Se leagănă naltul

           În locul prefeţei

Se leagănă naltul

Stejar, lîngă dalta

tîmplarului; poate altul

Îi va purta coroana, alta

cum naltu-i poate-i saltul

copacului tînăr;

Hic quercus, Hic salta!

 

Ielele

Vin ele, ielele, pe braţe

cu somnul aerului, legănîndu-l,

vin ele şi-mi aduc o cană cu vin

să pot să scriu sub albia rîului

săgetat de păstrăvi aurii…

 

Trebuie să le vezi dansul

chiar dacă hora lor te îmbolnăveşte,

chiar dacă adolescenţii transpiră

luaţi parcă de frigurile nopţii!

 

Cînd vrei să bei apa din fîntînă

întîi sorbi dansul ielelor

odată cu umbră păsărilor,

destrămată de andreaua stelelor!

 

Tîţele lor ca pui de rîndunică

leagănă sălciile cu mîţişori de aur

sub care cercul de pămînt aşteaptă

săgeata sămînţei, vestitoarea lumii!

 

Vin ele, ielele, purtînd pe braţe

somnul aerului, legănîndu-l,

Vin ele şi-mi aduc o cană cu vin

Să pot să scriu despre ele / iele!

 

Casă vinului

Cînd cobor scara cu fiecare

vers frumos ca bluza purtată

în adolescenţă de Ana Blandiana,

cînd cobor în casa vinului

unde vara îşi arată trupul

de undă rece de izvor, unde

în toiul iernii, pivniţa

(cu săpăturile ei în formă

de cruce, cu vasele de vin

de poamă coaptă de dealul

vecin cu gardul cimitirului),

pare un cavou fără vînt,

fără ninsoare, acolo, îmi amintesc

de prietenii mei care au fost,

care mai sînt, şi-mi mai amintesc

cum în copilărie stăteam smirnă

în biserică lîngă bunica Sanda!

Cum, cînd ieşeam pe uşa naltă,

mă ascundeam în tufele de liliac

abia înflorit printre jumătăţile

de sferă ale mormintelor…

Cînd cobor scara în casă vinului,

versul se scrie aproape singur

frumos ca bluza purtată în adolescenţă

de poeta Ana Blandiana!

 

Fiecare vers

Iubind şi biblia şi femeia nocturnă,

poetul scrie cu cerneală şi vin,

pînă rămîne pe geamuri o urmă

de sînge, la care mă înclin!

 

Visează că-i aproape de cer, aproape

de îngerii cei fugiţi din grădină,

cărarea numai a lui vrînd să dezgroape,

el cade-n coroana stejarului, plină!

 

Cu fiecare vers şoptit de Dumnezeu,

el, robul îl rescrie pe-o palmă de pămînt,

şi cartea lui se va destrăma mereu

cum alcoolul în focul ce arde-n cuvînt!

 

Călătoria

Să fiu în rînd cu lumea, cumpăr

bijuterii din timpuri imemoriale

măreţia lor se-adaugă gravităţii sale!

 

Fiindcă eu scriu, cu tine scriu,

cu lumina ochilor tăi din cristal,

pînă arcul vînătorului se rupe –

 

Replica scrisului nu-i bijuteria

care eşti tu, ci e fîntîna, gură

a lumii, cînd călătoria se stinge!

 

Din volumul Memoria lui Femios (III) Ielele şi elegiile lui Terian,

Editura Junimea, 2015