Dalimír Stano, poet, editor, om de cultură slovac. S-a născut în 10 februarie 1955, în Trenčín. Absolvent al Şcolii Tehnice Superioare din Bratislava. Din anul 1981 se stabileşte la Košice, unde se angrenează în activităţi cu caracter cultural. Între anii 1997-1999 coordonează colecţia Klub Ozvena a Editurii Slovo (Cuvântul), apoi colecţia DALi (Atelierul autorilor de literatură). Activitate la mai multe edituri din Košice, precum şi la Editura Societăţii Scriitorilor Slovaci din Bratislava. Din 2004, este secretarul Filialei Slovaciei de Est a Societăţii Scriitorilor Slovaci. A fondat filiala Centrului Slovac PEN din Košice (2007) şi Editura DALi (2008). Volume: Esenţa voastră (1997), Oxana (1998), Carcera (2001), Caruselul (2003), Lozul existenţei mele (2005), Edo e numărul nouă (2006), Baladele diabolice (2007), Flexibuk No. 3 koh-i-noir/Flexibuk No. 3 myslím (2014), Fagi sălbatici (2014) etc. Împreună cu Richard Kitt a publicat un volum de poezie interactivă – Poemat 2007. Este autorul textului pentru muzicalul de succes Kubo (2008).
Rondo despre siguranţă
Rămâi în siguranţă, la adăpost
când se apropie frigul.
Ţi-e teamă? Fără vorbe de prisos
rămâi în siguranţă, la adăpost
căci – cine ştie dacă
te voi iubi.
Rămâi în siguranţă, la adăpost
când se apropie frigul.
vede şi trăieşte
s-au copt prunele
în grădina din susul satului
în care-am crescut
văru-meu Dano
mă ducea de mână
era atât de mare
el a şi rămas la fel
pe când eu am crescut, am crescut, am tot crescut
în copiii săi
în grădina din spatele curţii
(vede şi trăieşte
ceea ce acum celebrăm
amândoi bem)
până când fac magiunul
doar acel animal
câinele cunoaşte scările
pe care nu o dată a luat-o la fugă
din bârlog către oameni
şi după miez de noapte
se smuceşte precum viforul
şi amuşină cenuşa
în casa cea verde
deşertăciunea e cioplită cu dalta
în marmoră
cine ar fi bănuit
că fidelitatea poate ucide
(doar acel animal
mai trăieşte aici
fugar şi nobil)
din tristeţea sa
şi anul acesta
lemnul neprelucrat
care se foloseşte
pentru grinzi groase
abia acum creşte
dar deja respectă forma cuvenită
pentru un grindiş bun
casa de sub acel acoperiş
e de-acum de demult de demult
la marginea pădurii
copilul îşi dă silinţa
aduce în mână o aşchie
(şi anul acesta
femeia va naşte
iar bărbatul ei va tăia un pin)
pentru şindrila cea nouă
poem
cuvintele se grăbesc
curajos şi ordonat
ca şi când îţi ţii
respiraţia deodată se stinge
pe pleoapele cuiva
se lasă şi repetă
asta trebuie
(dacă trebuie să continui)
(lângă cineva) cuiva
restituit
pârnaia
stau
şi mă grăbesc
să-ţi ating
părul
cu buzele
…………………………..
vântul e un halterofil
îţi ridică
urmele
la mine în păr
ia cu sine
un camion
de cer
albastru
curat
eu doar celula
din ecou
mă închid
în patru voci
niciodată
niciodată
niciodată
niciodată n-o să mă schimb
stau
şi mă grăbesc
de-mi tremură buzele
Prezentare şi traducere Dagmar Mária Anoca şi Lucian Alexiu