Pătratul marii enigme

 

Ce este Conştiinţa? Eroare a Naturii,

Născînd un alter ego ce-o judecă şi neagă?

Sau o amară glumă a neantului cel viu?

Ori este glasul unei justiţii cosmice?

Dar dacă e-o Putere ce recrea-va lumea?

 

Trei trepte ale Verbului

 

Lumină-nsîngerată fu fapta Verbului

În zorile Fiinţei. Eonică magie

E orfica zidire – cîntecul omului.

Iar verbul cel de-al treilea, fiu sfînt al Poeziei,

Cînd fi-va spus de Domnul de-a lungul veciniciei?

 

Iluzia

 

Iluzie-i Fiinţa. Neantul cum s-o stingă?

Este melancolia a unui Dumnezeu,

Ce ştie că nimicul realul o să-l învingă

Şi numai amăgirea va dăinui mereu.

– Dar e-un poem din toate, de taine, cel mai greu.

 

Harul veciniciei

 

Există-o vecinicie a inimilor pure:

Pulsa-vor seva-n nuferi şi-orbita unui astru.

Există-o vecinicie a gîndurilor sfinte –

Devin aripi de îngeri şi nimburi pentru zei.

Un soare-şi ia lumina din ochi vizio

 

Balet

 

Pe-o frunză îndrăgită în zbor de-o buburuză.

O rază balerină dansează-n strop de rouă…

Lumină, joc şi undă se-ncîntă şi se-amuză

Şi-n timp ce vremuirea grăbeşte către spuză,

În ochiul veciniciei minunea-i pururi nouă.

 

 Noapte mistică

 

Pe harfa lunii-un înger lăcrima.

Dădeau spre cer semn ramuri de nelinişti,

Se tulburase vîntul prin arinişti,

Dar suflul tîlcului înaripà

Un pisc de munte-ndrăgostit de-o stea.

 

Creatoarele fulgere

 

Aprinde diamante în tainicul afund

Un fulger, cînd o creastă de munţi iluminează

Şi-n graiul lor de aur luceferii răspund.

Cînd de cerescul fulger poeţii se pătrund,

Mai sus de el, din nimburi, tot lucru-l re-creează.

 

Fascinaţie

 

Ce fascinantă-i viaţa! Mereu mai sus ne cer

Vizionară clipă, un mai pur adevăr!

Nu-i ştim întreaga faţă,’ – întreagă-i bucuria

Că-n magică secundă re-ncepe vecinicia

În drum spre-un alt eu însumi din orficul mister.