LIBER

Nu-mi puneţi stavile, sînt bolnav de drum

Ca un mînz de-ntîia alergare,

Risipit mă vreau pe zări de fum,

Înghiţit mă vreau de depărtare.

 

Ochii să mi-i satur de azur,

Vînturile să-mi zdrelească pieptul,

Roţi din Carul Mare vreau să fur,

S-o zbughesc spre infinit de-a dreptul.

 

Flacăra îmi arde cu avînt,

În zadar îmi puneţi laţul de picior,

Îndrăgiţi-mă aşa cum sînt,

Altfel mă veţi pierde într-un zbor.

 

Nu vă obosiţi să-mi faceţi ţarc,

Firea mea e repedea săgeată

Şuierată de-un fantastic arc

Ce nu-şi doarme somnul niciodată.

 

RUGĂCIUNE

Din muguri iese însuşi Dumnezeu

Şi binecuvîntînd sfinţeşte firea,

În noaptea asta, blînd, precum mereu,

Hristos îşi dăruieşte răstignirea.

 

Se-apleacă sălcii peste ape moi

Şi clopote destramă dunga zării,

Prin sate s-a întors Hristos ’napoi,

Să-avem şi noi lumina Învierii.

 

Un sfînt mister coboară pe pămînt

Şi aerul miroase-a lemn de cruce,

De n-am mai auzi piroanele sunînd

Cum bat păgîne grindini pe uluce.

 

O Doamne-al meu, o Doamne-al orişicui,

Mai treacă-o dată de la tine toate

Şi iartă ascuţişul fiecărui cui,

Că numa-n cer, tot ce noi nu putem, se poate.

 

MELANCOLIE

Calul înroşea din culmea dealului

Ochii mei cu o pată în alergare,

Îngeri, patru, sub burta calului,

Se frîngeau în loc de picioare,

 

Mînji sirepi ce urmau să se nască

Din iepele nechezînd după colină,

Învăţau galopul şi cum să mă pască

Cînd iarbă voi fi, cu fir de lumină –

 

Între timp veni toamna, nepămînteană

Şi toată pădurea-i un galben dezmăţ,

Ochiul îmi arde-n culori sub sprînceană

Şi de zborul înaltelor berze mă-agăţ,

 

Satul întreg, cimitirul cu tata,

Mi se înghesuie-n inimă, toate,

Sub coaste-nsetată se învîrte roata

Fîntînilor ce-au rămas nesăpate.

 

Mama, şi ea – abur de pîine,

Mă-aşteaptă pe prispa norilor,

Privesc împrejur la ce mai rămîne,

Închid ochii şi mă dedau alergărilor.