Alean nătâng

Mă simt precum cel ciung în surdă, mută suferintă,

cersind, mângâietor, clipa de-odihnă,

strângând în pumn degetele smulse, cândva,

de dalta chirurgicală.

Si-acel zadarnic gest, l-alină si-l adoarme –

ce surd mister!

Vreti a-l privi? Vă rog, un mic efort, imaginar:

– O, voi, subtile

cristale

vă simt dansând pe-obrazul si pe pieptul meu,

gest tandru, mult dorit!

Visez la mângâiere, spasmodic legământ

dorinta ta e lege pentru mine.

Atingerea nedegetelor mele, surghiun nemângâierii tale.

Si ce mult ti-ai fi dorit ca fiinta-ti bicisnică,

cu mlădieri în perpetuă topire,

să simtă dezvăluirea propriilor ei dezvăluiri în al tău tot.

Ce mult si-ar fi dorit, dar sortii vrură, iată, altfel.

Si te supune! Nu ai a cârti în fata tablei legii legilor divine.

Nu doar o candela-a luminilor divine din schitul Sfintei Ana,

doreste-avertizare de bine sau de rău, vointă-n nevointe pământene,

ci iată-n, visul meu cel înstrunit de ne-nstruniri mult, pătimase,

ridicatu-s-au stavile, ziduri ale netrecerii păgânului tău vis.

Te-ntoarnă, devină, fărâmă, veghetor…

Răbojul din Scriptură-i limb de foc.

Ai a te supune… si-n statornicie…

Respectă predaniile pe care le-ai primit,

la sfânt si tainic al tău botez…

Rămâi ascultător si-n cumpănire!