Marcel MIRON

La Curtea de Argeș

La Curtea de Argeș

biserica lui Manole arde

cu nopți de rugăciune

în prag de sânziene.

 

Voievozii ies din morminte

lăcustele sar pe obrajii lor verzi

albinele culeg din ochii lor

amintirile mierii domnești.

 

La Curtea de Argeș

Ana plânge

pereții bisericii se încing

cu brâie de curcubeu

Manole

obosit de zbor

zidește fântânile cerului.

 

La Curtea de Argeș

plânge Ana

plânge Manole

plâng fântânile

neplânsele lacrimi.

 

Biserica noastră cu gât de girafă

Biserica noastră

înaltă

are o turlă ca un gât de girafă.

 

Ea nu-și pleacă niciodată capul.

 

Mi-a spus un unchieș

că ea se hrănește cu iarbă albastră

de dincolo de nori.

 

Niște copii au încercat să urce

din clopotniță

către capul girafei

dar s-au oprit în limba clopotului

omușorul care închide orice ascensiune.

 

Girafa noastră necheză

cu glas de aramă

atunci când înghite în sus câte un om

de asta girafa nechează cu glas dureros de aramă.

 

O doare și plânge

când varsă câte un suflet

pe pajiștea albastră în care

ea paște

dincolo de nori.

 

În pădure către muntele Pleșu

Pe râul Neamț

la marginea pădurii către muntele Pleșu

o cruce de piatră

plânge și cere iertare

pentru un mort fără de cap.

 

Acolo a fost îngropat un hoț

care a prădat biserici

a omorât călugări din lavră.

 

Acolo potera a însemnat

la rădăcina unui stejar

leagăn de uitare.

 

După șapte ani

doi călugări schilozi

au săpat

i-au luat tidva

au făcut pogribanie nouă

au îmbăiat-o în apă vie

și au așezat-o în osuarul de la Bogoslov.

 

De peste un veac

lângă tidva haiducului

colac și toiag de lumină

înnoiesc memoria

călugărilor schilozi.

 

La miez de noapte

La miez de noapte

aprind candela

poate mai aud dulcea provocare

„mă iubești ?”

 

Bâjbâind pe întuneric după

amnare și feștile umede

strig drumețului

așteaptă

să aprind cărarea.

 

Vreau să-ți văd urmele pașilor

amprenta cometei călăuzitoare de magi.

 

Nu am nimic uscat pe aproape

doar muntele de lacrimi

din valea plângerii

se zguduie

și aruncă lavă fierbinte.

 

Ajută-mă să te iubesc!

 

Călătoresc spre tine

ca racul

doi ochi către lume

cu orizontul sângeriu în spatele meu.

 

Atât de mulți prepeleci de foc

ard la răscruci

greu de aflat nordul.

 

Am rămas repetent!

 

La miez de noapte

exersez ritm nou

trei inimi într-o bătaie!

 

Te rog

mai împrumută-mi o dată partitura

până nu-i prea târziu.

 

Prietene

Prietene

e timpul să mai faci un pas

ești prea greu pentru raza de lumină

în spate-i istoria

în față-i neantul

în dreapta un înger

și-n stânga un drac.

 

Pășește către steluța din ochii tăi

sub tălpile desculțe

aricii aducerii aminte

te vor iubi

și nu vei greși.

 

Ești urmărit de zmeii ce-ți vor pieirea

aruncă pieptenul

și oglinda

în păduri de gânduri se vor pierde

și în râuri de lacrimi se vor îneca.

 

Prietene

nu ai cărare

nici drum

drumul se face mergând.