Îngrijorat călător, dacă vrei ca să ştii a cui oase
Lespedea rece de-aici le-adăposteşte, te rog:
Mersul grăbit îţi opreşte şi-ascultă a mea tînguire.
Dacă opreşti al tău pas, tu vei afla ce doreşti.
Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus,
Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit.
Dărăpănatul său trup odihneşte-n mormîntul acesta
Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit.
Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea
Sa minunată la toţi oamenii cei renumiţi.
Cînd înflorita etate tînără trupu-i ajunse,
S-a arătat pe deplin geniul duhului său.
Harnica lui tinereţe neîncetatului studiu
Fu închinată, cînd el Biblia tot cerceta.
Cînd a crescut înţeleptul lui cuget şi-ajunse om matur,
În univers ca o stea fără pereche luci.
Iar cînd cu pas tremurînd îi sosi bătrîneţea, în lume
N-a mai putut încăpea geniul său strălucit.
Anii tîrzii, ce-ndeobşte slăbesc ale minţii podoabe,
Lui i-au sporit şi mai mult rodnicul minţii belşug.
Să mai înşirui pe rînd însuşirile sale alese?
Nimeni în stare nu e să le înnumere, cred.
Căci după cum biruieşte soarele stelele toate,
Astfel şi el pe ceilalţi toţi învăţaţi i-a-ntrecut.
Viaţa întreagă îi fuse atîta de neprihănită,
Că îl poţi lua însuşi tu ca fericit îndreptar.
Despre aceasta ne dau mărturii credincioase ale sale
Opere ce-au izvorît dintr-un cucernic talent.
Ele redau neclintita-i credinţă şi firea-i curată.
Chipu-i, ce parcă e viu, şi trăsăturile lui:
Ele ne-arată şi drumul cel drept înspre culmile-nalte
Ale-nstelatului cer ce-i pregătit celor buni.
Iar dacă vrei a afla de ce-nlăcrimaţi mi-s obrajii
Înrouraţi, să m-asculţi – rogu-te – încă puţin.
Cînd împăratu-nvingea pe iberi înspre soare-apune
Carol, ce este stăpîn pe universul întreg,
Iar generoasa lui soră domnea în Brabant şi în Flandra,
Ocârmuind în chip drept prin înţeleptul ei sfat,
Sta credinciosul Erasmus în oraşul ce-i zic Basilea,
Care un nume-şi luă după al său împărat.
Sufletul nostru era înfrăţit prin virtuţi şi credinţă
Ce ne-ndemnau a trăi şi a muri la un loc.
Des de-acolo despre multe lucruri primit-am aicea
Multe scrisori despre cari nu pot acum vorbi,
Însăşi regina a fost cuprinsă de-o vie-nclinare
După acest învăţat însuşi de cer înzestrat.
Ea de dorinţă ardea să-l vadă pe Erasmus
Şi să discute cu el, sacre cuvinte schimbînd,
Deci fu plăcută la toţi scrisoarea prin care pe dînsul
Îl îndemna a veni, tot stăruind ne-ncetat.
Tocmai îmi făgăduise prin multe scrisori c-o să vină
Şi mă vestea tot mereu că va porni în curînd.
Ba-mi şi scrisese cu propria-i mînă mai multe dorinţe
Ale curatului său suflet, în cîte-un răvaş.
Tocmai se pregătea să vie să-şi vadă iubita
Ţară, prietenii scumpi şi părintescul cămin,
Însă pizmaşa Lachesis a rupt urzita sortită,
Iar în mîna-i luă Atropos firul tăiat.
Iată de ce nu putu Erasmus să-şi plinească dorinţa:
Astfel Ursita a vrut, astfel a vrut Dumnezeu.
Iată de ce, sfîşiat de chinuri cumplite, tristeţii
Pradă sînt azi tocmai eu, ce pe-ntristaţi mîngîiam.
Fi-va notată c-o piatră cernită deci ziua de astăzi,
Fiindcă a lumii întregi scumpă podoabă răpi.
Scrieţi dar, ceată sfinţită a barzilor, triste distihuri,
Plîngeţi, o, Muze, iar voi, Graţii, bociţi pe cel dus,
Căci răposat-a Erasmus, de-a părinţilor noştri
Gură slăvit, a pierit gloria lumii întregi.
Ce fericit aş fi fost dacă soarta-mi dădea-ngăduinţa
Încă de vie să văd faţa amicului scump!
Ce folos însă să-mi cresc durerea prin lacrimi amare,
Cu ne-nduratele-mi mini pieptul mîhnit să-mi lovesc,
Cînd ursitoarele triste urzeala o ţes şi o taie
Deopotrivă la toţi, şi renumiţi, şi umili?
Căci neclintitele praguri a soartei nu poate să treacă
Nimeni decît cînd îi e ceasul de sorţi hotărît.
Deci, cititor, ce te îndrepţi spre mormîntul acesta, o vorbă,
Cea de pe urmă, să-i spui astfel, cu gîndul blajin:
Bunul-rămas eu pe veci îţi doresc, o, ilustre Erasmus,
Care de-acum ai trecut printre bărbaţii cereşti.
- Erasmi Hoierodavii epitaphia per clarissimos aliquod viros conscripta,
Louvain, 1537
Traducere din limba latină de Ştefan Bezdechi,
în ediţia Umanistul Nicolaus Olahus, 1968, p. 140-142.
[EPITAF]
Zace-n mormîntul acesta îngropat învăţatul Erasmus,
Sufletul lui îns-acum are în cer adăpost.
Lumea întreagă deplînge pierderea asta cumplită,
Îngerii însă în rai de bucurie-or sălta.
- Erasmi Roterodami epitaphia…, 1537
Traducere din limba greacă de Ştefan Bezdechi, în ei. cit., p. 92