Închipuire

Prin mine,

zîmbetul sîngerînd

cu miros de petale

ofilite de-atît aşteptat…

Desprinse de trup,

idei meschine

îşi fac loc

spre un nou început.

Din aburii rîsetelor,

cu ochii pierduţi

în aspre-ndoieli,

un gînd se-ncheagă:

„iar te simt!”

 

Semn

Aprind ultima lacrimă.

Alunec uşor în mine

şi pătrund

în miezul cuvîntului –

aici te găsesc mereu şi te mai am.

Dar nu mai e timp

dacă nisipul

din clepsidra visării

curge neîncetat,

trezindu-mi amintirile

şi moartea…

moarte ce părea

s-o fi păcălit

cu o bătaie a inimii;

o moarte frumoasă,

agăţată de aripile zborului

care se va frînge cîndva…

 

Meditaţie

Mă cheamă

frunza născută

din rouă sacră

a tăcerii.

 

Spune-mi de ce nu mă doare

strigătul tău e iubire?

 

Eşti tu

vrăjitor de clipe

al unui ghem

 

oropsit

de nemurire?

 

Teamă

Ce teamă le este

ochilor mei

să întîlnească mirarea,

neînţelesul.

Cum se mai zbat

cu aripi temătoare

coborînd

mii de întrebări.

Cît de uşor tremură

în oasele albe

lăsînd o dîră

de aspre îndoieli.

 

Fantezie

Lumină,

îţi sărut tulpinile

încrestate

în curcubeul

picurînd

nemurire.

Lasă-mă

să-ţi fiu

privire,

să mă sădesc

sub stînga unghiei tale,

măcar tu.

Decor

Noaptea îşi lasă mantia

să cadă peste văi

lăsîndu-i umerii goi.

Liniştea domină

împărăţia fantasmelor

de stele,

căci cerul s-a săturat

să-şi mai ţipe tăcerea.

Amurgul a trecut demult

linia infinitului…

Frumosul întunericului apare

ca o broşa uitată

pe o haină găurită.

tristeţea îşi face loc

pe străzile pustii…

Totul se confundă

cu moartea

căci singurul strop de viaţă

pe stînga unei flori ofilite

s-a topit…