Sus lîngă cer
Sus pe Muntele Semenic
Cerul e coala de hîrtie
Pe care se scrie
Poemul lui Dumnezeu.
Sus pe Caraiman
Mă plimb pe lîngă mănăstire
Cu inima deschisă
Înspre poezia de pe cer.
Sus pe dealul Cacovei
Trec printre pruni
Cu sufletul prins
De pasărea care mă strigă
La nunta basmului cu legenda.
Toamna
Mă ridic din toamnă
Înspre fereastra
Prin care intră dimineaţa
Să mă aşeze în cuvînt.
Muza mea e frunza
Uscată din parc
Jumătate de lună,
Mereu plină
Uimită de jocul
Ramului
În bătaia ceasului
Peste toamnă
Hărăzit e codrul
Jurămîntului poposit
La izvorul său
Toamna 2
Toamna e vinul
Care se scurge
Din ochii lui Dumnezeu
Peste paradisul
În care copacul
Ajunge pînă în visul
Copilului părăsit
Pe puntea dintre cuvinte
Muzică de toamnă
Peste poet cerul
Aşterne muzica
Adăpostită
În metafora de toamnă
Frumuseţea toamnei
Frunza nucului
Îmi îmbracă poemul
În melancolia toamnei.
Norii de ploaie
Trec peste codrul
Binecuvîntat de Iisus
Şi roadele coapte
Hrănesc imaginaţia poetului
Adormit sub tei.
Eşti muzica vieţii mele
Eşti iubirea vieţii mele
Desprinsă din toamnă
Odată cu nostalgia
Ce şopteşte teiului
Că ploaia cade
Din lacrima lui Dumnezeu.
Eşti muzica vieţii mele
Deschisă peste ecoul
Versului ce bate
La poarta lui Iisus
Cînd lumina îmi aduce
Din sufletul tău
Poemul cald ca o pîine.