La peste 900 de ani de atestare documentar-istorică a burgului de pe Crişul Repede (Varadinum fiind toponimul latin al Oradiei) volumul antologic VOCI din VARADINUM/ VOIX de VARADINUM nu reprezintă decât un altfel de document, dar unul de referinţă, menit a lua pulsul liric al cetăţii din vestul ţării, în scopul de-a o plasa şi de-a o legitima în spaţiul şi pe orbitele culturii româneşti contemporane.

Amprentată de varietatea unor stiluri arhitecturale, de la cel gotic până la barocul târziu ori secessionul vienez, cetatea Varadinum a fost percepută drept „un burg incert”, când „septentrional”, când „boem”, dar întotdeauna „un burg duminical” – aşa cum a consacrat-o poezia omonimă a regretatului poet bihorean Alexandru Andriţoiu:

„Duminică de toamnă-nspre amiază,

în lenevii cu sufletul mă cert.

Întoarce soarele spre-o tristă fază

lumini cerate peste-un burg incert…”

(„Burg duminical”, poezie datată: Oradea, 1968 )

Grupajul de traduceri de mai jos se vrea un eşantion liric din volumul bilingv omonim aflat pe masa de lucru a celei ce semnează versiunea lui în limba franceză. Pentru numărul de faţă al revistei noastre am selectat spre traducere câteva creaţii purtând semnătura unor nume consacrate de poeţi orădeni, precum: Al. Andriţoiu, Paşcu Balaci, Miron Blaga, Viorel Horj, Ioan Moldovan, Lucian Scurtu, Alexandru Sfârlea, Traian Ştef.

Constanţa NIŢĂ

Alexandru ANDRIŢOIU

(1929-1996)

BURG DUMINICAL / VILLE DOMINICALE

(Euritmii, 1972, p.104- 105 )

Dimanche d’ automne vers un midi sacré

paresse se querellant avec mon âme grise,

quand le soleil déploie vers son congé

lumières cirées sur une ville imprécise.

Les blagues de la nature sautent aux yeux,

si belles et éternelles, mais sans raison,

la voûte de mon palais s’ étoile mieux

à tout ce que je dis à ma façon.

On dirait que… La nouvelle lune s’ agite

en ottomane enseigne d’ une boréale ville,

où le silence la tentation suscite

en l’ allumant quand notre sang s’ enfile.

Et, quelque part, dans cette ville, un escalier

descend en douce vers un sous-sol boème,

où moi, dès qu’ il fait soir, je redeviens pilier

de ce café: heureux et sans problème.

Et chaque dimanche, c’ est là que mes bonnes grâces

finissent dans des liqueurs de serpent, vertes,

quand triste, la mort me glisse très vorace

sa dorée clé fatale dans chaque verre.

Chaque dimanche se fait une nuit immense

parmi le temps onctueux qui passe doucement,

Lumières cirées ruissellent en abondance

sur mon chapeau lyrique et flamand.

(Oradea, 1968 )

 Version française par Constanţa NIŢĂ