Nume și prenume: Iancu Vasile

             Cum semnează ca scriitor și publicist: Vasile Iancu

             Data și locul nașterii: 9 martie 1941, Ciohoreni, centru comunal în fostul județ Baia, actualmente, în județul Iași, așezare situată la un scurt galop de Hanu-Ancuței, în hotar cuȚinutul Neamțului;

Domiciliul: Iași, str. Oancea, nr. 24, bl. 352, ap. 1o;

Studii: Universitatea „Al.I.Cuza” , Facultatea de Litere, Secția Limba și Literatura Română (1958- 1963); Liceul Teoretic Pașcani; Școala primară în satul natal, iar cea gimnazială (desființându-se această treaptă prin „reforma” din 1948), în Muncelul de Sus; atestat, prin examen, de ziarist profesionist (membru al U.Z.R., apoi, al A.Z.R.).

Activitate profesională: profesor de gimnaziu și liceu (la Pașcani și Vaslui); coordonator de instituții de cultură( Biblioteca raională Pașcani și Casa Județeană a Creației Populare Botoșani); ziarist (la cotidianul „Vremea nouă”- Vaslui, redactor teritorial la ziarul „Scânteia” și, cei mai mulți ani în această profesiune, la „România liberă”).

Debut publicistic : cu proză, în antologia literară „Peisaj sucevean”(Suceava, 1967), și cu un amplu articol despre valorificarea folclorului autentic, fără nici un parti-pris  ideologic, în pagina de cultură a ziarului „„Scânteia” (august, 1968).

Debut editorial: antologie de folclor literar (Botoșani, 1969) și în proză, cu volumul„Sosire tardivă” (Junimea, Iași, 1992).

Cărți publicate :

„Folclor din județul Botoșani” (1969);

„Sosire tardivă” (nuvele, povestiri și un microroman care dă și titlul volumului), Ed. Junimea, Iași, 1992;

„Prizonierul” (roman), Ed. Cronica, Iași, 1999;

„Fuga în memorie”(proze subsumabile unui Bildungsroman), Junimea, 2003;

„Când vii din mlaștini” (roman), Ed. Cronica, Iași, 2005;

„Ispita singurătății” (eseuri), Ed. Timpul, Iași, 2009;

„Prizonierul” (roman, ediție revăzută și adăugită), Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011;

„Intersecții relative” (eseuri), Ed. TipoMoldova, Iași, 2013.

„Viclenia anilor”, colecția Opera omnia, Proză scurtă contemporană, 670 pagini, cu o postfață de Ioan Holban, Editura TipoMoldova, Iași,  2015.

„Periplu prin cetatea Iașilor”, eseu cultural-turistic, Editura Junimea, Iași, 2015;
„Amurg ireversibil”, roman, Editura Junimea, Iași, 2017 (prefață de Ioan Holban,  Cronica supreviețuirii în genunchi).
 Premiul „Ionel Teodoreanu” al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de proză „Viclenia anilor”.

Inclus, cu nuvele, în două antologii de proză ieșeană contemporană (2005, 2008), și cu o traducere în limba engleză a unui fragment de roman în „Anthology of contemporary prose from Iași”, edited by Antonio Patraș, translated by Alistair Ian Blyth, EdituraMuzeelor Literare, 2013.

Colaborator constant la revistele „Convorbiri literare” și „Dacia literară”. Colaborări și la alte reviste („Cronica”, „România literară” etc.).

Informații pentru relaționări ipoteticeval.iancu@ymail.com ; o767. 581.582; 0332.278.189.

 

 

 

Câteva referințe critice

„Cele nouăsprezece capitole din Prizonierul se întreluminează unul pe altul. Voci diferite, dar partitură comună! Autorul ar fi putut reproduce întocmai confesiunile imprimate pe bandă magnetică. A preferat să selecteze, să înlăture, să decanteze esențele. Modalitate scriptică de găsit anterior, bunăoară, în Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar, redactate la persoana întâi, sau în Dumnezeu s-a născut în exil, de Vintilă Horia, care monologhează în numele lui Ovidiu, pribeagul la Tomis (…) Așadar, Vasile Iancu își asumă diverse măști și formule naratoriale fără a trăda autenticitatea, fără a reduce personajele la un singur model (…) Asistăm la o confesiune polifonică, la un film documentar zguduitor” (Constantin CiopragaConfesiune polifonică, „Cronica”, nr. 12, dec. 1999).

„Vasile Iancu oferă primul roman-document din proza noastră contemporană. (…) Efectul de real este deplin; totul pare (pentru că vine) de la fața locului. Nu sunt metafore obsedante, ci realități obsedante în Prizonierul; e loc însă și pentru dragoste și vis, visuri și visări – se zice – care să conteste, atunci și acolo, realitatea de infern al lagărului(…) Vasile Iancu este în romanul Când vii din mlaștini  un narator implicat (…) Excelează în ceea ce se numește povestirea biografiei, fapt esențial într-o arhitectură narativă ca aceea din romanul Când vii din mlaștini, mai mult, intriga se țese la punctul de intersecție al acestor biografii” (Ioan HolbanLiteratura română de azi. Poezia. Proza, Ed. TipoMoldova, Iași, 2012).

