poet şi eseist 

Născut la 28 decembrie 1951, Botoşani

Domiciliul:30-18 50th Street, Woodside, New York 11377, USA

 

Alte date personale:

Absolvent al Facultăţii de Teologie Bucureşti, 1975; Studii ecumenice şi doctorale Bossey, Lausanne, Elveţia (1979-1983); Master în Teologie, Princeton University, 1990; Doctor în Teologie, Fordham University, New York¸1993; Doctor în Teologie, Universitatea Bucureşti, 1999.

 

Debutul literar:

Debut literar cu poezie în Almanahul Coresi, Braşov, 1983

Debut în volum: Liturghia Cuvântului-The Liturgy of the Word, vol. bilingv, Tremain Press, Klamath Falls, Oregon, 1989

 

 

Pseudonim literar: Gheorghe Brehuescu

 

 

Cărţi:

 

Teologie

Introducereîn istoria creştinismului. Primul mileniu, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.

Răsăritul cel de sus: De la Naştere la Înviere, Lumea Credinţei, Bucureşti, 2006.

Implicaţiile spirituale ale teologiei icoanei, Eikon, Cluj, 2003.

The Icons: Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, The Edwin Mellen Press, Kingston, New York, 2002.

 

 

Critica literară, eseuri

Trăireaîncuvânt (interviuri), Eikon, Cluj, 2011.

Filosofie şi literatură: O hermeneutică a provocării metafizice, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.

Rouacărţilor. O hermeneuticăteologicăîn context literar,eseuri, Danubius, Bucureşti, 1998.

Pasiuneatextului, Universalia, Bucureşti, New York, 2003.

(Editor),Lăuntrul şi departele. AntologiaCenaclului literar “Mihai Eminescu” din New York, TipoMoldova, Iaşi, 2007.

(Editor) Eminescu 2000: AniversăriNewYorkeze,Axa, Botoşani, 2000.

(Editor) Mai am unsingurdor, New York, 1995.

 

 

Poezie

Semnul Isar/ The Isar Sign (bilingv), Editura Calauza, Deva, 2011, 228 pp.

Prayers in Hell (poezii, înengleza), Trafford, Vancouver, Canada, 2010, 102 pp.

Shenja e Isarit (poezii, albaneza), TipoMoldova, Iaşi, 2010, 120 pp.

The Isar Sign(poezii, in engleza), PublishAmerica, Baltimore, MD, 2010, 109 pp.

Exerciţii de Înviere (poezii), Universalia, Bucureşti, 2009, 122 pp.

Stihiri cu stânjenei, TipoMoldova, Iaşi, 2007, 88 pp.

Semnul Isar, Paralela 45, Bucureşti, 2006, 112 pp.

Nemitarnice, Ed. Dionis, Botoşani, 2005, 138 pp.

Poesías (bilingv), Ed. Lumină Lină, New York, 2005, 102 pp.

Ispitarănii,poezii, Limes, Cluj, 2001.

CaleaÎmpărăţiei (bilingv), Timpul, Iaşi, 2000 (PremiulFestivaluluiInternaţional de Poezie Religioasă, Deva, România, Septembrie 2001).

RugăciuniînInfern, Ed. Axa, Botoşani, 2000.

DimineaţaInvierii, Ed. Axa, Botoşani, 1999.

LuminaCuvântului, poezii, Libra, Bucureşti, 1995.

LiturghiaCuvântului,poezii (volumbilingv), Tremain, Klamath Falls, OR, 1989.

 

Poezii publicate in reviste literare din România şi din străinătate, precum România Literară, Bucureşti; Al cincilea anotimp, Oradea; Ardealul literar şi artistic, Deva: Convorbiri Literare, Iaşi; Hyperion, Botoşani; Viaţa Românească, Bucureşti; Scrisul Românesc, Craiova; Literatura şi Arta, Chişinău, Apoziţia, Muenchen, şi de asemenea în alte peste 60 de reviste din România, S.U.A., şi alte ţări.

 

Traduceri de poezie publicate în: Architrave, Bogota, Columbia; Empireuma, Orihuela, Alicante, Spania;Epiphany, NYU,   New York, S.U.A.;Faultline, Journal of Art and Literature,University of California, Irvine, CA, S.U.A.; Poetry East, De Paul University, Chicago, IL,S.U.A.;RockhurstReview.A Fine Arts Journal, Dept. of English at Kansas University, Kansas City, MI, S.U.A.; TheMonthly,FordhamUniversity, New York, S.U.A.; NuevoAmanecer Cultural (suplemento de El NuevoDiaro), Managua, Nicaragua; The Thinker,MetropolitanCollege of New York, S.U.A., Tempulli i Fjalës,Albania şi înantologiiînlimbilecoreană şi arabă.

