Se leagănă naltul
În locul prefeţei
Se leagănă naltul
Stejar, lîngă dalta
tîmplarului; poate altul
Îi va purta coroana, alta
cum naltu-i poate-i saltul
copacului tînăr;
Hic quercus, Hic salta!
Ielele
Vin ele, ielele, pe braţe
cu somnul aerului, legănîndu-l,
vin ele şi-mi aduc o cană cu vin
să pot să scriu sub albia rîului
săgetat de păstrăvi aurii…
Trebuie să le vezi dansul
chiar dacă hora lor te îmbolnăveşte,
chiar dacă adolescenţii transpiră
luaţi parcă de frigurile nopţii!
Cînd vrei să bei apa din fîntînă
întîi sorbi dansul ielelor
odată cu umbră păsărilor,
destrămată de andreaua stelelor!
Tîţele lor ca pui de rîndunică
leagănă sălciile cu mîţişori de aur
sub care cercul de pămînt aşteaptă
săgeata sămînţei, vestitoarea lumii!
Vin ele, ielele, purtînd pe braţe
somnul aerului, legănîndu-l,
Vin ele şi-mi aduc o cană cu vin
Să pot să scriu despre ele / iele!
Casă vinului
Cînd cobor scara cu fiecare
vers frumos ca bluza purtată
în adolescenţă de Ana Blandiana,
cînd cobor în casa vinului
unde vara îşi arată trupul
de undă rece de izvor, unde
în toiul iernii, pivniţa
(cu săpăturile ei în formă
de cruce, cu vasele de vin
de poamă coaptă de dealul
vecin cu gardul cimitirului),
pare un cavou fără vînt,
fără ninsoare, acolo, îmi amintesc
de prietenii mei care au fost,
care mai sînt, şi-mi mai amintesc
cum în copilărie stăteam smirnă
în biserică lîngă bunica Sanda!
Cum, cînd ieşeam pe uşa naltă,
mă ascundeam în tufele de liliac
abia înflorit printre jumătăţile
de sferă ale mormintelor…
Cînd cobor scara în casă vinului,
versul se scrie aproape singur
frumos ca bluza purtată în adolescenţă
de poeta Ana Blandiana!
Fiecare vers
Iubind şi biblia şi femeia nocturnă,
poetul scrie cu cerneală şi vin,
pînă rămîne pe geamuri o urmă
de sînge, la care mă înclin!
Visează că-i aproape de cer, aproape
de îngerii cei fugiţi din grădină,
cărarea numai a lui vrînd să dezgroape,
el cade-n coroana stejarului, plină!
Cu fiecare vers şoptit de Dumnezeu,
el, robul îl rescrie pe-o palmă de pămînt,
şi cartea lui se va destrăma mereu
cum alcoolul în focul ce arde-n cuvînt!
Călătoria
Să fiu în rînd cu lumea, cumpăr
bijuterii din timpuri imemoriale
măreţia lor se-adaugă gravităţii sale!
Fiindcă eu scriu, cu tine scriu,
cu lumina ochilor tăi din cristal,
pînă arcul vînătorului se rupe –
Replica scrisului nu-i bijuteria
care eşti tu, ci e fîntîna, gură
a lumii, cînd călătoria se stinge!
Din volumul Memoria lui Femios (III) Ielele şi elegiile lui Terian,
Editura Junimea, 2015