„Miza eseurilor lui Vasile Iancu din Ispita singurătății este raportul de adversitate dintre conceptul blagian al matricei stilistice și (i)realitatea imediată, textele construindu-se în focarul unor oglinzi paralele: ce a spus și ce a intuit Lucian Blaga în realitatea românească a istoriei și mitologiei față cu ce s-a întâmplat ulterior, în vremea marcată de bolșevism (…) Vasile Iancu găsește, într-o Românie peste care a trecut tăvălugul comunismului, doar zone și efecte hilare, caricaturale, absurde. Sunt, în istoria noastră, lideri mesianici? Vasile Iancu găsește, azi, lideri plebei. Care au trăsături comune…” ( Ioan HolbanSingurătățile care vorbesc, Bucovina literară, iunie-iulie, 2010, Suceava).

„Structura cărții se apropie de ceea ce Philippe Lejeune numea roman autobiografic, nu știi când autorul se confundă cu personajul narator și când acesta din urmă intră în ficțiune în locuri parțial recognoscibile, la fel ca și personajele (…) Scriitorul își face simțită din nou prezența în surprinderea rapidului proces de adaptare petrecut sub ochii noștri, o excelentă scenă demnă de La dolce vita adună – iarăși – la un ospăț, într-o somptuoasă vilă, beneficiari de toate rangurile și gradele tranziției. Naratorul e și el acolo, privește, reține, ajuns acasă trece totul într-unul din voluminoasele sale caiete, cu material demn de a figura în alte cărți asemenea celei intitulate Fuga în memorie” (Liviu Leonte Calitatea de martor, Timpul, oct. 2004).

„În Prizonierul, o amplă reconstituire a vieții de lagăr, poveștile individuale, cazurile și detaliile conferă cărții caracterul de mărturie tulburătoare și o evidențiază în literatura pe această temă.(…) Mijlocul pe care îl stăpânește cel mai bine prozatorul e evocarea în ceheie gravă, trecută prin filtrul reflecției asupra fiecărei situații. Evocarea nu lipsește nici din Intersecții relative, unde mai mult decât judecățile estetice se impun atenției fragmentele de factură memorialistică și portretele. Intersecții e, aci, sinonim cu afinități, consonanțe, întâlniri (cu oameni și cărți) încrustate în amintire. Ce are el special? Amestecul, în doze inteligente, de livresc și viață reală: o profuzie de exemple. Venit în literatură din jurnalismul de calitate, Vasile Iancu e dintre cei la care conștiința literară e inseparabilă de conștiința civică. Într-o vreme în care a crescut numărul celor ce nu se interesează decât de ei înșiși, goi de orice sentiment generos, de idealism, e stimulator să vezi pe cineva căruia îi pasă – și nu puțin – de ce se întâmplă dincolo de universul de hârtie (evenimente, personalități, societate) , pasionat de trecut și de actualitate deopotrivă, cu opinii și aderențe politice  clare (chiar dacă nu în consens cu ale majorității), deloc versatil și oportunist. În fine, cineva care – scriitor fiind – îi citește pe cei din breaslă (foarte mulți n-o fac) și folosește o dreaptă măsură în comentariile sale critice” (Constantin Călin, Pe marginea Intersecțiilor, Ateneu, mai 2014).

„Timpul, așa cum se obișnuiește a spune, poate fi legat de memooria afectivă sau de ambiția obiectivării pentru alții, de nevoia consemnării și fixării evenimentului de către un om care a trecut prin lume, a văzut, a simțit, a interpretat, de cele mai multe ori, amar. Dintr-o asemenea perspectivă cartea (Fuga în memorie) poate fi citită ca un fel de Bildungroman. (…) Vasile Iancu își narează propria viață, alături și cu istoria cea de toate zilele, convingându-ne de performanța unui tip de discurs ce se bezează pe ritmul alert al expunerii, dar și pe plăcerea rostirii (…) Scriitorul conduce măiastru expunerea, construind, oferind adeseori adevărate mici bijuterii de gen, cum ar fi, pe lângă altele, secvențe atât de frumoase, O lume într-o besactea ” (Constantin DramTimpul trăirii, timpul relatării, Convorbiri literare, iunie 2003).

„Romanul politic semnat de Vasile Iancu, Când vii din mlaștini,  e și o anchetă incriminatoare la limita holocaustului și a martiriului. Și nu rămâne, desigur, numai un rechizitoriu la adresa a ceea ce personajul narator numește tăvălugul istoriei, pentru că există, de pildă, acest personaj complex, cu o biografie mai cuceritoare în simplitatea ei patetică. Totul povestit alternativ, cu schimbarea de loc, timp și voci narative. Profesorul-scriitor-ziarist e părăsit de prima soție, Elena, de origine mic –burgheză, plecată în Franța cu un instrumentist grec. La Paris, ea o naște pe Demetra, fiică a lui Sebastian Modreanu, care va porni în căutarea tatălui adevărat. (…) Capitolul Banchetul partinic înfățișează caricatural viața gazetarilor. Incisivității și ieremiadei le ia loc grotescul, cu nimic vesel. Comicul n-are trecere în acest denunț corosiv. Fauna ziariștilor oportuniști și alfabetizați pe la școli de partid seamănă cu decăzuții vechiului regim samavolnic. De altfel, în cortegiul vinovaților de a fi fost executanți orbi (e și genericul ultimului capitol al romanului) sunt trecuți și intelectualii vremii, spune Demetra care vede mai bine de la distanță, din State, și a mai citit și Originile totalitarismului de Hannah  Arendt. Disidența românească a fost extrem de anemică. (…) Se întreabă: Și, atunci, dacă ei, crema intelighenției românești, procedează așa, cum să se comporte neștiutul din gloată? ” (Constantin TrandafirÎncercarea temelor „mari”, Convorbiri literare, febr. 2o11).

Leave a Reply