 

 

Editor al următoarelor reviste:

Symposium, [în limba engleză] The Romanian Institute of Orthodox Spirituality and Culture, New York, S.U.A., ISSN 1084-0591 (din 1994) (proceedings ale simpozioanelor ecumenice teologice organizate în cadrul Institutului).

Romanian Medievalia. Proceedings of Presentations at the Annual International Congress on Medieval Studies at the Western Michigan University at Kalamazoo, MI, New York, S.U.A., ISSN 1539-5820 (din 2001) (încolaborare cu teologul şi scriitorul de prestigiu din Detroit, George Alexe).

Lumină Lină. Gracious Light, Revista de cultura şi spiritualitateromânească. Review of Romanian Spirituality and Culture,publicaţietrimestrială, New York, S.U.A., ISSN 1086-2366 (din mai 1996).

BuletinulInstitutuluiRomân de Teologie şi SpiritualitateOrtodoxă,New York (1993-1996)

Adusu mi-am aminte, Lausanne (1982-1983)

 

Cenacluri:

În Bucureşti a frecventat cu regularitate cenaclurile George Bacovia, George Călinescu, Mihai Eminescu şi Cenaclul epigramiştilor

În Botoşani: cenaclul Artur Enăşescu

La Lausanne a fondat Cenaclul literar „Mihai Eminescu” (1980-1983)

La New York a fondat în 1996 cenaclul literar”Mihai Eminescu”.

 

 

Înclus în antologiile şi volumele colective:

Eminescu a sosit, Ed. Gordian, Timişoara, 2010, pp. 23;106

Nord: Antologia poeţilor contemporani din Botoşani, Ed. Axa, Botoşani, 2009

Templul cuvântului(în limba albaneză), antologie de Baki Ymeri, Ed. Shquiptari, Bucureşti, 2009

Collected Whispers, The International Library of Poetry, Owings Mills, MD, U.S.A, 2008.

Voices of Contemporany Romanian Poets, antologie bilingvă (engleză-coreeană), Suwon Press, Koreea de Sud, 2008

Altare, Antologie de poezie contemporanăromâno-americană,Geea, Botoşani, 2007.

Poeţiromânicontemporani, antologierealizată de Dan Brudaşcu, Ed. Sedan, Cluj, 2007

Lăuntrul şi departele, AntologiaCenaclului literar Mihai Eminescu din New York,TipoMoldova, Iaşi, 2007.

Braşovulîn o sută de poezii,Antologierealizată de Nicolae Stoie, Ed. Pastel, Braşov, 2007.

Timpul – Rană Sângerândă (Poeţi români în Lumea Nouă), Antologie realizată de Ştefan Stoenescu şi Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, Bucureşti 2006.

Adânc pe adânc (Sacerdoţiu liric), Antologie realizată de Ioan Petraş, Ed. Brumar, Timişoara 2006.

Apoziţia, Ed. Apoziţia, Muenchen, 2006.

Almanahulverii, Ed. Călăuza noastră, Deva, 2004.

The XXIInd World Congress of Poets: Anthology, Iaşi, 28 oct. – 1 nov. 2003.

Aproape de voi,Antologie de versuri ale colaboratorilorrevisteiMetamorfoze, realizată de Constantin Miu, Ed. Epsilon, Bucureşti, 2003.

EpiscopulEpifanie, 70 ani, Ed. EpiscopieiBuzăului şi Vrancei, Buzău, 2002.

Apă vie, Ed. Augusta, Timişoara, 2001.

 

 

Înclus în dicţionarele:

Who’s Who in Collegiate Faculty, Montclair Publishing, New York, 2011.

Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2010.

Istoria Literaturii Romane de Azi pe Maine, vol. II, de Marian Popa, Ed. Semne, Bucureşti, 2009.

Personalităţi române şi faptele lor, de Constantin Toni Dârţu, Ed.. Panfilius, Iaşi, 2009.

Dicţionarul Teologilor Români, de Mircea Păcurariu, Ediţia a II-a, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002.

DicţionarulBiografic al LiteraturiiRomâne, vol. A-L, de Aurel Sasu, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006.

Dicţionarul General al LiteraturiiRomâneeditat de Academia Română, Editura UniversEnciclopedic, Bucureşti, 2004, vol. II.

DicţionarulScriitorilorRomânidinAmerica şi Canada, de Aurel Sasu, Ed. Albatros, Bucureşti, 2001.

DicţionarulScriitorilorBotoşăneni, de Silvia Lazarovici, Ed. Geea, Botoşani, 2000.

Who’sWho. RomâniidinAmerica, de Dan Fornade, DanwayPublications, Montreal, Canada, 2000.

