Cantemir Natalia – n. 16 august 1936 în Chişinău. Bunicii după mamă polonezi, refugiaţi din Lwow, surghinuiţi în Chirghizia pentru propagandă pro-românească, dar împroprietăriţi de Regele Ferdinand la Tighina, după 1918. Tatăl Vasile Rusu, român din Roman, absolvent al Liceului Militar din Braşov, combatant în Al Doilea Război mondial, ca ofiţer al armatei române. Profesia bunicilor polonezi – învăţători; profesia părinţilor – ingineri agronomi.
Studii la Liceul Teoretic de Fete nr. 1 din Piatra Neamţ (1946-1953), studii de filologie rusă la Facultatea de traducători a Institutului „Maxim Gorki” din Bucureşti (1953-1955), transferată la Iaşi pentru ultimii doi ani (din motive religioase, de tristă amintire) cu susţinere a examenului de diferenţă şi a practicii pedagogice, absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi (1955 – 1957), şef de promoţie.
Preparator, asistent, lector şi conferenţiar la Catedra de limbă rusă a Universităţii ieşene. La iniţiativa Prof. Al. Dima a predat teme de literatură rusă şi la secţiile de română, istorie, pedagogie, psihologie, în cadrul Catedrei de literatură română şi universală. Doctor în ştiinţe filologice cu teza Konstantin Pautovschi (1973), susţinută la Prof. Vasile Harca (cu doctorat la Sorbona), din comisie făcând parte, printre alţii, profesorii Constantin Ciopraga şi Tatiana Nicolescu.
A preluat în 1979 Lectoratul de limbă şi civiliaţie românească de la Lublin – Polonia. Conferenţiar la Catedra de filologie romanică de la universitatea “Marie Curie-Sklodowska” Lublin (1978-1979) primul lector român care a obţinut Medalia de onoare a Universităţii lublineze (se află la Alma Mater Iassiensis) pentru acţiunile culturale organizate cu studenţii polonezi. Paralel, în 1979-1981 şi apoi 1987-1988, conferenţiar la Universitatea Jagiellonă din Cracovia unde a reînnodat frumoasa tradiţie interbelică, când rumânistica era în fruntea romanisticei: studenţii polonezi şi-au scris şi susţinut lucrările de licenţă în limba română (temele preferate Eminescu, Blaga, Rebreanu, Marin Preda, realismul românesc). A creat cadre pentru românistica din Cracovia, punându-le în legătură în legătură cu profesorii specialişti de la Iaşi, Mihai Drăgan şi Ion Apetroaie, a iniţiat reinventarierea şi reînnoirea bibliotecii româneşti de pe vremea lui Nicolae Iorga şi Petre Caraman, a creat cadre pentru Lectoratul de limbi slave, pe care l-a înfiinţat la Iaşi în 1984, cu sprijinul Rectoratului de atunci, Prof. Viorel Barbu. (În principal limbă şi literatură polonă, dar şi cehă şi sârbă, conform specializărilor a doi colegi ieşeni mai tineri, susţinând după 1989 lectori polonezi, trimişi de la Lublin. Acest lectorat a folosit catedrei de limbă şi literatură rusă în preschimbarea denumirii de catedră de limbi slave, ar fi trebui să se transforme într-o secţie de Limbă şi literatură polonă, dar împotrivirile “revoluţionarilor” au fost decisive.
Primele încercări literare publice s-au manifestat în anii liceului din Piatra Neamţ, încurajate de profesoarele de română şi de istorie, la Iaşi a răspuns solicitărilor din partea revistelor “Iaşul literar”, “Cronica” , “Convorbiri literare”, mai târziu a revistei “Ateneu” din Bacău sau altor reviste din Transilvania.
Paralel cu activitatea profesorală la Universitatea ieşeană a publicat numeroase studii, articole, medalioane, cronici în “Analele Ştiinţifice” ale Universităţii “Al. I. Cuza”, revistele Academiei R.S.R., în alte reviste cultural – literare din Polonia, Slovacia, Rusia.
Activitatea de traducător a început-o cu volumul (în colaborare) Studii pedagogice ale lui N. A. Dobroliubov (1962), la care s-a adăugat volumul Poetică, estetică, sociologie, Ed. “Univers”, 1979. De succes s-au dovedit a fi volumele de traduceri Să-i dăm de ruşine pe falsificatorii de bani şi Arborele copilăriei – nuvele ale scriitorului abhazian Fazil Iskander, Statuia de Ghennadi Gor, Povestea raţiunii de Mihail Zoscenko, Viaţa Domnului de Moliere de Mihail Bulgakov (reeditat în volumul În oglindă Bulgakov – Moliere, Ed. Humanitas, 2011). Volumul Marea Neagră de K. Paustovski a apărut la Ed. Univers. Toate aceste volume au prefeţele traducătorului. De succes s-au dovedit a fi traducerile pieselor basm pentru copii şi tineret, Butoiul cu miere şi Oraşul fără iubire, jucate la Teatrul “Luceafărul” din Iaşi (prima în regia Cătălinei Buzoianu), precum şi piesa macedoneanului Tome Arsovski – Romeo, Juliette şi trabantul (titlul românesc), jucată la teatrul din Baia Mare.
În 1979 a fost delegată de Uniunea Scriitorilor din România ca unică participantă a Congresului Internaţional al Trăducătorilor de la Moscova şi Erevan.
După 1989 a tradus eseul lui Al. Soljeniţân – Cum să reîntemeiem Rusia, cu o postfaţă de Radu Negru, iar din limba polonă celebrul eseu al laureatului Premiului Nobel Czeslaw Milosz, Mintea captivă. Catedra de filosofie de la Alma Mater n-a fost de acord cu laureatul polonez, începând cu titlul eseului. Manuscrisul dactilografiat a aşteptat mulţi ani la Editura universităţii ieşene, câţiva profesori francezi au încercat să obţină copyright-ul şi pentru Autobiografia lui Lech Wałęsa, de la Ambasada poloneză din Paris, dar toate încercările “au căzut în fântână” (proverb rusesc).
A publicat parţial volumul de traduceri Mrożek prin el însuşi în “Sympozion” – supliment săptămânal al cotidianului 24:ORE, unde, după 1997, a susţinut timp de 2 ani pagina a 3-a (eseuri despre Radu Negru, despre literatura americană, franceză şi germană). În revista “Cronica” susţine serialul de eseuri Gândul şi lumea, axat pe cultură şi istorie europeană, în presa catolică a publicat eseuri pe tema Creştinismul la ora universalismului.
Autoare a volumelor Faptele polonezilor (Iaşi, Ed. Fundaţiei Petre Andrei, vol. I, 1996 şi vol. II, 1998) cu o prefaţă de Prof. Petru P. Andrei, precum şi a volumelor Marie Antoniette, regina neiubită (Ed. Cronica, 2011) şi Cheile Mariei (Ed. Cronica, 2013), ambele cu postfaţă de Valeriu Stancu.
Referinţe critice au apărut în diverse reviste sub semnăturile lui Ioan Holban, Liviu Antonesei, George Pruteanu şi alţii.