Richard KATROVAS

(n. Virginia, SUA, 1953) şi-a petrecut anii de început în automobile şi moteluri trăind pe şoselele Americii. El este directorul academic, fondator al Programului de Vară Praga şi autorul a şase cărţi de poezie. Poemul ‘Podul intelectualilor’ e publicat în Povestiri din Praga/Prague Tales, eds. John àBeckett et al., New Europe Writers, Warsaw, 2007

 

Podul intelectualilor

Dacă Crane ar fi fost un ceh, şi ar fi catadicsit să trăiască

pînă în ‘53, ar fi putut face mai mult decît să laude

un pod, pentru că în acel an al morţii lui Stalin,

artişti şi intelectuali din Praga

însă doar cei pe care Partidul trebuia să-i aranjeze

după o ’elegantă lovitură de stat’ în ‘48 –

şi-au terminat podul peste Vîltava.

 

Îşi aduceau prînzul în pungi în fiecare dimineaţă ?

S-au prostituat şi înjurat şi făcut clovnerii în spatele

brigadierilor ? Existau brigadieri? Sau îşi

ducea greutatea fiecare bărbat (erau şi femei?)

neimpulsionat de etosul clasei sale ?

 

Dintre cele unsprezece poduri de-alungul coloanei vertebrale a Pragăi

el arată ca cel mai sărac şi cel mai puţin necesar.

De pe drumul ce iese din oraş poţi vedea smocuri

de iarbă şi de buruieni pătrunzînd prin ruginitele

traverse pe care trenurile, spun unii, arar trebuie să treacă,

şi observă faliile membranate din conglomeratul indistinct

de coloane ce se ridică din apă asemeni

uzilor pantaloni kaki de bătrîni marinari.

 

Pentru cei ale căror ambiţii de faimă burgheză

i-au rupt de la treburile lor pentru a munci din greu aici,

există ironica consolare că,

aşa cum munca e o chestie de identitate,

rămîn nenumiţi atît de mulţi muncitori lăudaţi ?

 

Oase anonime de generaţii zac

Pe întinderea spiralată a sfiiciunii antice a Chinei;

Ucenici necunoscuţi au aplicat loviturile

Ce au mînjit strălucirea celestă pe obraji

De îngeri minori din operele maeştrilor.

Astfel de omuleţi stupizi, meschini ce au smuls

Floarea unei generaţii din

Lujerul ei de viaţă au fost martori cînd li s-a dărîmat propriul pod,

Şi chiar în timp ce această glumă proastă rămîne fără haz,

Irosită la marginea oraşului,

Pesemne zidarii lui ‚reabilitaţi’

Majoritatea morţi pînă acum, deşi unii, neîndoielnic, la treabă

Împrăştiaţi prin toată Praga, în mici apartamente, singuri –

Se simt răzbunaţi în amărăciunea lor,

În caz că amărăciunea supravieţuieşte absurdităţii.

 

Aş dori să aflu că odată sau de două ori pe an

Un bătrîn, ale cărui mîini sînt catifelate de gîndire vană,

Vine, cu autobuzul sau cu automobilul, să privească un timp cu uimire

Şi să se minuneze pur şi simplu că încă stă în picioare acest lucru.

Traduceri din engleză Ligia Doina CONSTANTINESCU