 

Membru in colective editoriale (trecut şi prezent):

The Patristic and Byzantine Review, New York, S.U.A., ISSN 0737-738X (indexată în ATLA RDB); Revista de filosofie, Bucureşti; Mitropolia Ardealului, Sibiu; Credinţa – The Faith, Detroit, MI, S.U.A.; Information Bulletin, Jackson, MI, S.U.A., Romanian American Heritage Center, ISSN 0748-6502; Telegraful Român, Sibiu; Dacia Literară, Iaşi, ISSN 1220-7322; Lumea Liberă, New York, S.U.A., ISSN 1539-0055; Impact, Chicago, IL, S.U.A. ISSN 1532-9852; Pulsul românesc, Toronto, Canada; Hyperion, Botoşani, ISSN 1453-7354; Heliopolis, Timişoara, ISSN 1224-6557; Al cincilea anotimp, Oradea, ISSN 1453-214X; Ardealul literar şi artistic, Deva; Astra, Braşov; Cetatea Culturală, Cluj, ISSN 1842-4791; Contact internaţional, Iaşi, ISBN 1221-3977; Lumea românească, Gd. Rapids, MI, S.U.A; Oglinda literară, Focşani; Orizont literar,  Vaslui, România; Carmina Balcanica, Review of South Eastern European Spirituality and Culture, Bucharest, ISSN 2065-0582, Bucureşti, Craiova; Analele Universităţii  Spiru Haret, seria Studii de Filosofie, ISSN 1454-9506, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine; Analele Universităţii Spiru Haret, seria Sociologie -Psihologie, Bucureşti.

 

Premii şi distincţii:

Diplomă de onoare pentru opera poetică din partea Muzeului Literaturii Române, a Societăţii „Junimea” şi a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România cu ocazia celui de-al 16-lea Festival de Poezie, Iaşi, martie, 2009.

Diploma de excelenţă cu ocazia organizării celui de-al 16-lea Simpozion Teologic şi Interdisciplinar din partea Ministerului de Externe şi al Consulatului General al României la New York, decembrie 2008.

Diplomă onorifică din partea revistei Tecuciul literar şi artistic, 20 august, 2008.

“Icoana Adormirii Maicii Domnului” din partea Fundaţiei “Dacia” din Braşov, 1 decembrie 2008.

Placă de excelenţă cu ocazia organizării simpozionului „M. Eminescu” la Universitatea Harvard, Boston, USA în ianuarie 2007.

Certificat de recunoaştere a activităţii publicistice de la Institutul de Studii Interdisciplinare, Universitatea din San Francisco, în 2007.

Certificat de excelenţă de la Societatea „Dorul”, New York, 2007.

Diplomă de excelenţă de la Asociaţia Română pentru Patrimoniu, Bucureşti, 2005.

Crystal Award for Outstanding Service to Higher Education, Metropolitan College of New York, S.U.A. 2004.

Certificate of Appreciation de la Southern Poverty Law Center, USA, iulie 2004.

PremiulUniuniiScriitorilor din Chişinău, Rep. Moldova, pentru promovarearomânismuluiîn America, august 2003.

PremiulMitropolieiBasarabiei, pentru activitateateologică şi culturalăîn România şi USA, august 2003.

PremiulUniuniiScriitorilor din Chişinău, Rep. Moldova, pentru promovarearomânismuluiîn America, august 2003.

Cetăţean de onoare al municipiuluiBotoşani, august 2002.

Diplomă de excelenţă de la Direcţiajudeţeană pentru cultură, culte şi patrimoniunaţional, Botoşani, august 2002.

PremiulrevisteiConvorbiri Literare, ediţia 2001, pentru relaţia Poezie-Teologie şi America-România, reflectatăînvolumele de poezie şi înactivitateaeditorială şi publicistică.

PremiulFestivaluluiInternaţional de Poezie Religioasă, Deva, România, septembrie 2001, pentru CaleaÎmpărăţiei (bilingvromână-engleză, poezie), Ed. Timpul, Iaşi, 2000.

StelianStănicel Award de la Romanian American Heritage Center, Jackson, MI, S.U.A., 2000.

The College Connection Literary Award for Excellence, Fordham University, New York, 1991.

 

Societăţi profesionale:

Danubian Academic Society of America; Fordham Academic Theological Association; The Association for Religion and Intellectual Life (ARIL); The International Society of Poets; National Speaker for the American Bible Society; The Academy of Parish Clergy; American Academy of Religion; Biblical Archeology Society; Ecumenical Associate for the Queens Federation of Churches; LiterArt XXI (International Association of Romanian Writers and Artists); Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (preşedinte al filialeiamericane); UniuneaScriitorilor din România; Preşedinte de onoare al FundaţieiNaţionale pentru Cultură, Artă şi Literatură “Mihai Eminescu” – Botoşani; Uniuneaziariştilorprofesionişti din România; American Writing Programs Society; Societatea americană de jurnalism “City News Services”; Academia Româno-Americană (ARA).

Leave a Reply