CRONICI ȘI RECENZII: Teodor PRACSIU – SCRIITORI VASLUIENI

 

 

Leonard Ciureanu, Între infern și paradis

„Poetul Leonardo”, cum este supranumit, a ajuns la ecuaţia poetică adecvată structurii sale lirice, pe care, într-o formulă laconică, aș defini-o prin cîteva trăsături caracteristice: discurs postmodern, referinţe livrești epatante, dedicaţii ceremonioase și motto-uri elevate, culese din opera unor nume mari.

 

Anul trecut, poetul Leonard Ciureanu a publicat volumul de versuri intitulat provocator Între infern și paradis (editura PIM, Iași, 2016, 152 de pagini). Este posibil ca autorul însuși, ca eu biologic și social, să penduleze între acești doi poli ai lumii dantești, infernul și paradisul, adică între malefic și benefic, între satanic și suav, între suferinţă și fericire. Lipsește din ecuaţia titlului al treilea element, cel din mijloc, purgatoriul, pe care îl invocă totuși în cuprinsul volumului.

Aș zice că Leonard Ciureanu („poetul Leonardo”, cum este supranumit) a ajuns la ecuaţia poetică adecvată structurii sale lirice, pe care, într-o formulă laconică, aș defini-o prin cîteva trăsături caracteristice: discurs postmodern, referinţe livrești epatante, dedicaţii ceremonioase și motto-uri elevate, culese din opera unor nume mari, cu sugestia subtilă că acestea îi sînt familiare autorului.

Dacă ne gîndim bine, prin vîrstă (născut în 1962), Leonard Ciureanu aparţine de drept generaţiei postmoderniste, fiind mai tînăr cu doar șase ani faţă de liderul incontestabil, Mircea Cărtărescu. Formula de care vorbeam mai sus este convenabilă ca să nu spunem comodă: vers liber, rime construite dezinvolt, fără crispări ori complexe formale, asocieri lexicale șocante și cîteodată insolite, metafore previzibile și imprevizibile, o mare libertate de mișcare lirică, aproape eretică, fără nimic din rigorile și încorsetările poeziei clasice. De aici și unele dificultăţi de decodificare ale cititorului neiniţiat.

De cîţiva ani, poetul hălăduiește prin Italia și se întoarce din cînd în cînd în ţară, la rădăcini, pentru a se hrăni cu sevele pămîntului natal. Existenţa în peninsulă nu este fără urmări. Detectăm în volum expresii italiene, iar onomastica feminină caracteristică este sugestivă: Patrizia, Antonella, Michela, Francesca, Zanarella. Cu o solemnitate studiată, poetul ne oferă o colecţie de citate din personalităţi ilustre ale culturii universale: Plotin, Omar Khayyam, Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, Friederich Nietzsche, Francois Rabelais, Fichte, Giordano Bruno, Baruch Spinoza, Giambattista Vico, Alfred de Vigny, Jorge Luis Borges, Taras Sevcenko, Walt Whitman, Giovanni Pascoli, Nicolai Berdiaev, Gerard de Nerval, Paul Celan, Paul Elouard, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Țuţea, Ana Blandiana ș.a. Sensul implicit al procedeului protocolar este acela că poetul cultivă aceste mari spirite, ele îi sînt familiare și pe cale de consecinţă congenere. Altfel spus, ceva inefabil și profund s-a revărsat dinspre ei către poetul de la Solești.

Trebuie să recunoaștem că unele ziceri sînt sclipitoare și memorabile: „Spre a ţine capul sus nu e nevoie să fii bogătaș” (Pascoli), „Creaţiile spiritului sînt un indicator al insuportabilităţii vieţii” (Cioran), „Plec în căutarea marelui poate” (Rabelais), „Materia este rea” (Plotin), „Poezia poate învinge bășcălia” (Ana Blandiana), „Nefericirea este starea poetică prin excelenţă” (Cioran), „Minte, bani, prostie, faimă/ Toate-s una în faţa morţii” (Anonim), „Poezia în parc e stat în stat” (Cioran), „Nu poţi fi liber dacă te absoarbe corpul social” (Țuţea), „Omul trebuie să se ridice deasupra vieţii” (Schopenhauer), „Mă lăsam devorat de vulturul meu interior” (Vigny), „Toate-s praf… Lumea-i cum este și ca dînsa sîntem noi” (Eminescu).

Autorul nu uită să dedice poeme membrilor familiei sale, precum și prefaţatorului cărţii, scriitorul Daniel Dragomirescu, și profesorului Gelu Voicu Bichineţ.

 

„Singur printre poeţi”

Recuzita postmodernistă este ușor de recunoscut într-un poem străveziu – Sacul cu porumb – din care citez fragmentar: „Te răsucești ca-ntrun/ mormînt porumb din sac/ bătrîn/ ca o fortăreaţă construită/ de sultanul Mahomed al II-lea/ în 1452 pe coasta europeană/ a Bosforului/ te răsucești ca fortăreaţa Rumeli-Hisar pentru/ cucerirea Constantinopolului/ te învîrţi printre/ ciorditorii bordurari de/ pe Călugărenii Vasluiului/ să-ţi sugă ultimele parale/ din buzunare/ printre antinomiile existenţei…”. Avem aici, într-o concentrare semnificativă, referinţe culturale, repere istorice, precum și elemente pitorești ale cotidianului derizoriu, toate înscriindu-se în estetica postmodernistă.

Un motiv poetic recurent este acela al drumului. Poetul (eul liric) este „mîncat de drumuri” și caută obstinat un sens al existenţei. „Fă-mă, Doamne, să nu mă doară aripa drumului”, spune el într-un alt loc. Erosul însuși este dominat de metafora drumului: „Ah, drumul ăsta! M-aplec peste marginile lui. Dar/ nu ești nicăieri, iubito”. Un distih este simptomatic pentru zbuciumul interior: „Drumul îmi fărîmă amintirea,/ Drumul îmi reface amintirea”.

Leonard Ciureanu cultivă o poezie a singurătăţii și a alienării. Se simte „singur printre poeţi”, aidoma lui Marin Sorescu, cel care debuta cu un volum intitulat exact așa: Singur printre poeţi. Hălăduiește pe străzi și se simte urmărit de „himere flămînde”. Este frămîntat de condiţia emigrantului (Exil), iar percepţia realului suportă refracţii bizare: „În delir cîteva umbre se sfarmă pe pietre”. Timpul, dorul, drumul spre Roma, poetul, „o inimă arsă cu sufletul la gură”, amintiri neguroase, o iubită enigmatică, visul, iubirea, pasărea tainică, tristeţi metafizice (Drumurile), sufletul pustiu – iată elemente structurante ale imaginarului său poetic.

Nu lipsesc referinţele mitologice (Zeus, Blestem și buze învineţite): Hera, Poseidon, Zeus, Hector, Ares, Dionisos, Hermes, Hefaistos, Afrodita, Apollo, Atena, Ahile, Agamemnon, Menelau, Ulise, Diomede ș.a. Este citat Heraclit („fluviul Heraclit”); filosoful grec a spus memorabil: „Totul curge! (Pantha rei!”).

În clipe de graţie, poetul atinge coarda evanescenţei: „Mă descompun în mirare din nou/ Plînge apa pe rîu/ Văzduhul sus se despletește-n ecou/ Cine ţine dublu eteric în frîu?” (Lîngă Sharira). Sharira este un corp astral, în hindusă. Poetul vrea să fie epatant și izbutește. Merită să fie citit.