.

Tăcerea nu se termină.

Faţa e liniştită şi nu se vede furtună

Pe faţa ei apar anii din puţinele fotografii

Ce au rămas.

 

Eu mai ţin minte cum e să fii tînără

Mai ţin minte cum e să iubeşti

Aşa spunea ea.

Fetele ei şi băiatul şed la picioarele ei

Privesc fotografiile văzute de zeci de ori

Se uită în ochii mamei umezi

În tăcerea strălucitoare.

Uite, mama cu prietenele ei pe malul rîului din Polonia

Si copiii rîd lînga ea cu copii prietenelor ei

Uite fotografia ei cu tata

Amîndoi zîmbesc festiv în fotografia nunţii.

Fotografia mamei ţinînd măndră în braţe fetiţa ei

Aşa puţine fotografii

Aşa multe anintiri.

 

Eu îmi ascult mama şi zîmbesc

Cu o iluminare rară.

Ea ştie cum e să fii tînără

Ea ştie cum e sa iubeşti.

 

 

 

VILHELMINA

 

Cuvinte desculţe

Tu mă vrei îndoită

Într-o poemă superbă

Împachetată puternic în stil liric splendid.

 

Nu e în mine destulă putere pentru cuvinte ornamentate

Fardate, rimate, decorate

Cu bijuterii aurite.

 

Haide la mine în deşertul arid

În ţara cuvintelor desculţe

Care în valea de nisip dogoritor

Se ard.

 

Fii pregătit să te frigi

În căldura pietrelor inflamate.

Eu

Nu am putere pentru cuvinte ornamentate.

 

Încrucişare critică

Ne-am întâlnit într-o încrucişare critică

Inevitabilă

Din care iese numai o cale

În faţa noastră.

În spatele nostru

Districtele durerii

S-au împachetat

În valiza drumului spre eternitate.

 

 

Yaakov ALAGEM

 

Zi de zi cîntec

Zi de zi cântec

Ca ploaia care curge

Tastaturi de pian

Se rostogolesc

Pe stradă o melodie

Plăcută vocilor

Neauzite

În simfonia

Care încă

Nu s-a compus

Eu sunt oraş refugiat

la marginea schelelor

limbii.

 

 

Timpul este

Timpul este

Pasărea

Dragostei

Trecută

Lîngă cuibul

Ferestrei tale

Flutură

Cu aripile

Luminii

De fiecare dată

Cînd

El leşină

 

Jacob JACOB

 

Coliere  

Valurile mi-au dus mintea

La insule îndepărtate

Acolo unde pomii înalţi

Au atârnat numele tău între ramurile lor

Coliere-coliere

Şi eu am fost atunci în pasiunea mea

În portul în care se atârnă rufe

Pe catarge subţiri

Şi bărcile piraţilor

Navigau în ape scunde,

Un port cu albastru şi alb grec.

Au legat coroane reginei îndepărtate

Dar mintea mea a fost în regatul luminii

Acolo unde pomii înalţi

Au atârnat numele tău în coliere-coliere

 

Ea e mai mult fata mea 

Am o fată mare

Ochii ei sunt mari

Şi are un arbore la fereastră

Şi odată mi-a spus

Tată, uită-te la arborele din fereastra mea

Şi de atunci umblă în mine mulţi arbori

Şi ea e mai mult fata mea şi eu sunt mai mult tatăl ei

                                     

                Traduceri în limba română: Menachem M. FALEK

Prezentare: Marius CHELARU