nocturnă
străzile
ascund cerul
sub streşinile caselor
lângă desenele de pe caldarâm
un câine flămând
fără stăpân
cucuveaua din turnul bisericii
ciuguleşte imperturbabilă
umbrele din vitrinele întunecate
insomniile
ies precum manechinele
la plimbarea nocturnă
pe terasa pustie
a cafenelei de peste drum
un muc de ţigară fumegă apatic
Berlin, 2008
peisaj cu oameni
la masa de vizavi
dinaintea unui ceai rusesc fără zahar
doi indivizi
vizibil crispaţi
el – evident under cover şi plătit de stat
ea – o exoftalmică şi distrofică racolată ad-hoc
înotând incoerent în rochia invadată de roşul strident
amândoi – imaginea în sine e genială –
sunt numai urechi şi urechi
iar urechile tulbură impertinent până şi cerul
“o-la-la ” Dumnezeule câtă onoare
ori de câte ori deschid gura
am senzaţia ca sunt Amos
fiecare cuvânt al meu e aspirat instantaneu
de cei doi – practicanţi ai disciplinei
“vede şi aude ”
atunci când îmi savurez tăcut
esspresoul cu frişcă
nefericiţii
inundă hexagonul artezienei
cu un dialog incolor
bănuiesc penibil şi pentru peşti
(pe nepusă masă
o pisică neagră sare în poala onorabilei
oferind generos detaliile tehnice ale afacerii)
Timişoara, iunie 2010
succesiuni
n-am să pot evita
bulevardul
puzderia de oameni
care îşi plimbă
absenţa
consoarta
privirile
intru în puhoi
după câţiva paşi
mă şochează
un râs isteric
din care lipseşte
bucuria
apoi un comentariu
care frizează frivolul
mă acuză de preţiozitate
inevitabil
balansul
între a înţelege
şi a tolera
devine involuntar capitulare
refulare
e greu
să-ţi pui viaţa într-un geamantan
şi să pleci
să laşi de izbelişte
tot ce-ai fost
ce-ai iubit
ce-ai pierdut
s-o tai de nebun peste arătură
şi să mergi
să tot mergi
din zori
pân’ ce soarele osteneşte
fără să şti măcar încotro
înspre cine
înspre ce
iar mai greu de înţeles e
ce pleacă odată cu tine
dacă pleacă
iar odată plecat
rămâne în tine slăbiciunea
de a-ţi fi strămutat
de bună voie
trunchiul
căci ele
rădăcinile
rămân
în murmurul neauzit
de la utrenie
de la fiece vecernie
cândva
după ce vei fi trecut peste tulburarea
ce te-a purtat departe
ai să re-găseşti
în partea din tine
pe care o credeai pustie
câmpia
drumul de ţară
angoasa
faptele
anii
surâsul
lăcrima
JURNAL
II
nu mă voi răsti la cei care
au devastat fără milă
puţina mea copilărie
nici pentru că m-au gonit din naos
nici pentru că în loc de lapte
mi-au dat lapte de cucută
şi fiertură de trompeta îngerului
căci i-am iertat
pe toţii
chiar şi pe cei care l-au trimis pe bunicu’ în ceruri
chiar şi pe cei care l-au amuţit pe tata fără milă
da
pe toţi
i-am dăruit nemărginit
cu smerenie
şi binecuvântare
1951 – 2014
încremenire
după ce n-a mai avut motiv
să-şi muşte limba
tremurând de teama individului
cocoţat cu de-a sila
pe tronul înţeleptului
a simţit nevoia
să dea de pământ
fără milă
cu mentalitatea
şi umilinţa lui
de est european
până ce
paginile
orânduite în tărtăcuţă
au început să arunce cu flăcări
şi fulgere
peste îngâmfare
şi-n ştaiful
arborat sub pălărie