Predoslovie
Şi trase tata-n omurău–
Reverberase glonţu-n hău
Şi noi, copii ce-l însoţeam
Vedeam ca printr-un hîrb de geam
Cum umbra ceea se despică,
Cum şupurindu-se de frică,
Altom de primul se desprinde
Şi-o ia la fugă prin colinde,
Şi tata trase şi-ntr-acela
Cînd, dintr-o haină ca umbrela
Se dezlipi altreileaom:
Rămasem răstigniţi ca-n pom
Cu inima bătînd în tîmplă:
Habar n-aveam de ce se-ntîmplă
Şi tata trase şi-ntr-acel,
Şi omulpatru, tot model
Din primul, doiul, chiar şi treiul,
Cu părul său blonduţ ca teiul
Se-nfiripă în siluet:
Călca pe iarba moale-ncet
Şi tata trase-a cîta oară
Convins că fiara o doboară?…
Rafale-ţi trebuie să-nvingi,
Doar un minut… căci omulcinci
Ţîşni ca flacăra din patru
Şi ciufulit, cu chip mulatru
Se depărtă pe drumul mare
Cu flori de corni la cheotoare,
Nici vînători şi nici halice
Nu-mi mai păstrau tatăl pe-aice
În schimb dositu-sa să fie
Din omulbrun o efigíe.
- Armonii în derivă
Grosolănia pietrelor mă interzice, vraiştea petalelor
de crini după ploaie şi murmurul tău nesărat
după noaptea de-atingeri. Eliahor, mă pregătesc
de capitulare: plaiul armoniilor e greu de păzit
în neîmblînzirea hienelor; o singură margine
de lume mai este în melos; nopţile se despart
ca nişte babe în şezători adunate, gurile rele
mestecă vorbirea cea rece şi proastă;
Cui să-i mai ardă de ordine, de ciocnirea-ntre stele?
Zgomotele nu rezistă absenţei timpanului,
urechea exterioară se prăvăleşte peste cea interioară.
Vai, ce măcel al comunicării prin cîntece!
- Domn, Domn să cîntăm!…
Colinde de crai în ureche-mi răsună,
ale speranţei lumini
s-aprind în cătună
şi-oricare timigenean
acum, la vărsare de an,
a trecut în stare
de muc de lumînare,
umezit în seu,
gata să-l aprindă Dumnezeu.
He, he, de cînd voiesc să-mi fii mai aproape,
de cînd lepăd valea şi dealul îl urc
şi tot caut scările celui
de la fereastră cireş!
Escaladez ursoaica de pe creasta
casei şi, cu meandre de fum
din acesta
ieşinde,
urcînd,
mă încurc în desiş de amurg
Luminatei Marii ca peşcheş.
Şi simt cum
în rit creştinesc
necugetul Tău de prunc
şi gîndul meu, întinat, logodesc.
Depinde
de cîte umbre aleargă pe ape,
precît de vechi şi limpede leru-i
pentru ca oasele-Ţi,
în devenire,
credinţelor mele
s-adauge-o tonă cu de căinţi macarale,
prefăcîndu-mă-n mire
presuferinţelor Tale…