Fără de cer, convieţuind într-o limbă străină

Cînd am aflat de existenţa şi rigoarea în selecţia editorială a colecţiei „Poeţi fără cer”,  am ştiut că primul meu volum de versuri în italiană, aflat deja în pregătire, trebuia să apară sub astfel de auspicii. Demersurile ulterioare, sprijinul competent şi necondiţionat din partea celui care conduce această colecţie pentru Editura Genesi din Torino, poetul Menotti Lerro, m-au convins de justeţea alegerii.

Întîlnirea cu Menotti a avut loc sub semnul poeziei, la o serată româno-italiană organizată de Ziua Mondială a Poeziei. Colaborarea noastră a continuat sub aceleaşi auspicii cu ocazia altor evenimente culturale, prezentări de carte, traduceri în şi din italiană, în care fiecare şi-a adus propria contribuţie. Venit şi el la Milano în urmă cu cîţiva ani din sudul Italiei, un fenomen migrator de amploare şi care acolo este mult accentuat datorită discrepanţelor economice, lingvistice şi culturale dintre regiunile Italiei, a fost nevoit să asume, în parte, ca şi noi, străinii, greutăţile inerente condiţiei de „emigrant”.

Pentru sensibilitatea unui poet a se afla într-o asemenea condiţie e debusolant şi poate avea multiple conotaţii, lipsa speranţei în perspectivele de viitor, pierderea încrederii în sine, obsesia unui gol interior permanent, sentimentul alienării, aşa cum el însuşi evoca propriile trăiri şi delimita conceptul de ”fără cer” în introducerea de prezentare a cărţii mele la Bookcity 2016 Milano:

„Am fost fericit să includ volumul intitulat «Strisce di carta/ Fîşii de hîrtie» în colecţia pe care o îngrijesc pentru Editura Genesi din Torino şi care se numeşte «Poeţi fără cer». Această colecţie apare ca urmare a unei cărţi ale mele de versuri scrise la Milano şi publicate în 2006 care se intitula întocmai «Fără cer», aşa cum mă simţeam eu în acea perioadă. Această senzaţie puternică care mă încerca atunci s-ar putea exprima sub trei planuri: lipsa unui cer propriu interior, lipsa unui cer fizic, deoarece cel din Milano îmi apărea cenuşiu şi plin de smog, precum şi o lipsă de sfera celestă, de Dumnezeu.”

Puţinele titluri apărute în colecţie demonstrează consecvenţa în aplicarea unor principii de selecţie riguroase, bazată pe criterii bine definite. Circumscriindu-se acestei orientări şi pentru a nu face notă discordantă, am pornit cu intenţia fermă de a publica volumul doar în limba italiană. De altfel nici nu eram o adeptă convinsă a cărţilor bilingve. Pe lîngă versuri inedite, am luat în considerare o selecţie de teme abordate  mai vechi, traduse şi adaptate într-o manieră drastică, abătîndu-mă de la traducerea fidelă, în căutarea unei exprimări mai adecvate în limba italiană. Acolo unde exista o umbră de dubiu, amprenta editorului şi mai ales a poetului Menotti Lerro a fost decisivă. Care s-a dovedit deschis şi generos în abordarea acestui experiment şi în prezentarea lui publicului italian:

„Florentina Niţă e o poetă care trăieşte în Italia de mai mulţi ani, drept care a început să absoarbă şi în poezia sa influenţe din cultura italiană, fără a-şi uita, totodată, originile. Cînd un poet trăieşte pe alte meleaguri, în mod firesc, începe să devină uneori nostalgic în privinţa trecutului, iar în poezia sa să se resimtă sentimentul depărtării de ţara natală.”

Pe parcurs, la sugestia editorului, a apărut ideea de a alătura şi textul în limba română, în completare. De aceea, cele două versiuni, în română şi italiană, care apar în carte sînt pe alocuri discordante, au evoluţii paralele şi independente. Aşa precum decurge şi viaţa multora din noi, mai cu seamă pe plan literar, în străinătate.